Principesa Maria, Înalt Patronaj Salonului Calului

Sâmbătă, 23 aprilie 2016, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat la Trofeul Oculus din cadrul evenimentului anual Salonul Calului, organizat de Clubul Equestria, în comuna Tâncăbești, județul Ilfov.

Cu această ocazie, Principesa Maria a acordat Înaltul Patronaj evenimentului Salonul Calului. Brevetul de Înalt Patronaj a fost înmânat doamnei Ozana Moraru, Președintele Clubului Equestria.

De asemenea, Alteța Sa Regală a acordat premiile și Trofeul Oculus câștigătorilor competiției ecvestre.

Editia de primăvară a Salonului Calului a avut loc în zilele de 21-24 aprilie 2016 și a cuprins un program complex, cu 16 probe de sărituri peste obstacole. Competiția ecvestră se adresează sportivilor profesioniști, amatorilor, dar și copiilor. Printre cele mai spectaculoase probe ale concursului s-au regăsit Trofeul Oculus, Trofeul Caimmo și Trofeul Jockey Club, acestea având un nivel de dificultate ridicat.

Foto: © Clubul Equestria 

2 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Sportul equestru este regal prin excelenta. Inaltul Patronaj Regal acordat Salonului Calului de catre Alteta Sa Regala Principesa Maria va spori prestigiul acestei competitii. Felicitari Clubului Equestia pentru activitatea sa si pentru primirea Inaltului Patronaj Regal.

  2. Gabriela Bucur says:

    RESPECT!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53939973
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate