Principesa Maria, alături de copiii de la Concordia, în prima zi de primăvară

Joi, 1 martie 2018, Alteța Sa Regală Principesa Maria a primit, la Palatul Elisabeta, vizita copiilor aflați în îngrijirea centrului de zi „Casa Cristina” al Organizației Umanitare Concordia.

Copiii au vizitat Palatului Elisabeta, apoi au fost primiți de Principesa Maria, în Salonul Alb. Ei au oferit Alteței Sale Regale mărțișoare confecționate de beneficiarii programelor organizației, au recitat poezii și cântece de primăvară.

Proiectul Organizației Umanitare Concordia „Centrul de zi – Casa Cristina” din Ploiești urmărește creșterea integrării sociale și reducerea discriminării prin prevenirea abandonului și îmbunătățirea activității școlare a copiilor de etnie rromă din cartierul Mimiu din Ploiești, județul Prahova.

Organizația Umanitară Concordia se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria din anul 2015.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

6 comentarii

  1. Mihaela Nicoleta says:

    Un gest foarte frumos! FELICITARI!

  2. Nicoara Oana says:

    Felicitari pentru toate activitatile pe care le desfasurati. Mai ales cele care au in vedere protejarea copiilor abandonati si integrarea lor sociala.

  3. Cristina Popescu says:

    O primavara cu bucurii!

  4. Gabriela Bucur says:

    Mult RESPECT pentru Familia Regala a Romaniei!!

  5. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Felicitări !

  6. Condrea Mariana says:

    Minunat ! Recunoștință, Principesa Maria ! Felicitări !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53935769
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate