Principele Suveran de Monaco, 60

Miercuri, 14 martie 2018, Alteța Sa Serenisimă Principele Albert al II-lea, suveranul Principatului Monaco, împlinește 60 de ani. Este al doilea copil și singurul fiu al Principelui Suveran Rainier al III-lea și al Principesei Grace de Monaco.

Principele Albert al II-lea a succedat tatălui său la 6 aprilie 2005, devenind suveranul țării sale la vârsta de 47 de ani.

Timp de patru ani, între 1977 și 1981, Principele Albert a urmat cursuri universitare la Amherst College, din Statul Massachusetts (SUA). Alteța Sa Serenisimă a urmat apoi, în anii 1981-1982, cursuri de pilot în cadrul Forțele Aeriene franceze.

Biografia Principelui Albert al II-lea

Principele are o susținută activitate de reprezentare a Principatului Monaco în lume, în paralel cu un continuu efort de promovare a intereselor economice ale statului monegasc și cu o preocupare accentuată pentru domeniile științelor naturale, ecologiei, sportului și proiectelor sociale.

Alteța Sa Serenisimă a vizitat România în anul 2009. Regele Mihai și Regina Ana au fost de multe ori invitații de onoare ai Principelui Rainier al III-lea și ai Principesei Grace, în anii 1960-1980. În zilele noastre, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au vizitat Monaco în anii 2011 și 2012. Principesa Stephanie de Monaco a vizitat România în anul 2017.

Cu ocazia împlinirii, de către Principele Albert al II-lea, a vârstei de 60 de ani, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a trimis o scrisoare de felicitare Alteței Sale Serenisime.

La mulți ani!

4 comentarii

  1. Viorica M.V. says:

    La mulți ani!

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Principii Suverani de Monaco au avut mereu relatii foarte apropiate cu Familia Regala a Romaniei. La Multi Ani rodnici si fericiti Altetei Sale Serenissime Principelui Suveran Albert al II-lea.

  3. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    LA MULTI ANI ALTETEI SALE SERENISSIME ALBERT al II-lea, PRINCIPE SUVERAN AL PRINCIPATULUI MONACO SI INTREGII FAMILII PRINCIARE!

  4. Cristian Sandu says:

    La Multi Ani,Alteta!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53863715
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate