Primul discurs la Academia Română

Este o onoare să mă adresez personalităților prezente la Academia Română astăzi, într-o împrejurare în care energia și ideile unor români dau naștere unui model de asociere sub crezuri pe care le-am uitat înainte să le deprindem bine.

Suntem în secolul al XXI-lea și în al douăzecilea an de la căderea dictaturii comuniste în Romania, prăbușirea bipolarismului mondial și triumful democrațiilor. Avem mai multă liberatate, opțiuni, deschidere internațională, suntem membri ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și ai Uniunii Europene, ne bucurăm de beneficiile re-conectării țării noastre cu lumea civilizată. Din păcate, la începutul anului 2009, atât lumea cât și țara se află într-un delicat moment de tranzit de la entuziasm la depresie, adevăr care nu poate fi evitat, ci trebuie trăit, înțeles și depășit.

Uitându-mă la ultimii o sută cincizeci de ani de istorie românească, admirând lăcașurile de cultură, administrative, de cult sau de învățământ ridicate sau refăcute de Familia Regală, am fost impresionat să surprind forța pe care o aveau asociațiile de breaslă, meșteșugarii, artiștii, oamenii de știință sau funcționarii, cu alte cuvinte profesioniștii României din toate domeniile.

Bisericile și primăriile, bibliotecile și cercurile militare, universitățile și colegiile naționale, școlile de arte și meserii și liceele,  templele artelor și camerele de comerț, toate atestă prezența în România secolelor XIX și XX  a unor puternice bresle: comercianți, meseriași, artizani, alături de asociații respectate de pictori și arhitecți, sculptori ori constructori. Asociațiile de breaslă erau puternice și în domeniul literaturii, al gazetăriei, al învățământului, științei sau tehnicii. Indiferent cat de grele au fost împrejurarile istorice, România modernă a fost pe mâna oamenilor care și-au cunoscut profesia, a specialiștilor.

Ca un simbol al coincidenței istorice, Constituția statului modern, Casa Regală și Academia Română au aceeași dată de naștere: 1866. Fiecare, dintre aceşti piloni ai statalităţii noastre moderne, cu uneltele specifice, a promovat în societatea românească conceptul şi valorile morale asociate profesionalităţii.

Carol I a construit statul român pe principiul profesionalismului, al perfecționării neîncetate. Instituțiile moderne ale statului s-au făurit, din anul 1866 până în 1947, pe temeiul calității profesionale și al meritului.  A fost timpul unei aspirații instituționale către mai bine, în care cuvintele întru care neamul nostru s-a manifestat în Europa au fost „solidaritate“, „unire“, „împreună“, „prin noi înșine“. Travaliul Casei Regale din 1866 până astăzi a fost unul de adunare a energiilor bune, talentelor și oamenilor de calitate ai țării. Academia, Biserica, Armata și Casa Regală au pus împreună esențele rare ale națiunii. Ne-am cucerit independența pentru că am stat împreună. Am făcut Marea Unire pentru că am fost împreună, am făcut o țară modernă pentru că am fost împreună, am depășit crize și am câștigat războaie pentru că am fost împreună. Nu este nici un secret aici. Oamenii de calitate, profesioniștii nu divizează, nu separă, nu distrug. Profesioniștii inspiră, construiesc și unesc. Aduc valoare breslei lor, aduc valoare epocii și țării lor, stând împreună.

După anul 1989, societatea românească, slăbită, începea să-și manifeste instinctul binelui. S-au restructurat uniuni de creație, s-au organizat pe principiul libertății sindicate și patronate, s-au refăcut Camere de comerț, Bursele de valori și mărfuri, s-a dat frâu liber spiritului civic și initiațivei personale. Din păcate, disprețul față de instituții și valori și umilința, frica, sărăcia instalate timp de patruzeci de ani au inhibat sensul, importanța, criteriul profesionalismului. Societatea românească a părut impermeabilă la bine. În mai toate domeniile publice ale anului 2009 găsim încă destui neaveniți, oameni incapabili de construcție, egoiști și lipsiți de viziune. România de astăzi este liberă, dar nu este încă profesionistă.

Profesionistul unește, diletantul dezbină. Principala problemă a societății românești informate, democratice, libere și din ce în ce mai prospere este amatorismul care contaminează cu dezbinare.    În fiecare dintre domeniile vieții românești este urgentă nevoie de seriozitate, etică și pricepere. De meșteșug, artă și știință. De capacitatea de a face bine un lucru, de a stăpâni propria îndeletnicire. Profesionalism înseamnă lucru de calitate, spirit de răspundere, altruism, respect, grija de a forma ucenici, iubirea de profesie, dedicație și dorința de a avansa în cunoaștere.

Profesioniștii români din diverse domenii, cei care există, au nevoie să fie în primele rânduri ale domeniilor lor de activitate, protejați, încurajați, pentru a da puterea exemplului personal și pentru a fi stăpâni pe destinul propriului lor domeniu. Pentru ca expertiza lor, cuvântul lor să atârne greu în deciziile țării. Ei sunt “aristocrația” vremurilor democratice, reprezentanții meritului și ai predictibilității. Profesioniștii din toate domeniile au nevoie să vorbească pe o singură voce, să se manifeste de pe o platformă comună. Pentru că au o misiune comună, aceea de a duce mai departe țara, de a-i oferi perspectivă și viitor.

Societatea românească înțelege din ce în ce mai bine că patriotismul are o măsură precisă şi obligatorie în dezvoltarea infrastructurilor sociale; că etalonul etic, moral și profesionist al guvernării este tot atât de necesar ca reprezentarea parlamentară şi alegerile libere; că puterea exemplului personal este tot atât de valoroasă ca şi prosperitatea; că legitimitatea dată de voturi nu înlocuieşte mândria şi încrederea; că inteligenţa societăţii civile nu ţine loc de generozitate şi că abilitatea politică nu poate suplini loialitatea.

Temeinicia profesionalismului și a instituțiilor reprezintă un element structural tot atât de necesar societăţii româneşti pe cât este cel politic, construit în armonie și complementaritate cu acesta.

Profesionalismul este o condiție a generației noastre pentru a pune umărul la statornicia României. Profesioniștii, chiar cei fără putere politică sau răspunderi administrative au o vocaţie naturală de leadership.

Peste tot în Europa, unde sistemul democraţiilor liberale funcționează performant și coerent de șase decenii încoace, se caută soluţii pentru administrarea schimbărilor dramatice care au loc în societate, pentru a opri degradarea substanţei puterii publice, pentru a face faţă lipsei de generozitate, de entuziasm și de responsabilitate.

În România, deși de aproape douăzeci de ani încoace încercăm să consolidăm instituțiile democratice, sistemul a depins mereu, prea mult, de comportamentul și de acțiunile indivizilor, de multe ori nepotriviți cu locul pe care îl ocupau. Mercantilismul și superficialitatea au adus mediocritate în spațiul public, au instalat modele false, cu grave consecințe sociale.
Instituția trebuie să fie mai importantă decât omul, iar noi am îndeplinit rar acest criteriu. Doar cu aceasta precauție a sistemului putem  împiedica devierile pe care democrația, ca instrument, nu le poate evita. Daca ne uitam la România ultimelor două decenii, vom realiza măsura în care a lipsit profesionalismul, deși performanța democratică a fost într-o evoluție continuă.

Lumea de astăzi este într-o puternică stare de disconfort identitar, iar Europa, deși bine administrată, este campioană în acest sens. Se pot administra politic instituțiile publice. Nu se pot însă administra politic demnitatea, încrederea, entuziasmul, mândria și afecțiunea. Ele pot fi inspirate, servite doar cu instrumentele profesionalismului, în toate domeniile vieții românești.

Împlinirile lui Carol I rămân în istorie nu fiindcă au fost monarhice, ci fiindcă au fost fondatoare de stat modern, vizionare și aducătoare de statornicie. Ele au validat profesionalismul, ca element structural al societăţii româneşti. România europeană, folosind fără complexe de inferioritate aceste valori, va fi o țară mai puternică, pragmatică și capabilă să înfrunte timpuri ce nu se anunţă nici liniştite şi nici paşnice.

Au trecut douăzeci de ani de la căderea comunismului, o națiune întreagă a trăit speranța libertății, și-a dorit progresul și a așteptat împlinirea unui vis de mai bine. Unii au numit acest moment o revoluție. Dar modul în care ne-am privit instituțiile și în care ne-am comportat unii cu alții ne-a aruncat într-un cerc vicios la nivelul societății și al fiecărei surse de progres efectiv. Nu am pus mai deloc omul potrivit la locul potrivit. Nu am servit instituțiile, ci ni le-am aservit. Acest an, de criza economică globală și națională, pregătește șanse pentru o adevărată schimbare, pentru o altfel de Românie. Iar răspunsurile pe care le căutăm de douăzeci de ani sunt acum la îndemâna și în fața noastră.

Principele Radu al României
Discurs ținut în Aula Magna a Academiei Române la 11 martie 2009