Piatra de temelie a Castelului Peleș, acum 145 de ani
Acum 145 de ani, în ziua de 22 august 1875, a fost pusă piatra de temelie a Castelului Peleș, în prezența Principelui Suveran Carol I și a Principesei Elisabeta. Au fost de față reprezentanții Statului și ai Bisericii, precum și un mare număr de oameni, veniți pentru a sărbători evenimentul. După ceremonia religioasă, un document comemorativ este iscălit de Suverani și de toate persoanele asistente și apoi închis într’un tub de sticlă și plumb. Prințul și Prințesa își pun șorțuri și cu mistria întind tencuiala pe piatra de fundament; după cele trei lovituri tradiționale de ciocan, Vodă Carol spune cu glas tare următoarele cuvinte: Să se ridice acest castel și să fie cu bine terminat, pentru a deveni leagănul dinastiei mele, al dinastiei naționale. Trupele prezintă armele, muzica intonează imnul național și poporul care era adunat jos în vale izbucnește în lungi și repetate ovații, iar prințul Dimitrie Ghica[1], primul Efor al Spitalelor Civile din București, dă citire următorului act de fundație: Carol I Prin grația lui Dumnezeu și voința națională Domn al Românilor, La toți de față și viitori sănătate; Astăzi, Duminecă, la 10[2] august, 1875, Noi Carol de Hohenzollern Domn al Românilor, în al treizeci și șaselea an al nașterii Noastre dimpreună cu Elisabeta Doamna, scumpa noastră soție, și cu ajutorul Celui a Tot-Puternic, am pus temelia Castelului Peleș pe moșia noastră Piatra Arsă, în vecinătatea sfintei mănăstiri Sinaia, zidită la anul 1695, de către Spătarul Mihai Cantacuzino. Clădirea acestui castel s’a început în anul al zecilea al Domniei Noastre, fiind președinte al Consiliului de Miniștri D. Lascăr Catargi, președinte al Senatului Î.P.S.S. Mitropolitul Primat Calinic Miclescu[3] și președinte al Adunărei Deputaților principele Dumitru Ghica; iar Stariț al Sfintei Mănăstiri Sinaia S.S. Archimandritul Onofrei. În acelaș an s’a început și construcția drumului de fier, care va lega orașul Ploiești cu Brașovul, prin Valea Prahovei. Drept care am subscris aceasta, spre a noastră pomenire în veacurile viitoare. După aceia, mareșalul curței Theodor Văcărescu[4] citește următorul act de construcție, de asemenea semnat de Altețele Lor și de principalele personaje prezente: Noi, Carol de Hohenzollern, Domn al Românilor, și Elisabeta de Wied, Doamna Românilor, am poruncit ridicarea Castelului Peleș, pentru ca să ne fie pe timp de vară reședință sănătoasă și binecuvântată. Pentru aceasta am însărcinat pe arhitectul Wilhelm Doderer, profesor de arhitectură la Școala Politehnică din Viena, să lucreze planurile castelului și dependințelor, conducând construcția. Ca diriguitor al lucrărei, am desemnat pe arhitectul Ioan Schultz din Lemberg, căruia i-am încredințat în de-aproape supraveghere lucrările tehnice. Am mai numit în afară de aceștia și un comitet de construcție compus din sculptorul Curței Martin Stöhr și din secretarii Noștri particulari George Coulin și Ludovic Basset, cari să supravegheze cheltuelile. Dependințele castelului proiectate tot-odată cuprind economatul, pavilionul de vânătoare sau casa pădurei, grajdurile, fântânile cu țevăria de apă și parcul. Pentru ca să asigurăm edificiului o mare durată și ca să păstreze ani îndelungați amintirea numelui Nostru, s’au întrebuințat pentru clădire cele mai bune procedee de construcție; fondațiunile sale au fost așezate pe adânci temelii de beton și apărate de puternice zidării contra împingerii muntelui. Pe cât a fost cu putință, materialele de construcție au fost luate numai după domeniile Noastre; zidăria a fost făcută din piatră de Prahova ziduită cu var; piatra cioplită a fost scoasă, parte din carierele Piatra-Arsă, parte din carierele Lunca-Mare de lângă Mânăstirea Brebu; piatra verde a fost adusă de la Slănic; lemnăria pentru bina a fost tăiată din pădurile Noastre, cărămizile au fost lucrate și arse chiar pe șantier; Țara neproducând fier, l’am adus din streinătate. Dupe dorința Noastră s’au întrebuințat numai români ca zidari și dulgheri, dar sunt aci și mulți meșteșugari din afară. Salariile plătite sunt următoarele: zidarii și dulgherii, după merit, de la 5 la 7 lei pe zi; salahorii 3 lei; cioplitorii în piatră sunt retribuiți dupe natura și cantitatea muncii lor; lucrul unui metru cub de piatră moale revine la aprope două sute de lei. Kilogramul de fontă costă adus pe șantier patru-zeci de bani, iar de fier forgeat șase-zeci. Metrul cub de piatră se plătește șase lei și cinci-zeci bani. Varul revine la două-zeci și șase lei chintalul metric; nisipul din Prahova la cinci lei metrul cub. Mia de cărămizi revine la trei-zeci și cinci până la patru-zeci lei; lucrările de terasament costă un leu și zece bani metrul curent. Am consemnat aci aceste date, ca să lăsăm urmașilor noștrii o mărturisire de condițiile actuale de lucru în scumpa Țară, ale cărei destine Ne-au fost încredințate de A Tot-Puternicul, pe care nu încetăm de a-L invoca pentru ca El s’o aibă neîncetat în Sfânta Sa pază. Acest act de construcție fu sigilat în acelaș tub de plumb cu pergamentul de fundație și cu câteva monede[5], astăzi extrem de rari, cari purtau efigia Prințului și pe cari Sublima Poartă[6] nu le îngăduise să circule. Tubul fu zidit în temelii. Cerul își părăsise mantaua lui de plumb pentru câteva ore cât a durat ceremonia și dejunul la care toți invitații au luat parte, și numai după aceea a reînceput ploaia, care în 1875 a făcut atâta rău punând fundațiile sub apă și distrugând mii de cărămizi. Pentru această zi de bucurie, ploaia a fost și mai rău venită, căci în programul sărbătoarei era hotărâtă o petrecere populară după dejun, cu lăutari și jocuri pentru popor în fața Suveranilor. Partea aceasta a trebuit suprimată spre regretul tuturor. În zilele în care se puneau temeliile Castelului Peleș, Casa de Vânătoare (azi Foișorul) se acoperea și temelia grajdurilor de pe Peleș se termina” [7]. La ceremonie, suveranii au așezat în fundația edificiului și o poezie scrisă de Carmen Sylva. Fragment din volumul “Povestea Castelului Peleș” de Principele Radu al României ***** [1] Dimitrie Ghica (31 mai 1816, București –15 februarie 1897, București), fiul domnitorului Grigore Dimitrie Ghica, care a condus Țara Românească între anii 1822–1828, efor al Spitalelor civile, primar al Capitalei, om politic conservator, ministru, prim-ministru (1861–1862, 1868–1870), președinte al Adunării Deputaților (1871–1875, 1875–1876), președinte al Senatului (1879–1888, 1895–1897). Una dintre preocupările sale principale a fost modernizarea orașului Sinaia. [2] Monografia a fost scrisă în anul 1924, când ziua de 10 august 1875 devenise 22 august 1875, după noul calendar. [3] Calinic Miclescu (16 aprilie 1822, Suceava – 14 august 1886, București), mitropolit al Moldovei (1865-1875) și mitropolit-primat al României (1875-1886). A militat pentru desfacerii unirii dintre Moldova și Țara Românească, a fost pus sub acuzare în anul 1866 și amnistiat de Principele Carol I în același an. [4] Theodor Văcărescu (1842-1914), militar și diplomat român, descendent al marii familii boierești Văcărescu din Țara Românească. [5] La 22 aprilie 1867, Domnitorul Carol a promulgat Legea Monetară a României, care stabilea leul drept monedă naţională. În 1868, au fost emise primele monede româneşti de aur, cu valoarea de 20 de lei (un „pol”), având pe avers efigia Domnitorului Carol I („Carol I Domnulu Româniloru”). Tirajul a fost simbolic (200 de bucăţi). Dintre acestea, câteva au fost zidite la temelia Castelului Peleş, iar altele au fost dăruite parlamentarilor, miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern şi unor capete încoronate din Europa. La 3 martie 1870, se înfiinţează la Bucureşti Monetăria Statului, care bate, în acelaşi an, moneda de argint de un leu şi pe cea de aur de 20 lei. Punând în circulaţie aceşti bani, guvernul român a ignorat puterea suzerană otomană care avea pretenția prezenței unui însemn al suveranităţii turceşti pe monedele statului român. [6] Sublima Poartă este traducerea din limba franceză a numelui porții de onoare a Marelui Vizirat de Constantinopole, sediul Guvernului Imperiului Otoman. Numită de otomani “Poarta Nobilă” sau “Înalta Poartă”, ea a devenit celebră în lume sub numele francez de “Sublima Poartă”, datorită faptului că franceza era limba diplomatică a vremii. După declararea Republicii Turcia, expresia nu a mai fost folosită în limbajul politic sau diplomatic. [7] Mihai Haret, monografia „Castelul Peleș”, București, Cartea Românească 1924, paginile 21-23. |
[…] https://www.romaniaregala.ro/jurnal/piatra-de-temelie-a-castelului-peles-acum-143-de-ani/ […]
Am citit “Povestea Castelului Peles” scrisa de Alteta Sa Regala Principele Consort Radu de la primul pana la ultimul cuvant, si de la prima pana la ultima imagine, inclusiv toate adnotarile de subsol – peste 600 – care reprezinta mai bine de jumatate din textul exceptionalei csrti-album, pentru ca textul face referiri la multe alte evenimente privind Familiile Regale ale Romaniei si ale altor monarhii europene de atunci, evenimente istorice, etc, care pana atunci imi fusesera necunoscute.
O recomand si acum – mai ales acum, la aniversare! – tuturor celor ce vor sa se delecteze cu pagini si imagini de istorie adevarata.
Multumire dupa 145 de ani intr-un Viu Omagiu
Celui a Tot-Puternic, Regelui Carol de Hohenzollern Domn al Românilor, Reginei Elisabeta Doamna a Românilor si Poporului Roman !
.
Vesnica Voastra pomenire!
.
https://en.wikipedia.org/wiki/House_of_Hohenzollern
https://www.youtube.com/watch?v=z3j81Ed1fpc