Patru școli
|
Copyright: Wikimedia Commons În dimineața de ieri, vineri 29 octombrie, Principesa Moștenitoare și cu mine am început a treia zi a vizitei în Moldova la Suceava. Ne-am oprit mai întâi la Colegiul Național Ștefan cel Mare, o școală cu tradiție, fondată în anul 1860. Ca și Universitatea Alexandru Ioan Cuza și Universitatea de Arte din Iași, liceul sucevean aniversează anul acesta o sută cincizeci de ani de existență. Am fost foarte frumos primiți de directorul, profesorii și elevii școlii, cu care am avut privilegiul de a purta un dialog de aproape o oră. Am vorbit despre cât de repede și de mult pot face tinerii din “generația Google” pentru binele țării, pentru comunitățile lor, nu numai pentru școala sau familia lor. Am avut în fața ochilor peste o sută dintre cei mai buni liceeni ai urbei. Aș dori mult să revin la acest liceu de elită. Cu ceva ani în urmă am vizitat pe cei de la Colegiul Național Petru Rareș, un alt liceu valoros din Suceava. A doua citadelă a educației vizitată la Suceava a fost Universitatea Ștefan cel Mare, actualmente într-un alert ritm de extindere și consolidare. Paradoxal, în ciuda comportamentului atât de descurajant al autorității politice la adresa sistemului universitar și în ciuda crizei economice, cei de la Suceava au reușit să construiască clădiri noi și frumoase pentru universitatea lor, au mărit numărul studenților la 13,000 și nu se vor opri aici. Principesa Margareta și cu mine am vizitat biblioteca, amfiteatrele, bazinul se înot semi-olimpic, restaurantul, noul corp de clădiri din campus, sălile și amfiteatrele din clădirile vechi, întreagul spațiu al instituției. Am găsit un colectiv dinamic și ospitalier, pragmatic, energetic și îndreptat spre viitor. În comparație cu ei, șchiopul ansamblu administrativ-legislativ de la București pare un fel de dinozaur zăpăcit. Am vorbit corpului profesoral, în Aula mare, despre diferența dintre libertate și democrație în practica universitară. Universitatea, ca instituție, nu are legătură cu democrația, ci cu libertatea. Este un spațiu liber atât în plan organizatoric, cât și în plan academic. Autonomia aici nu este vorbă goală ci, dimpotrivă, singura vorbă care contează. Desigur, administrarea unei atare școli are o anumită legătură cu centrul politic. Dar restul vieții universitare, majoritatea punctelor care alcătuiesc lungul și complexul drum al vieții unei universități stă în mâna comunității universitare înseși. De la Suceava am mers la Rădăuți unde, în mijlocul unui mare grup inimos de educatori, învățători, profesori, elevi și părinți, am petrecut câteva ore, vizitând Școala Regina Elisabeta. Este o școală cu trei nivele de educație, grădiniță, școală primară și gimnaziu și a împlinit anul acesta 100 de ani de existență. Alteța Sa Regală și cu mine am fost încântați să le trecem pragul. De altfel, am programat vizita aceasta cu mult timp în urmă, încă de pe vremea când școala a decis să revină la numele ei interbelic. Vom reveni la Rădăuți. Astăzi, 30 octombrie 2010, a fost ultima din cele 4 zile petrecute la Iași. În cursul dimineții, Principesa Moștenitoare și cu mine am deschis “Simpozionul național Dimitrie Cantemir“, ediția a VII-a, la Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir din Iași. Simpozionul a primit înaltul patronaj din partea mea acum un an. Zeci de participanți, din lumea liceală, profesori și elevi, vor prezenta lucrări de istorie și artă, concurând pentru premiile anuale ale simpozionului. Liceul a trăit astăzi un moment de sărbătoare. Evenimentul are mulți prieteni: profesori universitari, preoți, jurnaliști, oameni de artă, dascăli din alte universități și licee din țară și din Basarabia etc. Am tăiat panglica inaugurală a unei fresce frumoase realizate de un artist-profesor al liceului și am ascultat cu plăcere luările de cuvânt ale gazdelor și invitaților lor. Exemplul de cârmuitor inspirat (cărturar, voievod și domnitor) al Principelui Cantemir este folositor nu numai elevilor sau studenților, profesorilor sau savanților. Ar fi de folos și cârmuitorilor (și cârmuiților) României anului 2010, o țară liberă și democratică pe cale să-și dizolve aproape complet instituțiile publice, resorturile și instinctele statale. Am oferit celor patru școli vizitate în două zile câte un pachet cu cărți din partea Majestății Sale Regelui și a Casei Regale. Patru școli, în trei orașe ale României anului 2010. Toate valoroase, toate conștiente de sensul existenței lor, toate animate de bune intenții. Nici una dintre ele nu s-a plâns de realitatea politică a acestor zile, care le îngrijorează. Toate și-au primit musafirii regali cu demnitate, cu fruntea sus, prezentând partea frumoasă a vieții lor. Patru școli diferite ca nivel de educație și ca vârstă, dar toate demne, mândre, modeste și pline de energie.
|
Dimitrie Cantemir,simbolul drag si sfant,nadejdea vesnica pentru educatia si invatamantul romanesc,infaptuitor de pedagogie,ajutor pentru umanitate.
Exista la momentul actual o romanie (nu este eroare de tastare “r”-ul mic) care ne poarta spre o denaturare a simturilor – de la estetic pana la public/privat: in mass-media, la nivel de socializare si chiar si academic. Avem permanent impresia ca trebuie sa actionam pe moment, avem pretentia sa obtinem rezultate imediate si sa nu dam importanta modului de relationare – adica manierelor.
Eleganta, finetea si discretia sunt principalele coordonate pe care de cand s-a intors in tara, MS Regala Regele Mihai I al Romaniei le promoveaza prin conduita sa.
Sunt surprins ca asadar exista doua Romanii – cea a politicului / socialului cotidian, o romanie mica si ingreunata de povara vulgaritatilor promovate si patronate de la cel mai inalt nivel al statului – si o a doua Romanie, cea a valorilor, a culturii autentice si a traditiei noastre.
Trebuie sa recunosc ca imi e greu sa ma impac cu aceasta dualitate hidoasa, deoarece prima este nociva si efectele sale sunt vizibile zi de zi.
De aceea, sunt de acord ca gestul de sprijinire al MS Regale Regele Mihai I al Romaniei, prin intermediul Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei este un gest aparte caci el duce la sustinerea si promovarea de tineri talentati… insa nu pot sa accept impasibilitatea, ignoranta si neglijarea completa a valorilor neamului romanesc de catre factorii decidenti ai politicii actuale romanesti.
Si atunci ma intreb: e oare superb un gest de sprijinire a valorilor reale, sau e superb pentru ca e unul dintre putinele de la ora actuala (dintre eforturile personalitatilor publice)?
Cred ca romanii trebuie sa se trezeasca, caci e timpul sa traim in Romania si sa-i apreciem pe cei care ne sustin. Romania nu mai e Mare, insa avem un Rege al tuturor romanilor… de aceea trebuie sa-i fim aproape; nu doar Majestatea Sa are o datorie fata de Tara, ci si noi.
Alteţa Voastră,
Vă aşteptăm şi la Cluj!
Copiii sunt judecatorii instinctuali cei mai de crezut; cei mai fideli.
Zilele viitorului o vor demonstra.
.
Va multumim pentru oportunitatea Binelui adusa in fata lor la varsta tanara.
Cu siguranta, intalnirea cu AVR, le va ramane vie in memoria de referinta.
Am încărcat pe internet discursul de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”. Îl găsiţi aici: http://casa-regala.blogspot.com/2010/11/video-principele-radu-la-colegiul.html
Alteta, ca intotdeauna cuvintele au venit spre noi purtind un soi de drag pe care uitasem cum sa il primim. Am uitat pentru o ora ca imi este lehamite. Uitasem ce magice va pot fi, adesea, cuvintele. Eu cred ca ati venit la Suceava din prietenie si ati vorbit pentru a suplimenta cei 25% care ne lipsesc din buzunare, cei 100% speranta care ne-a fost confiscata, cei 100% drag de patrie care a fost transformat, din nou 100% in patetic si obosit slogan, atit de patetic si obosit incit toata lumea il evita.
Imi amintesc intilnirea de la Alicante, cind in ciuda dezamagirii fiului meu ca nu ati aparut calare pe cal alb si nici mantie nu aveati, nici macar o sabie acolo, l-ati captivat, a uitat ca e mic si nu intelege politica, nu stia nici macar ce inseamna emigrant, dar era sigur ca e o realitate neonorabila, mi-a si spus ca el nu vrea nici in ruptul capului sa fie emigrant, i-am spus ca sintem si a inceput sa plinga, in fine, imi amintesc surpriza mea in fata calmului intelept cu care ati vorbit si intelectualilor si zidarilor, si adultilor si copiilor aflati atunci in sala. Vineri, la Suceava, mi s-a parut fascinant ca ati vorbit cu semetia care credeam ca s-a spulberat din firea romaneasca, dar nu, ati dovedit ca e prezenta, mi-a parut bine ca m-am intors acasa, ca sint in tara mea si ca v-am revazut. Avem nevoie, acum mai mare decit oricind, de cuvinte intelepte. De calm, de onoare, de staruinta, de intelepciune, de majestate.
Tineretul are azi un destin Normal! Cu scuzele de rigoare pentru ca noi, parintii lor, am avut o tinerete anormala,
‘fara a ne plange acum’!
http://www.oglindanet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=457:nesimirea-sistemului-romanesc-o-invtoare-in-greva-foamei-de-60-de-zile&catid=41:titluri-editie-curenta&Itemid=37
Gabriela Ştefancu în Oglindanet,ro/
Duminică, 24 Octombrie 2010
Am prins vremurile când elevii erau încă fascinaţi de ideea şi de omul-profesor, de viaţa şi cariera unei astfel de persoane. Căutam în oamenii care vin la catedră modele de viaţă, repere. Elevii de azi nu mai caută foarte mult în noi modele pe care să le urmeze, decât poate din punct de vedere moral. Însă, într-o lume în care profesorul e un albatros beaudelaireian, ironizat şi umilit sistematic de cei din jur, elevul va fi mai atras de modele care reuşesc în viaţă altfel… Poate că însuşi profesorul e afectat la un moment dat de acest aspect şi îşi uită rolul său de reper, transformându-se într-o enciclopedie care nu face decât să transmită informaţii, fără a pune sufletul în legătura dintre sine şi elev. Sau, şi mai grav, abătându-se de la o anumită conduită morală…
Însă, când statul e strâmb, noi suntem chemaţi să judecăm drept! De parcă evaluarea în învăţământ n-ar fi în strânsă legătură cu alte sisteme ale organismului social. Docili cum suntem, ne punem în cap cenuşa aruncată asupra noastră de realul eşec cultural revelat societăţii de către ultimele generaţii de absolvenţi cu ifose de studenţi veritabili şi care, tot ce-i posibil, nu vor înregistra acelaşi eşec şi în plan social, pentru că nimic nu-i opreşte ca, în scurt timp, să ajungă politicieni, patroni, vedete, fotomodele, manageri în fotbal… Aşadar, bun, rău, sistemul merge… Iar noi ne schimbăm odată cu el. Şi dacă statul e strâmb (nu mă refer la macrosistem, ci la poziţia din autobuzul aglomerat, a profesorului navetist!), haideţi să judecăm drept! Ne adaptăm din mers, pentru că deschiderea la schimbare, învăţarea învăţării, noile politici educaţionale, pe care le-am tocit, încep să prindă contur şi la noi. Aşadar, haideţi să renunţăm la statul strâmb (mă refer la la confortul pe care ni-l asigură salariul), să luăm poziţia demnă şi relaxată a celui ce e stăpân pe deciziile sale şi… să judecăm drept! Am ajuns în situaţia în care profesorul este şi actor şi dascăl şi diriginte şi mentor şi metodist şi consilier educativ, responsabil de comisie metodică, sau de alte comitete si comiţii (sunt vreo 65 într-o şcoală!!!) într-un cuvânt, un acrobat (un echilibrist) care trebuie să realizeze zilnic mersul pe sârmă fără să cadă în gol… Prin urmare, noi nu mai suntem consternaţi că, de aproape 2 luni, colega noastră, învăţătoarea Cristina Anghel, se află în greva foamei în semn de protest faţă de tăierea salariilor cadrelor didactice. Motivul acestei forme de protest extrem ne priveşte pe toţi: aplicarea Legii 221/2008 în litera şi spiritul ei, aşa cum a fost intenţia legiuitorului, Parlamentul României, for care a votat în unanimitate actul normativ amintit. Doamna Cristina Anghel este absolventă a Liceului Pedagogic din Suceava, promoţia 1978, cunoscută de colegi cu numele de fată – PRETORIAN . De 60 de zile bea numai apă cu puţin suc de grepfruit, dimineaţa – o cafea şi, la insistenţele medicilor, a acceptat potasiu. „Eu fac acest lucru pentru sutele de oameni care nu pot să facă ce fac eu. Care poate ar vrea, dar nu au sănătatea şi nici putinţa să facă acest lucru. Simţeam că înnebunesc, trebuia să fac ceva pentru a atrage atenţia”, afirma Cristina Anghel. Cristina Anghel a făcut ceva. Noi ce facem? Nu simţiţi că înnebuniţi? Sau încă nu!
Doamna Gabriela Ştefancu este profesoară de limba şi literatura română, lider al sindicatului C.N. Mihai Eminescu, Suceava (fostul Liceu Pedagogic), afiliat la Sindicatul Liber şi Independent Bucovina Rădăuţi
Vizită princiară la Suceava
http://adymacsut.wordpress.com/2010/11/11/vizita-princiara-la-suceava/
De la libertate la democrație în accepția Principelui Radu
http://stefangrosu.blogspot.com/2010/11/de-la-libertate-la-democratie-in.html