Paris

Astazi, Principesa Margareta si cu mine am inceput vizita de trei zile la Paris dedicata activitatilor Asociatiei Principesa Margareta a României din Franta si intâlnirilor cu un numar de oameni de afaceri, oameni de cultura si personalitati din diplomatie si mass-media.

Incercam, pe de o parte, sa insufletim activitatea de colectare de fonduri pentru proiectele umanitare ale fundatiei Altetei Sale Regale, iar, pe de alta parte, sa atragem cât mai mult si mai cu folos atentia asupra României, din punct de vedere cultural, economic, politic si diplomatic.

Capitale europene precum Parisul sunt locuri in care România este dificil de “pus pe harta”. Trebuie rabdare, iscusinta, influenta si multa daruire. Lucruri care lipsesc celor preocupati de dobândirea sau pastrarea puterii.

A aparut in librariile pariziene un volum scris de fostul prim-ministru francez Edouard Baladur. Cartea sa de memorii este un instrument util si sincer de masurat egoismul, iresponsabilitatea si lipsa de masura a leadership-ului din ultimele decenii. Europa se dezvolta economic si democratic, dar se afunda identitar. Exercitiul politic de astazi este precum industria vestimentara “prêt-à-porter”.

Cer scuze cititorilor blogului pentru zilele in care nu am scris in paginile de jurnal. Aflat departe de casa, mereu in intâlniri si pe drumuri, a fost mai greu sa tin pasul cu trecerea timpului.

scan0011

Principesa si cu mine aniversam astazi treisprezece ani de casatorie. In ziua de sâmbata, 21 septembrie 1996, la biserica ortodoxa din Lausanne, avea loc casatoria noastra religioasa, in care nasi de cununie au fost Majestatile Lor Regele Mihai si Regele Constantin al elenilor. Casatoria a fost oficiata de IPS mitropolitul ortodox Damaskinos al Elvetiei, asistat de doi preoti, parintele Diaconu si parintele Iosifidis.

34 comentarii

  1. Mihaela Cartis says:

    La Multi Ani si la multe alte asemenea activitati in beneficiul Romaniei si al poporului roman!

  2. Harbuzaru Alexandru says:

    Majestatea Voastra,
    Fie ca fie ca Dumnezeu sa va binecuvinteze in toate gindurile si inceputurile.

  3. Besoiu Silvia-Elena says:

    La multi ani !! Multa sanatate,fericire si putere de munca in ceea ce faceti…Cu stima,Silvia Besoiu

  4. La Multi Ani! Cu cele mai calde salutari, Diana & Valentin Mandache

  5. Toni TC says:

    Vechii greci spuneau ca la inceput, barbatul si femeia formau o singura sfera. Temandu-se ca o asemenea perfectiune ar putea sa le ia locul, zeii au despicat toate sferele si le-au aruncat pe pamant. De atunci fiecare om isi cauta jumatatea. Dumneavoastră v-ati gasit !
    La multi ani si casa de piatra ! Sa va fie viata frumoasa, plina de dragoste si intelegere !

  6. La multi ani! Si la cat mai multe realizari pe toate planurile!
    Mult succes in tot ceea ce intreprindeti pentru Romania!

  7. Simona says:

    La multi ani si o viata cat mai fericita alaturi de Principesa Margareta! Casa de piatra si bucurii nemasurate!

  8. Firica Mihai says:

    Iata doi oameni care stiu sa se respecte si care inteleg sa ne reprezinte cu ciste. Multi ani fericiti si luminosi!

  9. Firica Mihai says:

    Iata doi oameni care stiu sa se respecte si care inteleg sa ne reprezinte cu cinste. Multi ani fericiti si luminosi!

  10. Tucra Diana says:

    La multi multi ani!!!

  11. VDFilip says:

    Va doresc sa aveti in continuare un camin fericit, succes in tot ce va propuneti, sa ajungeti un sprijin real tarii noastre pana la ultimul obiectiv! Sanatate deplina va doresc, putere si bunadispozitie de munca in folosul dvs si al tarii! LA MULTI ANI! 🙂

  12. Camelia Matache says:

    ALTETELE VOASTRE
    Va doresc sa aveti viata lunga, cu multe bucurii in mijlocul tuturor incercarilor si cu multe impliniri in idealurile pe care le aveti ! La multi ani !

  13. Maria Sandu says:

    Auguri !

  14. Mihaela Balasescu says:

    Ani multi fericiti sa va implineasca destinul nobil!
    Cele mai bune ganduri pentru aceasta frumoasa aniversare!
    Cu iubire, Mihaela Balasescu

  15. Romeo Tarhon, NATIUNEA says:

    Treisprezece…Treisprezece ani…Treisprezece ani de casatorie fericita!
    Sa mai sustina vreun superstitios sau sceptic faptul ca acest numar “13” ar fi ghinionist…

    “LA cat mai MULTI ANI” minunati, fericitului Cuplu Princiar,
    din partea fondatorilor si a tuturor membrilor Forumului si ai Gruipului de Initiativa
    pentru MISCAREA ROMANIA ALTFEL!

    http://tashy.ro/miscarea-romania-altfel/
    http://www.tashy.ro/chat

  16. N.N. says:

    Altetele Voastre,

    Intreaga mea familie va doreste sa aveti impreuna parte de cat mai multi ani de bucurie si de pace sufleteasca! Fie ca si Majestatile Lor sa va fie, cu voia lui Dumnezeu, cat mai multi ani alaturi!
    Va suntem profund recunoscatori pentru tot ceea ce faceti!

    Cu profunda consideratie,
    N.N.

  17. LAURA STOIAN says:

    Stimate Principe , Va doresc sa fiti impreuna cu Principesa Margareta multi ani de acum incolo, sa fiti sanatosi si fericiti ! Va multumim pentru tot ce faceti si sa nu ii uitati pe cei care va stimeaza si va iubesc . Inca o data LA MULTI ANII ! Cu mult respect , Laura Stoian

  18. Cristina Duhalmu says:

    Alteta,
    Felicitari pentru aniversarea de astazi.Toate cele bune sa va fie alaturi si sa va ocroteasca.Timp bun si rodnic pentru minte si inima,in minunatul Paris.
    Complimente si gratitudine,
    Cristina Duhalmu

  19. ramo says:

    La multi ani!! Sunteti niste frumosi.:) Va iubi!}{

  20. raluca says:

    La Multi ani fericiti impreuna 🙂 !!!

  21. Vasile Ungureanu says:

    Altetele Voastre,

    La multi si fericiti ani ! Doamne ajuta !

  22. Moldovean Stela says:

    DIN TOT SUFLETUL VA DORESC ANI MULTI SI FERICITI IMPREUNA!
    DUMNEZEU SA VA AIBA IN PAZA SA SI VA MULTUMESC PENTRU TOT CE FACETI PE PLAN INTERN SI EXTERN PENTRU TARA SI PENTRU NOI,ROMANII.

  23. Gh Candea says:

    La multi ani

    Sa aveti parte de zile multe, fericite, cu satisfactii in toate domenile.

    Gh Candea

  24. Costin Semen says:

    Alteţele Voastre Regale,

    Cunoscand insemnatatea acestei frumoase zi de septembrie va doresc din tot sufletul un sincer “La Multi Ani!” si multe bucurii in viata!

    Cu deosebita pretuire,

    Costin Semen

  25. ramona h. says:

    Le mariage est une bénédiction que vous apprécierez tout au long de la vie. Il vous donne plus de joie, plus de plaisir et d’harmonie dans votre vie en tant que mari et femme. Mai votre mariage continuent d’être arrosé seulement avec bonheur, et de bonnes nouvelles, c’est que votre amour sera éternel.
    Joyeux anniversaire!

  26. Andreea says:

    Sunteti o pereche care transmite dragoste, educatie, decenta. La multi ani!

  27. Alice of Vonderland says:

    La ceas aniversar, doresc Altetelor Voastre Regale Indeplinirea Tuturor Dorintelor si Ani Multi Fericiti !

  28. horia cremene says:

    La mulţi ani, Familie Regală, La mulţi ani Alteţă Regală Margareta, La mulţi ani Alteţă Regală Radu al României, să ne ajute Dumnezeu să vă avem sănătoşi şi fericiţi, mereu în slujba neamului românesc, avându-l întotdeauna ca exemplu pe iubitul nostru Rege.

    Permiteţi-mi vă rog, şi o altfel de urare::

    De ce Principele Radu, el şi numai el, i-ar putea solidariza pe români?

    Pentru că este singurul care are binecuvântarea Regelui şi încurajarea Principesei moştenitoare. Pe lângă Majestatea Sa Regele este singurul reperzentant al Casei Regale născut şi crescut în România, vorbitor de limba română maternă, care beneficiază de prestigiul, cinstea şi neutralitatea Familiei Regale.

    Pentru că a fost înzestrat de Dumnezeu cu calităţi native deosebite, pe care şi le-a perfecţionat printr-un concurs de împrejurări favorabil asigurat de familie şi şcoală: o inteligenţă vie, comunicativă, ţinută, naturaleţe, stil, eleganţă. Vorbeşte curent engleza şi franceza. Vorbeşte şi germana şi italiana. A deprins exerciţiul memorării şi al elocinţei, este un orator talentat, are stăpânire de sine, spontaneitate în răspunsuri, un discurs coerent, îşi poate păstra firul ideilor până la capăt;

    Pentru că nu are comportări suburbane, nu atacă la persoană, îşi respectă interlocutorul cu demnitate;

    Pentru că s-a făcut cunoscut, în compania Regelui Mihai, în familiile regale europene, s-a făcut cunoscut în mediile statale internaţionale şi s-a specializat în politică şi relaţii externe.
    S-a făcut cunoscut şi în mediile culturale, politice şi de afaceri ale lumii, menţine relaţii de prietenie cu personalităţi publice – artişti, scriitori, politologi, economişti, sportivi;

    Pentru că are o viziune realistă asupra viitorului României, de integrare europeană, de autonomie economică locală, de păstrarea tradiţiilor, de promovarea mândriei şi identităţii naţionale pe baza performanţei statale şi pe baza performanţei individuale a românilor;

    Pentru că, în calitate de membru al Familiei Regale, nu se angajează politic situâdu-se deasupra partidelor şi păstrându-şi libertatea de a concilia şi armoniza stările conflictuale din societate;

    N-aş vrea să se înţeleagă faptul că îl consider pe Principele Radu fără defecte. Pe unele le-am observat şi eu, desigur şi alţii, la urma urmei nici un om nu e scutit de defecte. De pildă încrederea prea mare în oameni cred că îl scoate uneori în afara realităţii, sau alteori tendinţa spre bravadă, cred că îl poate expune fără rost la risc, defecte datorate probabil unor experienţe pe care nu le-a trăit. Dar calităţile, ca şi atuurile, îi surclasează defectele.

    De aceea vă urez Principe Radu să devenitţi cât mai curând Preşedintele României.

  29. Esmyana Martisor says:

    O pereche destin pentru tara noastra,un model de viata.La Multi Ani cu ocazia implinirii a treisprezece ani de casatorie,sanatate,iubire si armonie !

  30. Diana Lucia Zotescu says:

    Altetele Voastre,

    Cu ocazia aniversarii celor 13 ani care au trecut de la binecuvantata Voastra casatorie din 21 Septembrie 1996 Va urez o viata lunga, plina de dragoste si impliniri, spre bucuria noastra, a celor ce Va iubim si Va dorim mereu printre noi, imbratisandu-Va cu sufletul si inima noastra, dar si spre binele acestei tari pe care o slujiti cu atata devotiune in tot ceea ce intreprindeti. Fundatia “Principesa Margareta” este deja o sursa de sperante pentru multe persoane, fie ei artisti, elevi si studenti merituosi, sau copii orfani, batrani si bolnavi carora Fundatia le-o oferit o noua sansa. Dumnezeu a binecuvantat Familia Regala cu simtul adevarului, dreptatii si al datoriei fata de tara, lucruri pe care sper ca romanii sa le observe, intr-o buna zi, si sa le evalueze la justa lor valoare.

    Sa va fie viata alaturi lunga si binecuvantata cu dragoste, Altetele Voastre. La Multi Ani!
    Prof. Diana Lucia Zotescu
    Asist. Univ. drd. arh. Robert Eugen Zotescu

    P.S. Pregatisem un mic dar in 1996, pentru casatoria Altetelor Voastre (o icoana pe sticla, pictata de pictorita Eugenia Bassa Crasmaru, ale carei icoane se afla in sute de colectii din lume). Sperasem sa V-o pot da atunci, cu prima ocazie. Din pacate acest lucru nu s-a realizat. Cum as putea sa V-o trimit?
    Diana L. Zotescu

  31. Camelia M says:

    ALTETELE VOASTRE
    Cu ocazia aniversarii a 13 ani de casatorie va doresc sa aveti viata lunga impreuna, multe bucurii in mijlocul tuturor incercarilor si impliniri in idealurile pe care la aveti ! La multi ani !

  32. Vali says:

    Alteta , cu mult respect ma alatur si eu celor care va transmit sincere felicitari cu ocazia aniversarii a 13 ani de casatorie.
    Sunt multe lucruri care sunt facute unul pentru altul. Alteta Voastra si Principesa Margareta sunteti o astfel de pereche, sunteti doua parti care se complementeaza perfect. La aniversarea casatoriei va doresc multe bucurii, sanatate, iar anii care vin sa fie cel putin la fel de fericiti ca cei de pana acum! Aniversare fericita!
    Vali

  33. Briciu Melania says:

    Desi vin sa ma alátur celor care v-au transmis cálduroasele lor felicitári cu ocazia aniversárii cununiei religioase ale Altetelor Voastre cu o intárziere de trei zile,vá trimit cele mai frumoase gánduri si cele mai sincere urári de bine.Vá doresc ca aceastá tárie de suflet eroicá fárá de care angajarea Altetelor Voastre in nobila misiune-datorie dusá zi de zi in slujba tárii si a poporului román n-ar fi posibilá, sá nu vá páráseascá niciodatá iar románii sá dovedeascá in timp cá meritá un asemenea sacrificiu.Nu pot sá vá descriu sentimentul,la inceput de zádárnicie, ce m-a incercat atunci cánd am aflat despre retragerea Altetei Voastre din cursa prezidentialá,dar e posibil ca poporul román sá nu fie incá pregátit nici politic dar nici moral pentru schimbarea pe care doreati s-o aduceti.Si mai existá ceva inadmisibil ,dezgustátor, ce m-a cotropit de groazá in scurta mea sedere in Románia in aceastá vará:desfrául politic,dezmáturile televizate ale ministrilor ce iau in rás,in batjocurá LEGEA,libidinoasele campanii de calomniere duse impotriva celor ce-si iubesc tara cu adevárat si gretoasele elogii aduse trádátorilor de neam.Acum 19 ani intr-o zoná purá si sfántá a Romániei postcomuniste se scrisese pe zidul unui lácas de culturá si educatie cá noi románii am avut rábdare timp de 45 de ani sá acceptám minciuna(si nici páná acum nu ni s-a spus adevárul),dar n-am avut destulá rábdare sá suportám pentru cáteva zile adevárul.Ori se poate cládi ceva trainic,durabil pe minciuná?Dumnezeu sá vá binecuvánteze si sá vá aibá in nemásurata lui gratie!Cu alese sentimente de consideratie si mare dragoste románeascá,Melania Briciu

  34. mariana voinescu says:

    Multumesc pentru raspunsul prompt.Contati pe noi,va vom sustine in tot ce intreprindeti.Sunt sigura ca motive intemeiate v-au determinat sa va retrageti candidatura la presedintie si cred ca stiti, ca foarte multi romani si-au vazut speranta abia infiripata,spulberata.La multi ani, fericire ,putere si inspiratie! Mariana

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53992030
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate