Ora Regelui LXX

Sâmbătă, 7 decembrie 2013, TVR1 a transmis a șaptezecea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Realizator, Camelia Csiki.

Ora Regelui LXX poate fi vizionată pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro//editie-ora-regelui-159816

Sumarul:

David Ionuţ Dumitru are opt ani, dar este pasionat de istorie şi are un respect deosebit pentru Regele Mihai I al României. Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 13.00, cel mai tânăr fan Ora Regelui este invitatul special al Cameliei Csiki în noua ediţie a emisiunii. Ora Regelui se difuzează, ca de obicei, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Cel de-al doilea subiect al emisiunii aduce telespectatorilor detalii despre călătoria istorică pe care Familia Regală a României a făcut-o cu Trenul Regal, de Ziua Naţională.

Şi tot la Ora Regelui aflăm mai multe despre primul album istoric „Regele Mihai”, lansat de Diana Mandache, un istoric cunoscător al regalităţii. Documentele şi fotografiile inedite au fost scoase din arhive şi dăruite cititorilor de către autoare.

Spectacolul oferit de artiştii bursieri ai Fundaţiei „Principesa Margareta” la Gala „Tinere Talente” i-a întărit convingerea fiicei Regelui Mihai că sprijinul Alteţei Sale Regale oferit acestor artişti, aflaţi la debut, este esenţial. Şi alţi tineri talentaţi se pot înscrie la bursele fundaţiei pentru anul 2014. Mai multe informaţii despre acest subiect pot afla tot urmărind Ora Regelui din această săptămână.

Evenimentul anului 2013 a fost aniversarea publică a Majestăţii Sale Regelui Mihai. Majestatea Sa a fost sărbătorit de câteva mii de români şi la Cluj şi Baia Mare, dar şi în alte localităţi din ţară. Ora Regelui aduce telespectatorilor imagini grăitoare surprinzând aceste momente.

Emisiunea poate fi urmărită şi la TVR Internaţional luni, 9 decembrie, de la ora 21.10.

http://www.tvr.ro/o-lectie-de-istorie-cu-david-ionut-dumitru-de-8-ani_6059.html#view

5 comentarii

  1. Altă ediție foarte reușită, în linia în care am fost obișnuiți de către realizatorii de la TVR1 ai emisiunii ORA REGELUI. Excelentă ideea interviului cu micuțul David Ionuț Dumitru (numele de familie este DUMITRU, așadar topica firească a declinării identității este PRENUME+NUME DE FAMILIE, cum este tradiția europeană încă din antichitate, în timp ce pe ecran, în timpul emisiunii, topica a fost eronat indicată). Binevenită corecțiunea prezentă în link. Pline de prospețime au fost reportajele recente filmate în noiembrie și 1 decembrie a.c., în prezența Majestății Sale Regele nostru, a Altețelor Regale Principesa Moștenitoare, Principele consort Radu al României, Prinipesa Elena, Principele Nicolae. Ne-am bucura să vedem, în săptămânile viitoare, imagini de la festivitățile de la Alba Iulia, unde a avut loc ședința Consiliului director al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, în chiar ziua ce-l omagiază pe ocrotitorul României, Apostolul Andrei, și de la depunerile de coroane la monumentele marilor făurari ai Unirii celei Mari și Sfinte, Mihai Bravu, Regele Ferdinand Întregitorul. Ion Brătianu, Iuliu Maniu. Foarte special a fost evenimentul găzduit de Sala Unirii, în dimineața zilei de 30 noiembrie. Nihil sine Deo!

  2. Mä bucur deja sä väd emisiunea regalä ORA REGELUI…..peste hotare…..

    TRÄIASCÄ MONARHIA SI CASA SI FAMILIA REGALÄ A ROMÄNIEI

    Multe felicitäri si uräri de bine si sänätate si mai ales särbätori ferlicite in ajunul cräciunului din BadenWürttemberg/Germania
    Cu drag si mare stimä,
    Dietmar Melzer

  3. Sänt Fan din Germania/Deutschland a emisiunii “Ora regelui” …..

  4. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Gabriela Olariu S ar putea adauga si ora de istorie. Felicitari Foarte necesara
    #
    Elena Stoica Instructiva emisiune!Poate se mai desteapta romanii,chiar si in ceasul al doisprezecelea!
    #
    Daniela Bleoanca Felicitari Ionut!!!
    #
    Sanda-Florentina Popa exceptional copil !
    #
    Zuav Elena un copil destept,bine crescut!
    #
    Ion Boruga Tara are viitor!
    #
    Liliana Sora Iată un minunat copil primit cu respect, crescut cu dragoste și iubire, care și-a găsit un model în viață și care este un adevărat mesaj viu pe care îl trimitem unor timpuri, unor vremuri pe care noi nu știu dacă le vom apuca. Copiii de astăzi sunt viitorul nostru de mâine , de aceea vă felicit pentru grija și atenția permanentă acordată educației lor. Respect și admirație pentru Familia și Casa Regală !
    #
    Zoe Balan felicitari micului regalist
    #
    Viorica Gall FELICITARI PARINTILOR, EDUCATORILOR SAI SI TUTUROR CELOR CARE FACILITEAZA REINVATAREA ISTORIEI ASA CUM A FOST EA !
    #
    Morariu Viorel Toti romanii adevarati il respecta ! De aceea noi romanii adevarati avem nevoie de MS care este un conducator adevarat ! Am aceeasi incredere si in MS Principesa Margareta !
    #
    Ruxandra Nica Mi a dat speranta! Felicitari!
    #
    Lavinia Ramniceanu RESPECT SI DORINTA DE MONARHIE CONSTITUTIONALA

  5. Comentarii pe Facebook (II) says:

    Denes Gheorghe
    #
    David J. Logan Every inch a future Queen of Romania.
    #
    Claudia Mateiciuc Principesa mea,draga!Cu atitudine si eleganta!
    #
    Ionela Si Mihai Constantinescu finete, eleganta – educatie
    #
    Vlad Arotaritei o regina , ramane o regina !!!
    #
    Mioara Popescu toata admiratia!
    #
    Nela Martin Superba!!! Avem cea mai frumoasa si buna Principesa! Sa ne traiati Alteta Voastra Regala!
    #
    Doris Agatha S PRINCIPESA MARGARETA A ROMANIEI !!
    #
    Emy Emilia Emy Splendida!
    #
    Vetuta Serban FRUMOASA si simpatica
    #
    Tania Toma ABIA ASTEPT EMISIUNEA SI MA BUCUR CAND AUD CA MAI SUNT TINERI INTERESATI DE ISTORIA ACESTUI NEAM.
    #
    Viorica Irimia Distinsa! Demna!
    #
    Anca Finichiu Multumesc mult.Felicitari pentru emisiune!
    #
    Sergiu Gramovici Mare personalitate ,tot respectul.
    #
    Mihaela Rodica Radulescu fantastica ,frumoasa emisiunea!
    #
    George Stomirca o adevarata doamna nr.1….!!
    #
    Istrate Liviu poate fi un punct de reper….!
    #
    Doina Marin LA MULTI ANI!
    #
    Nico Radu Vita lunga a la regina(Rumena.monarchia?)See Translation
    #
    Mina Petrovici VREM MONARHIE!!
    #
    Liliana Sora Impresionant a vedea și a revedea imagini memorabile, istorice , cu aceiași emoție, bucurie, căldură, incredere, speranță, cu reale exemple de OAMENI ADEVĂRAȚI, de care suntem cu ceritudine mândri că ne reprezintă. Important este că , începând cu copiii, tinerii și adulții toți realizăm locul și rostul binemeritat al COROANEI , al Familiei și Casei Regale în România. Să fim mereu împreună cu tot ce este mai bun și mai frumos în viață ! Trăiască Monarhia !
    #
    Lavinia Ramniceanu VREM CU TOATA FIINTA MONARHIE
    #
    Muntean Andreea frumoasa emisiune
    #
    Jeni Sauciuc Sint monarhista,ce sa fac ?
    #
    Alice Bocancea Felicitari pentru frumoasa emisiune, Regele nostru merita mai mult de 1 ora, oricum, e o mare minune ca s-a permis sa existe Ora Regelui. Felicitari realizatorilor pentru curaj si perseverenta!
    #
    Rusu Costin Liviu Romanii au nevoie de modele de oameni adevarati, care isi iubesc tara mai mult decat propriile persoane.Numai astfel un popor asa talentat ca al romanilor v-a invata sa fie civilizat.
    #
    Sanda-Florentina Popa vizionat !
    #
    Gheorghita Sava anul asta am ajuns la castelul Peles acolo unde va este locul,locul regiilor nostri si al printeselor si printilor nostri!!avem nevoie de mariile voastre!!!
    #
    Elena Zubascu Distinctie si intelepciune.Demnitate,onoare si multa iubire pentru tara si oamenii ei. Si pe noi ne guverneaza o sleahta de parveniti, hoti si mincinosi.Odraslele comunismului…
    #
    Mariana Gheorghe Locul altețelor voastre este la conducerea acestei țări și a acestui popor pe care-l iubiți, respectați și cintiți. Doar să fim chemați și vom spune că ne dorim despărțirea definitivă de comuniștii și dictatorii care ne conduc. Avem nevoie de măriile voastre pentru a ne recăpăta demnitatea. Trăiască Regele!!!
    #
    Magdalena Guna Sau dat asa de multe sanse altora de ce ? nu-I dau si familiei Regale o sansa sa conduca tara ! Sint convinsa ca vor avea mai mult success in 2-3 ani mai mare ca ei in 23 de ani !!!!! Sa li se dea opurtunitatea sa demonstreze puterea lor dar mai ales dragostea de tara !!!
    #
    Oana Benedek eu una,vreau monarhie
    #
    Silvia Cristoiu si eu
    #
    Ferenc Egri SI EU
    #

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53996630
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate