Ora Regelui (574)

Ediție în premieră

TVR 1 – sâmbătă, 23 decembrie 2023, ora 14.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 23 decembrie 2023, ora 16.30 / TVR Moldova – joi, 28 decembrie 2023, ora 16.00

Trimișii diplomatici la București ai țărilor străine au luat parte la recepția de sfârșit de an, în Sala Tronului a Palatului Regal. În cuvântul pe care l-a adresat Custodele Coroanei române, a adus din nou în atenția diplomaților crizele politice și conflictele care se desfășoară în lume, problemele de securitate europeană, necesitatea susținerii Ucrainei, precum și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Paginile din jurnalul anului 1931 ale Reginei Maria compun un nou volum. Cartea este o continuare a memoriilor traduse de istoricul Georgeta Filitti și conține, pe lânga informațiile din viața personală și cea a Familiei Regale, multe comentarii referitoare la viața politică a acelor vremuri.

Proiectele realizate de editurile româneşti împreună cu membrii Familiei Regale dezvăluie cititorilor povestea regalităţii într-o tematică de mare diversitate. Producția de carte susține și artiștii noii generații, cum e exemplul Proiectului Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României.

Domeniul Regal Săvârșin a intrat în atmosfera sărbătorilor de iarnă, odată ce Familia Regală a ajuns acasă pentru a petrece Crăciunul și Anul Nou. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu continuă să îi încurajeze pe producătorii locali să își prezinte produsele tradiționale și au găzduit un târg de Crăciun chiar pe Domeniul Regal.  

Prezentator: Camelia Csiki / Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Camelia Csiki, Diana Ilica, Bogdan Șerban-Iancu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53884152
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate