Ora Regelui (553)

Ana. Regina neîncoronată – ediție în premieră

TVR 1 – sâmbătă, 29 iulie 2023, ora 15.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 29 iulie 2023, ora 17.00 / TVR Moldova – joi, 3 august 2023, ora 16.00

Sâmbătă, ”Ora Regelui” vă invită la un documentar In Memoriam Regina Ana, cu ocazia împlinirii, anul acesta, a 100 de ani de la nașterea sa.

Discreta soție a Regelui Mihai, mama Majestății Sale Margareta, și-a dedicat întreaga viață protejării României de urgia comunistă. În exil a participat alături de Rege la toate activitățile acestuia dedicate țării. După revoluție a început sa ia la pas România, descoperind pământul pe care îl descrisese de atâtea ori omul careia i-a fost devotată, Regele Mihai. 

Ana, prea puțin cunoscută, dar iubită de toti cei care au avut șansa sa o înțeleagă, a fost soldatul cauzelor drepte. Ar fi putut fi regina de drept a României, într-o istorie alternativă. 

Nimic nu a împiedicat-o însă să onoreze țară căreia i s-a dedicat la fel ca o regină încoronată.

În amintirea sa, Televiziunea Română prezintă documentarul “Ana. Regina neîncoronată”. 

Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizator: Bogdan Șerban-Iancu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53902637
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate