Ora Regelui (510)

TVR 1 – sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 15.20  (4 octombrie, ora 13.00) / TVR Internațional – sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 16.30 / TVR Moldova – joi, 6 octombrie 2022, ora 16.00

”Copacul Păcii”, simbol al prieteniei și al înțelegerii între națiuni, a ajuns la București, de Ziua Internațională a Păcii. Proiectul a pornit din Slovacia și s-a desfășurat în 14 țări, pe 4 continente. ”Copacul Păcii” din Parcul Carol a fost adus din localitatea slovacă Zvolen de o ștafetă a veteranilor Invictus din mai multe țări și a fost plantat de copii ai unor militari români căzuți la datorie în teatrele de operații.

Palatul Elisabeta și-a deschis porțile din luna aprilie până la finalul verii. Printre vizitatori s-au aflat un grup de cercetași din Scoția, însoțiți de Excelența Sa domnul Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, sportive din Lotul de gimnastică ritmică al Ucrainei și copiii sprijiniți de Asociația DMD Care, împreună cu părinții, veniți de Ziua Mondială a Conștientizării Duchenne.

Regele Mihai și Regina Ana, cel mai longeviv cuplu regal din spațiul românesc, au sărbătorit Nunțile de Argint, de Aur, de Diamant și de Safir. De-a lungul vremii, perechile princiare și-au dorit să fie model pentru societate. În ”Ora Regelui”, parcurgem istoria Nunților de Argint sărbătorite de regii și reginele României.

Prezentator: Camelia Csiki / Redactori: Nicolaie Cernat, Cristina Ionescu / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Adelina Dumitrescu, Diana Ilica

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53896409
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate