Ora Regelui (488)

TVR 1 – sâmbătă, 23 aprilie 2022, ora 14.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 23 aprilie 2022, ora 17.00 / TVR Moldova – joi, 28 aprilie 2022, ora 16.00

Florența, orașul fascinant al Renașterii italiene, este locul în care Elena a României a fost exilată de două ori: în 1932, izgonită din țară de soțul său, Regele Carol al II-lea, și în 1948, trimisă de comuniști.

Calitățile Elenei, dobîndite printr-o educație aleasă și gustul său desavîrșit, completate cu mărinimie și sensibilitate, au găsit refugiul potrivit într-o societate cu o deschidere culturală pe măsură. Impresionată de influența Reginei-Mamă Elena asupra comunității florentine a vremii, administrația din zilele noastre a decis ca grădina simbol a orașului să îi poarte numele.

Principesa Sofia, nepoata Reginei Elena, a reprezentat Familia Regală Română la întâlnirea cu oficialitățile, personalitățile din lumea culturală și nobilii italieni reuniți în grădina de iriși din Piazzale Michelangelo.

Balconul panoramic de pe colina San Miniato este o atracție pentru turiști atât pentru frumusețea sa, cât și pentru perspectiva asupra orașului. Motivele complexe, pline de semnificații și de sensibilitate, ale numirii locului Regina-Mamă Elena, în emisiunea ”Ora Regelui” care spune întreaga poveste.

Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizator: Camelia Csiki

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53849723
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate