Ora Regelui (575)

Tronul Regal. Înfruntarea destinului

TVR 1 – sâmbătă, 30 decembrie 2023, ora 14.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 30 decembrie 2023, ora 16.30 / TVR Moldova – joi, 4 ianuarie 2024, ora 16.00

Pe 10 mai 1885, a fost inaugurat Palatul Regal de pe Calea Victoriei, o întreită sărbătoare, a datei în care Principele Carol a venit în țară, în 1866, și în care România a devenit regat, în 1881. Atunci, a sosit și în Sala Tronului o pereche nouă de jilțuri, create pentru Regele Carol I și Regina Elisabeta, de o celebră casă pariziană de mobilier.

Regele Ferdinand și Regina Maria le-au păstrat, precum și următorii suverani. Cele două tronuri au supraviețuit incendiului, cutremurului și bombardamentelor. Apoi, jilțurile din lemn aurit, decorate cu pietre semiprețioase au ieșit din scenă, pe rînd. Primul, al Reginei, s-a rătăcit și a reapărut, în mod misterios, peste ani. Tronul Regelui a fost expulzat de comuniști și a fost regăsit din întîmplare.

Istoricul de artă Gabriel Badea-Păun le-a remarcat pe ambele și, ulterior, alte piese aflate odinioară în Sala Tronului. ”Ora Regelui” are privilegiul de a vi le prezenta, pentru prima oară, reunite.

Filmul documentar ”Tronul Regal. Înfruntarea destinului” aduce opinii de mare valoare și a fost realizat cu participarea unor personalități excepționale. A fost de asemenea filmat în cele mai importante muzee și arhive ale țării și este nu numai o poveste istorică foarte bine documentată, ci și una plină de emoție.

Reluarea ediției din 14 mai 2022

Director de imagine: Mihai Covrig / Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizator: Diana Ilica

4 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Daca ‘jocul intamplarii’ a condus la gasirea, pe rand, a celor doua tronuri regale, atunci poate ca ‘jocul dragostei’ va conduce la readucerea lor in Sala Tronului de la Palatul Regal. Si poate, cu voia Domnului, tot dragostea – de istorie adevarata, de valoare morala autentica mereu asociata cu regalitatea, si deeee revednire la cursul firesc al vietii intrerupt odata cu plecarea iubitului Rege Mihai – va da guvernantilor si natiei romane gandul cel bun de a repune pe tron pe aceea pe care Regele Mihai a lasat-O mostenitoare, adica pe Majestatea Sa Margareta.

    Asa sa ne ajute Dumnezeu !

    NIHIL SINE DEO !

    • Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

      Amin ! Trăiască M.S. Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Tocmai am revazut editia No. 575 a emisiunii “Ora Regelui” si toata durerea stransa in mine fata de destinul tragic al celui mai iubit Rege a dat navala in sufletul meu si mi-a umplut ochii de lacrimi, iar la unele pasaje lacrimile au devenit hohot, ceea ce mi se intampla atunci cand ma scufund cu toata fiinta in momentul istoric comentat. In finalul editiei, cand s-a vorbit despre vizita MS Regelui Mihai la Palatul Regal si de faptul ca Regele nu a putut indura suferinta de a intra in Sala Tronului si, in consecinta, a refuzat sa intre acolo eu, o romanca de rand care nu a incetat niciodata sa se considere supusa Coroanei, m-am alaturat suferintei Regelui meu de suflet iar lacrimile meu au devenit hohot de plans. Totul avand in fundal muzica divina a lui Beethoven, concertul pentru pian si orhestra no. 5 – ‘Imperialul’. ‘Imperialul’, penntru un Rege cu mult peste valoarea epocii Sale.

    Nu stiu cand mentalitatea clasei politice si a neamului nostru se va schimba intr-atat incat sa ne reabilitam moral fata de noi insine si fata de Coroana, cata vreme televiziunile inca colcaie de securisti obraznici si lipsiti de regrete dar plini de aroganta precum Ioan Talpes si Filip Teodorescu, sau care incearca sa spele de pacate si de crime pe Ceausesti si odioasa institutie pe care au patronnot-o.

  3. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Fragment din postarea mea de azi, 30 Decembrie 2023, de pe profilul personal de pe Facebook:

    A B D I C A R E A M. S. R E G E L E M I H A I I A L RO M Â N I E I
    30 DECEMBRIE 1947, DIMINEAȚA, PALATUL ELISABETA, MUN. BUCUREȘTI, REGATUL ROMÂNIEI

    U.R.S.S./RUSIA INSTAUREAZĂ ABUZIV REPUBLICA ÎN ROMÂNIA, FORȚÂND PRIN ȘANTAJ CRIMINAL ȘI PRINTR-O LOVITURĂ DE STAT ORGANIZATĂ DE GUVERNUL COMUNIST, AGENȚII SOVIETICI/RUȘI ȘI CIRACII LOR AUTOHTONI, ÎN PRINCIPAL CEI CÂTEVA SUTE DE TOVARĂȘI DIN ANEMICUL P.C.R., CU SPRIJINUL ESENȚIAL AL TRUPELOR RUSEȘTI DE OCUPAȚIE PREZENTE PE TERITORIUL REGATULUI ROMÂNIEI DIN LUNA AUGUST A ANULUI 1944, TRUPE CARE VOR FI ÎNDEPĂRTATE DE-ABIA ÎN LUNA AUGUST A ANULUI 1958

    În imagine, pentru aproape o jumătate de secol, cei doi criminali dictatori comuniști ai rispublikii: Gheorghe Gheorghiu-Dej instalat deja comod la butoane după executarea rivalilor, și în plină „ afirmare “, în stânga, tot în prim-plan, un tânăr cadru de perspectivă, adică un alt criminal fără scrupule, al Partidului Comunist, în uniformă militară, Nicolae Ceaușescu, din perioada de „ fructuoasă activitate revoluționară ” pe linie politică în cadrul Armatei, ajuns general-maior și adjunct al Ministrului Apărării, într-o fotografie realizată aproximativ în anul 1957. – text de Remus-Dumitru Mihuțiu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53820466
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate