Ora Regelui, ediția nr. 542

Tronul Regal. Înfruntarea destinului

TVR 1 – sâmbătă, 13 mai 2023, ora 14.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 13 mai 2023, ora 16.30 / TVR Moldova – joi, 18 mai 2023, ora 16.00

Pe 10 mai 1885, a fost inaugurat Palatul Regal de pe Calea Victoriei, o întreită sărbătoare, a datei în care Principele Carol a venit în țară, în 1866, și în care România a devenit regat, în 1881. Atunci, a sosit și în Sala Tronului o pereche nouă de jilțuri, create pentru Regele Carol I și Regina Elisabeta, de o celebră casă pariziană de mobilier.

Regele Ferdinand și Regina Maria le-au păstrat, precum și următorii suverani. Cele două tronuri au supraviețuit incendiului, cutremurului și bombardamentelor. Apoi, jilțurile din lemn aurit, decorate cu pietre semiprețioase au ieșit din scenă, pe rînd. Primul, al Reginei, s-a rătăcit și a reapărut, în mod misterios, peste ani. Tronul Regelui a fost expulzat de comuniști și a fost regăsit din întîmplare.

Istoricul de artă Gabriel Badea-Păun le-a remarcat pe ambele și, ulterior, alte piese aflate odinioară în Sala Tronului. ”Ora Regelui” are privilegiul de a vi le prezenta, pentru prima oară, reunite.

Filmul documentar ”Tronul Regal. Înfruntarea destinului” aduce opinii de mare valoare și a fost realizat cu participarea unor personalități excepționale. A fost de asemenea filmat în cele mai importante muzee și arhive ale țării și este nu numai o poveste istorică foarte bine documentată, ci și una plină de emoție.

Reluarea ediției din 14 mai 2022

Director de imagine: Mihai Covrig / Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizator: Diana Ilica

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53845237
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate