Ora Regelui (506)
TVR 1 – sâmbătă, 3 septembrie 2022, ora 14.30 / TVR International – sâmbătă, 3 septembrie 2022, ora 16.00 / TVR Moldova – joi, 8 septembrie 2022, ora 16.00 (9 septembrie, ora 2.00) Redifuzarea ediției din 18 iunie 2022 Principele Charles de Wales, însoțit de Familia Regală română, a vizitat un centru din București destinat refugiaților. Ziua copilului la Palatul Elisabeta a fost dedicată micuților refugiaţi din Ucraina şi celor asistaţi de Fundaţia Regală Margareta a României. De Ziua Națională a Independenței, Familia Regală a călătorit în patru județe, cu Trenul Regal, pentru a le mulțumi oamenilor care și-au oferit ajutorul în criza generată de pandemie și în cea declanșată de conflictul armat din Ucraina. Doi studenți eminenți de la Academia de Studii Economice din București au devenit bursieri regali. La a șasea Gală a Furnizorilor Casei Regale a României, Principele Radu a felicitat organizația pentru modul în care membrii ei au făcut față dificultăților din ultimii doi ani. Echipa României care a participat la Jocurile Invictus de la Haga a adus acasă medalii și a demonstrat ca deviza militarilor răniţi în misiunile de luptă din Irak și Afganistan “De neînvins” îi reprezintă. Timp de nouă zile, începînd din 1 iulie, EUROPAfest, eveniment sub Înaltul Patronaj al Familiei Regale, aduce în București muzicieni din 40 de țări. Redactor: Diana Ilica / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Adelina Dumitrescu, Camelia Csiki |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"