Ora Regelui (459)

TVR 1 – sâmbătă, 18 septembrie 2021, ora 14.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 18 septembrie 2021, ora 16.00 / TVR Moldova – marți, 21 septembrie 2021, ora 11.00

Două povești ne-au fost dăruite anul acesta, îmbiindu-ne să descoperim două locuri și tot atâtea ipostaze ale vieții Familiei Regale Române: cea deschisă către viața publică și cea trăită într-un loc ce-și merită din plin numele de “acasă”. ”Povestea Palatului Elisabeta” și ”Povestea Castelului Săvârșin”, consemnate de către Alteța Sa Regală Principele Radu, sunt istoriile celor douăzeci de ani de la revenirea Familiei Regale în cele două reședințe.

Grădina Palatului Elisabeta a fost din nou gazda unor evenimente aniversare, reunind Familia Regală și invitații ei: celebrarea anilor de activitate în reședința din București și Seara anuală dedicată Fundației Regale Margareta a României.

Ultimul popas este la Săvârșin. Ghid special pe Domeniul Regal este Diana Bogea, realizatorul emisiunii ”Drumuri aproape”. Împreună cu echipa sa de la TVR Timișoara, ea a participat la deschiderea oficială a domeniului pentru vizitare.

Reluarea ediției din 17 iulie 2021

Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Cristina Ionescu, Diana Ilica, Bogdan Șerban-Iancu, Diana Bogea

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53648068
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate