Ora Regelui (137)
Sâmbătă, 16 mai 2015, Televiziunea națională a prezentat a o sută treizeci și șaptea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Producător, Lidia Voicu. Redactori, Adela Eftimie, Cristina Rădulescu. Realizator, Camelia Csiki. Emisiunea a fost dedicată aniversării Zilei de 10 Mai. Anul aceasta Ziua Regalităţii a redevenit sărbătoare naţională a României. Prima zi a fost consacrată promovării culturii, educaţiei şi artei. Renumitul concurs pentru copii “Cangurul”, proiectul “Laboratorul de noapte” al Teatrului Bulandra şi Festivalul ”Luna Bucureștilor” au primit Înaltul Patronaj al Principesei Moștenitoare Margareta. Mai multe companii şi firme româneşti au primit calitatea de “Furnizor Regal”. Este modul prin care Familia Regală sprijină producţia şi serviciile româneşti cu tradiţie. Studenţii de la Conservator, noii admişi ai Corului Regal, au oferit Concertul de gală “Nihil Sine Deo”, un omagiu adus celei mai longevive Zile Naţionale din istoria României. Ansamblul cameral de tineret se află sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu. Dineul oficial dedicat zilei de 10 Mai a reunit la Palatul Elisabeta diplomaţi români şi străini, personalităţi ale societăţii civile şi reprezentanţi din tot spectrul politic. Radioul la care s-a auzit proclamaţia Regelui Mihai din 23 August 1944 a ţinut să marcheze această sărbătoare prin lansarea unui volum şi a unui CD care cuprinde înregistrări – document, mărturii inedite din fonoteca de aur a instituţiei. Din păcate, înregistrările din timpul domniei Regelui Mihai au dispărut în anii regimului comunist. Maratonul Regal a ajuns la cea de-a patra ediţie. Principele Nicolae a participat la competiţie alături de 500 de sportivi. Principele Radu a dat startul, iar Principesa Moștenitoare Margareta i-a premiat pe câştigători. Peste două sute de oameni au venit la statuia Regelui Carol I pentru a sărbători alături de Familia Regală. “Ora Regelui” prezintă imagini inedite, tot din Piaţa Palatului, de la petrecerea de 10 Mai 1939, ziua naţională din vremea monarhiei. Aproape şase mii de români din ţară şi din străinătate au venit la Garden Party. Surpriza de anul acesta a fost fanfara corpului militar Bersaglieri. Trompetiştii italieni și caporalul-dirijor cu corn de vînătoare au fost recunoscuți după pălăria cu boruri mari și pene de cocoș de munte, dar mai ales după vivacitatea ritmului defilării. Infanteriștii italieni și fanfara lor au licenţă regală de aproape 200 de ani. Rubrica MODĂ ŞI ETICHETĂ: Dincolo de semnificaţia istorică a Zilei de 10 Mai, Garden Party este şi prilejul cu care se etalează cele mai elegante ţinute şi accesoriul obligatoriu: pălăria. În acest fel, Familia Regală a readus în România moda pălăriilor.
|
http://www.romaniaregala.ro/atitudini/casele-cazute-iau-cu-ele-amintirile/
Speram ca 10 Mai va ajunge ziua noastra nationala.Va doresc sa faceti cat mai multe emisiuni cu familia regala! Traiasca Regele!
http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=4630
Este foarte bine că parlamentul a luat decizia, importantă, de a aproba revenirea zilei naționale a României la istorica zi de 10 mai.
Trăiască
Trăiască Monarhia, vivat MS REGELE MIHAI, NIHIL SINE DEO, NIHIL SINE REX!