Ora Regelui (181)
Sâmbătă, 30 aprilie 2016, Televiziunea națională a prezentat ediția cu numărul o sută optzeci și unu a emisiunii „Ora Regelui”. TVR 1, TVR HD, TVR Moldova, ora 15, TVR International, ora 17. Realizator, Camelia Csiki, Producător, Lidia Voicu. Sumarul: – În ajunul Paştelui, avem prilejul să ne reamintim Paştele din 1992 când Majestatea Sa Regele a revenit în ţară, după 42 de ani de exil. – Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Radu petrec sărbătoarea pascală în mijlocul românilor din Suedia. Alteţele Lor Regale au fost invitate la aniversarea Majestăţii Sale Regelui Carl XVI Gustaf. – Sorin Dumitrescu regretă că românii nu au ştiut să profite de prezenţa în ţară a Regelui Mihai şi de monarhie. – Iconologul Vasile Manea, autorul volumului „Regele, unsul lui Hristos”, povesteşte care este legătura regilor cu biserica şi de ce nu îi putem spune Regelui Mihai ex-rege, aşa cum îl numeau comuniştii. – La agenda emisiunii, printre cele mai recente veşti despre Familia Regală, Cornel Comşa, consilier al Casei Regale în perioada 2002 – 2007, ne vorbeşte despre turneul pentru integrarea în UE și NATO pe care l-au făcut Regele Mihai şi Familia Regală. |
Dintre cele mai frumoase emisiuni. În afară de Rege şi Regină, invitaţii Sorin Dumitrescu şi Vasile Manea sfinţesc parcă emisiunea. O iert pe Camelia Csiki pentru stilul uneori cam fălos 🙂 … la rădăcină se pare că e altceva. Mi-a plăcut mult şi ce a spus premierul Cioloş:
”
Lumina Sărbătorilor de Paști să ne lumineze ființa. Și să așteptăm de la ceilalți să fie mai buni, prin efortul nostru al fiecăruia de a ne ameliora. Cu Dumnezeu spre noi înșine!
“
Paste fericit – hristos a änviat – adevärat cä a änviat
intregii casei regale a Romäniei din Germania