Ora Regelui (161)
Sâmbătă, 28 noiembrie 2015, Televiziunea națională a prezentat ediția cu numărul o sută șaizeci și unu a emisiunii „Ora Regelui”. TVR 1 și TVR Moldova , ora 15, TVR International, ora 16.30. Realizatori, Ruxandra Țuchel și Ileana Ploscaru Panait, Producător, Lidia Voicu. Programul Naţional „Tinere Talente”, iniţiat de Fundaţia Principesa Margareta a României, este recunoscut astăzi drept „Cel mai bun program de Artă şi Cultură din România’”, fiind laureat al Galei Societății Civile şi în 2015. Peste 200 de tineri artişti plastici şi muzicieni au beneficiat de el până acum. Proiectul a fost iniţiat din dorinţa de a oferi celor mai promiţători tineri artişti români din domeniul muzicii clasice şi al artelor plastice, aflaţi la începutul carierei profesionale, şansa de a se exprima şi de a se afirma. Pentru ediţia din acest an, din 170 de candidaţi au fost selectaţi 34 de tineri din toată ţara, de la liceele şi universităţile de muzică şi arte, care, timp de un an, s-au bucurat de susţinerea financiară şi logistică a Fundaţiei. Gala Tinere Talente este un eveniment în care cele mai valoroase prestaţii artistice din domeniul artelor vizuale şi al muzicii clasice sunt promovate prin organizarea anuală a unui concert şi a unei expoziţii de artă. Cei 34 de tineri muzicieni şi plasticieni, bursieri ai Fundaţiei Principesa Margareta a României, demonstrează că şansa care li s-a acordat va fi răsplătită în viitor printr-o carieră de succes. Îi veți întâlni pe tinerii creatori fie la repetiţiile generale, fie în sala de expoziţii unde făceau ultimele retuşuri pentru concertul de gală şi pentru vernisaj. Ei vor împărtăşi din bucuriile şi satisfacţiile lor, a părinţilor, prietenilor şi publicului, prezent în număr mare la eveniment.
|
O EMISIUNE DRAGA SUFLETULUI MEU