Ora Regelui CLIV
Ora Regelui CLIV poate fi vizionată aici. Sâmbătă, 3 octombrie 2015, Televiziunea națională prezintă emisiunea „Ora Regelui” cu numărul o sută cincizeci și patru. TVR 1 și TVR Moldova, ora 15, TVR Internațional, ora 16.30. Realizator, Camelia Csiki, producător, Lidia Voicu Emisiunea este reluarea ediției difuzată în ziua de 28 iunie 2015. Sumarul: – S-au împlinit 130 de ani de la înfiinţarea Domeniului Coroanei, o instituţie care asigura sumele necesare funcţionării şefului statului fără a îngreuna bugetul. Istoria “Domeniilor Coroanei”, desprinsă din documente şi fotografii inedite din arhive, a fost reconstituită într-un volum de colecţie, lansat în prezenţa Alteței Sale Regale Principelui Radu. Nicolae Noica, unul dintre autorii volumului „Domeniul Coroanei – instituția model a lui Carol I, după 130 de ani”, povestește cum a influențat Casa Regală agricultura, industria și economia țării, prin modul exemplar în care a știut să administreze terenurile primite în administrare de la stat. – Cel de-al doilea copil al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, Principesa Elisabeta a ajuns regină a Greciei în urma căsătoriei. După ce a divorţat, misterioasa regină s-a întors în România și s-a retras în Banat, unde a cumpărat Castelul Banloc. Doi localnici, astăzi în vârstă de 92 de ani, respectiv 86 de ani, își amintesc cu emoție de Regina Elisabeta care a trăit în satul lor până când a plecat în exil. Imediat după plecarea prințesei, comuniștii au devastat domeniul. Deși este monument istoric, castelul a fost distrus de jafuri și de nepăsarea autorităților. – Eleganţă, lux, rochii de basm, caleşti, pălării, transmisiuni televizate şi reguli de fier sunt doar câteva caracteristici ale nunţilor regale din Europa care au făcut istorie. Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu povestesc în documentarul „Nunţi Regale” la ce evenimente a fost prezentă Casa Regală a României de-a lungul istoriei. |
ORA REGELUI este hrana spirituala a fiecarei zile de sambata , este estetica sfarsitului de saptamana , este sonoritatea armonioasa intonata de cea mai frumoasa pagina a istoriei: cea Monarhica . Cu drag voi revedea si voi rememora interesante reprezentari vizuale. Multumim pentru ORA care ne randuieste sufletul pe sacratul altar al istoriei Monarhice . ORA de istorie adevarata , ORA de cultura , ORA de impaciuire spirituala . Multumim!
M-am bucurat mult sa pot urmari aceasta editie – a 154-a – a “Orei Regelui”, in special pentru continutul sau informativ dar in egala masura si pentru ca nu vizionasem prima sa emisie din 28 iunie a.c. Am retrait astfel momentele de emotie pentru noi, cei ce eram cu sufletul si gandul alaturi de toate evenimentele Casei noastrre Regale, iar nunta din septembrie 1996 a Altetelor Lor Regale Principesei Mostenitoare si a Principelui Radu, desi inca organizata in exil, a fost un eveniment de mare traire pentru noi toti, cei ramasi in tara.
Desi nu este caderea mea sa dau sfaturi Altetelor Lor, as fi deosebit de fericita – si nu ma indoiesc ca idea ar trezi acelasi sentiment de bucurie de la foarte multi romani – ca macar Nunta de Argint a Altetelor Lor Regale din 2021 sa se desfasoare la Catedrala Incoronarii de la Alba Iulia (asa cum exista si in alte tari, un fel de reinnoire a juramintelor), nunta la care sa poata participa cat mai multi romani si, evident, reprezentant ai multor Case Regale. Nici nu va pot spune cat de fericita as fi !
Diana Lucia Zotescu