Ora Regelui CCXXXII

 

Sâmbătă, 15 aprilie 2017, Televiziunea națională a prezentat a două sute treizeci şi doua ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Regia artistică, Dan Manoliu, Producător, Lidia Voicu. Realizator, Camelia Csiki.

TVR 1, TVR Moldova, ora 15. TVR Internaţional, ora 17.10. TVR HD, ora 18.

Sumarul:

Alteţa Sa Regală Principele de Wales a cucerit România, din nou, într-o vizită de numai trei zile. A cunoscut sute de oameni, a fost prezent la nu mai puţin de 12 întâlniri şi evenimente oficiale.

În acest periplu care a pus România, încă o dată, într-o lumină pozitivă în lume, Televiziunea Română a fost alături de Alteţa Sa Regală. În emisiunea Ora Regelui de sâmbătă, descoperim ce a făcut Moştenitorul Coroanei Britanice în aceste trei zile şi care au fost popasurile sale de suflet.

Principele de Wales, fiul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și al Principelui Philip, Duce de Edinburgh, a inclus România, alături de Italia, Vatican şi Austria, într-un turneu de nouă zile în Europa. Presa internaţională consideră aceste vizite un demers diplomatic efectuat cu scopul de a reasigura naţiunile europene de faptul că Marea Britanie va rămâne un aliat apropiat al acestora şi după Brexit.

3 comentarii

  1. Paste frumos !!Toate cele Bune!!!Va imbratisez cu drag!!

  2. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Paște binecuvântat ! Trăiască Regele ! Trăiască Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu ! Trăiască Familia Regală a României ! Trăiască Prințul de Wales ! Nihil Sine Deo !

  3. Comentarii pe Facebook says:

    Ioan Secrieru O EMISIUNE DRAGĂ SUFELETULUI MEU
    #
    Gabriela Gaby Sarbatori cu lumina!
    #
    Jitariu Aurel Cu mult respect Familia Regala
    #
    Mariana Geogea Paște fericit și multa sănătate regelui Mihai
    #
    Popescu Gillda Paste Fericit!!!!Multă Sănătate!!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53917930
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate