Ora Regelui CCXXVIII
Ora Regelui CCXXVIII poate fi vizionată aici. Sâmbătă, 25 martie 2017, Televiziunea națională a prezentat a două sute douăzeci și opta ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Prezentator, Bogdan Şerban-Iancu. Redactori, Lorelei Mihală şi Cristina Rădulescu. Realizator, Ruxandra Ţuchel. Producător, Lidia Voicu. TVR 1, TVR HD, TVR Moldova, ora 15. TVR Internațional, ora 17. Sumarul: – 26 martie 1881. Deşi România îşi cucerise independenţa pe câmpul de luptă, cu enorme sacrificii materiale şi umane, Puterile europene nu se grăbeau să o trateze ca partener egal în complexul relaţiilor internaţionale. Izolarea în care s-a aflat ţara la Congresul de la Berlin (1878), atitudinea, adeseori ostilă, a cercurilor politice şi diplomatice europene, recunoaşterea condiţionată a statului român independent au dovedit, o dată în plus, necesitatea consolidării poziţiei statului român. Așa a apărut pe harta politică a lumii Regatul României. – În luna martie a anului 1997, în urma convorbirilor purtate cu Instituţia Preşedintelui României şi cu Guvernul, Majestatea Sa Regele a acceptat să întreprindă şapte vizite oficiale pentru sustinerea integrării ţării noastre în NATO. Prima vizită a început pe 21 martie 1997, exact acum 20 de ani. – Programul “Fondul Special pentru Copii” al Fundației Principesa Margareta a României a dovedit că poate schimba viața unor familii. – Cercetarea a fost tema de anul acesta a Zilei Bolilor Rare. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a acordat Înaltul Patronaj Alianţei Naţionale pentru Boli Rare din România. |
Cat de bine s-au mentinut cei doi de-a lungul timpului! Ce cuplu frumos. Nu cred ca vom mai suprinde asa ceva prea curand. Probabil ca sunt singurii oameni de straja care s-au chinuit sa faca ceva pentru tara si popor.