Televiziunea Română a prezentat a două sute nouăzecea ediție a emisiunii “Ora Regelui”.
TVR 1 – sâmbătă, 5 mai 2018, ora 15.00
TVR Internațional – sâmbătă, 5 mai 2018, ora 15.00
TVR Moldova – sâmbătă, 5 mai 2018, ora 15.00 (6 mai 2018, ora 1.00).
Ediția a fost găzduită de Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia. A prezentat Bogdan Șerban-Iancu.
Sumarul:
– Ministrul Educaţiei din Emiratele Arabe Unite a fost primit de Familia Regală română.
– Elevii și profesorii de la Școala Gimnazială Principesa Margareta din Capitală au vizitat Palatul Elisabeta.
– Promoţia 2018 a absolvenţilor de la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti a dorit ca, în anul Centenarului Marii Uniri, să realizeze fotografia de final de liceu la Palatul Elisabeta, alături de Majestatea Sa Margareta.
– Un grup de elevi de la Şcoala Mexic din Bucureşti, alături de profesorul lor, au plănuit o lecție de istorie în aer liber, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol.
– Familia Regală va încerca să ajute statul român să revendice bijuteriile Reginei Maria care au ajuns, în urmă cu 100 de ani, la ruși.
– Centrul Generații din București este un exemplu creat de Fundația Principesa Margareta a României pentru aplicarea programelor inter-generaționale prin care tineri, copii și vârstnici se ajută reciproc.
– Urmașii Elisabetei Rizea, românca devenită simbol al luptei anti-comuniste, vor să transforme casa din comuna Nucșoara în muzeu.
– Din dorința de a nu uita trecutul, un grup de tineri cineaști, coordonati de regizoarea Victoria Baltag, au pornit, fără nicio finanțare oficială, în realizarea unui film artistic dedicat Fenomenului Pitești.
O editie cu un continut deosebit de bogat, de interesant, de informativ, care nu trebuie ratat. Toate subiectele ce vor intra in dezbatere sunt de maxim interes.
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi o experiență mai bună de navigare. Prin apăsarea butonului "Sunt de acord" sau continuarea utilizării acestui site, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookies. Puteți modifica oricând preferințele cookie-urilor. Consultați "Politica de cookie-uri" pentru a afla mai multe!
O editie cu un continut deosebit de bogat, de interesant, de informativ, care nu trebuie ratat. Toate subiectele ce vor intra in dezbatere sunt de maxim interes.