Sâmbătă, 31 martie 2018, Televiziunea Română a prezentat a două sute optzeci și cincea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Prezintă Bogdan Șerban – Iancu, Redactor, Diana Ilica. Producător, Lidia Voicu. Realizator, Ruxandra Țuchel.
Sumarul:
– Corul Regal și Opera Clandestină au interpretat în premieră, în România, lucrarea muzicală ”Funeral Sentences” de Henry Purcell, în memoria Regelui Mihai.
– Premiera filmului documentar „Marea Unire – România, la 100 de ani”.
– Volumul “Regele, Comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării Regelui Mihai I”, coordonat de Alexandru Muraru şi Andrei Muraru.
– Câțiva copii aflați în îngrijirea centrului de zi „Casa Cristina” al Organizației Umanitare Concordia au vizitat Palatul Elisabeta.
– Majestatea Sa Margareta a oferit certificatul de furnizor regal mai multor companii și persoane din România.
– Avanpremiera producției ”România Neîmblânzită”, un proiect unic, de proporții uriașe, care dezvăluie frumusețea sălbatică a țării.
– La Seara Fundației Principesa Margareta a României, partenerii proiectelor s-au întâlnit cu Majestatea Sa la Palatul Elisabeta.
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi o experiență mai bună de navigare. Prin apăsarea butonului "Sunt de acord" sau continuarea utilizării acestui site, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookies. Puteți modifica oricând preferințele cookie-urilor. Consultați "Politica de cookie-uri" pentru a afla mai multe!
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"