Ora Regelui (338)
Televiziunea Română a prezentat sâmbătă, 20 aprilie 2019, a trei sute treizeci și opta ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Vizită istorică în capitala Franţei. Majestatea Sa Margareta a pășit, după un secol, pe urmele străbunicii sale, Regina Maria, care a făcut legendara vizită la Paris, în martie – aprilie 1919. La invitația autorităților franceze, Familia Regală a dus în Franța o solie românească pe durata președinției țării noastre la Consiliul Uniunii Europene şi a omagiat 100 de ani de la Conferinţa de Pace de la Paris. Eforturile pe care Majestatea Sa Margareta le face pentru România au fost apreciate prin titlul de Cea mai influentă femeie din România al unei reviste de prestigiu. Specialiștii IT de la o banca din București au invitat-o pe Majestatea Sa ca să îi prezinte locul în care creeaza cele mai tari aplicații bancare din România. Echipa națională de fotbal a sportivilor nevăzători s-a calificat pentru Campionatul European de fotbal pentru nevăzători de la Roma. Înaintea ultimului meci, sportivii din România, Georgia, Belarus și Grecia au fost invitați la Palatul Elisabeta. Producător: Lidia Voicu / Realizator: Camelia Csiki |
Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !
Felicitări Majestatii Voastre Regale Margareta, Custode al Coroanei Române și Altetei Voastre Regale Principele Radu al României! Felicitări și echipei tvr Ora Regelui!
foarte frumoasä si interesantä a fost emisiunea ora regelui
Felicitari si adanc respect si admiratie, Majestatea Voastra ! Stim ca acolo unde paseste Regina noastra, Romania va fi reprezentata legitim, pe deplin si cu demnitate, conform traditiei instituite de Marele Fondator al Dinastiei, Regele Carol I.