Ora Regelui CCCXXXVII

Sâmbătă, 13 aprilie 2019, TVR1 și TVR Moldova au prezentat a trei sute treizeci și șaptea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. A fost reedifuzată ediția din 7 iulie 2018.

– Călători în Trenul Regal – micul palat pe șine construit cu 90 de ani în urmă de Regele Ferdinand Întregitorul. În Anul Centenar al Marii Uniri și al sfârșitului Primului Război Mondial, Familia Regală, însoțită de veterani ai teatrelor de operațiuni din Afganistan și Irak, a făcut o călătorie în Dobrogea. Trenul a parcurs simbolic drumul de la București la Constanța, la împlinirea a 140 de ani de la alipirea Dobrogei la țara-mamă și a 160 de ani de la începerea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă-Constanța.

– Majestatea Sa Margareta, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Maria s-au întâlnit la Constanța cu marinarii militari și au vizitat fregata “Regele Ferdinand”.

– În calitate de Președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie din România, Majestatea Sa a făcut cunoștință cu angajatii constănțeni, voluntarii și colaboratorii lor.

Realizator Camelia Csiki
Producător Lidia Voicu

2 comentarii

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

  2. Etica Turon says:

    Nihil SineDeo!Majestate respect și recunoștință!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53712902
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate