Ora Regelui CCCXXXVI

Sâmbătă, 6 aprilie 2019, Televiziunea Română a prezentat a trei sute treizeci și șasea ediție a emisiunii Ora Regelui. A fost redifuzată ediția din 17 noiembrie 2018.

Sumarul:

Călătorie împreună cu Familia Regală, pe urmele Regelui Carol I și ale Reginei Elisabeta, în Croația. Vizita cu caracter oficial a cuprins întâlniri la cel mai înalt nivel, dar și pe aceea cu comunitatea românească din Zagreb, la Biserica Ortodoxa Română fondată anul trecut în capitala Croației.

Unul dintre cele mai importante monumente ale Lisabonei este Mănăstirea São Vicente de Fora, în care se odihnesc regii Portugaliei. În impresionantul complex arhitectural, au fost păstrate și osemintele Regelui Carol al II-lea al României până în 2003, când au fost aduse în țară.

Producător: Lidia Voicu / Realizator: Camelia Csiki

 

1 comentariu

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53711484
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate