Ora Regelui CCCXXVI

Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, Televiziunea Română a transmis a trei sute douăzeci și șasea ediție a emisiunii “Ora Regelui”.

Redifuzarea ediției din 17 noiembrie 2018.

Vă invităm într-o călătorie împreună cu Familia Regală în Croația, pe urmele Regelui Carol I și ale Reginei Elisabeta. De mai bine de 120 de ani, România este cinstită în Opatija, perla litoralului croat, datorită primilor regi ai românilor.

Vizita a avut caracter oficial și a cuprins întâlniri la cel mai înalt nivel. Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu s-au întâlnit cu Excelența Sa doamna Kolinda Grabar-Kitarovic, Președintele Republicii Croația, au fost oaspeții Primăriei din Zagreb, ai Academiei Militare Croate, ai Universității, ai Crucii Roșii, ai Comitetului Olimpic și ai Comitetului Național Paralimpic. O întâlnire emoționantă a fost aceea cu comunitatea românească din Zagreb, la Biserica Ortodoxa Română fondată anul trecut în capitala Croației.

Unul dintre cele mai importante monumente ale Lisabonei este São Vicente de Fora, locul în care se odihnesc regii Portugaliei. Mânăstirea a fost fondată în anul 1141 de primul rege al portughezilor, ca îndeplinire a legământului de a ridica biserici creștine în locurile în care muriseră cruciați în timpul războaielor împotriva dominației maure. În impresionantul complex arhitectural, au fost păstrate și osemintele Regelui Carol al II-lea al României până în anul 2003, când au fost aduse în țară.

Producător: Lidia Voicu
Realizator: Camelia Csiki

3 comentarii

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

  2. Adrian says:

    Cam putina activitate publica in ultima vreme. ce se intampla?

  3. Viorica Mwais says:

    “Nihil Sine Deo !”

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53711807
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate