Ora Regelui CCCXXV

Sâmbătă, 19 ianuarie 2019, Televiziunea Română a transmis a trei sute douăzeci și cincea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. A fost redifuzarea ediției din 13 octombrie 2018.

Sumarul:

Jumătate din vârstnicii României sunt afectați de singurătate. Efectele sunt dezastruoase asupra sănătății fizice, psihice și a calității vieții lor. Bătrânii sunt marginalizați și excluși social. De 28 de ani, ”Fundația Principesa Margareta a României” încearcă să îi reactiveze pe vârstnicii singuri care își doresc să ajute indiferent de vârstă. Programe precum ”Niciodată singur”, ”Flori pentru suflet”, ”Telefonul vârstnicului”, ”Fii îngerul unui bătrân”, ”Meniu în așteptare” și ”Invită un bunic la teatru” le sunt dedicate. Centrele ”Generații” reconsideră rolul social al vârstnicilor în comunitate, implicându-i ca voluntari în centrele de zi pentru copii.

Invitata emisiunii este doamna Anneli Ute Gabanyi. După o carieră în cadrul Radio Europa Liberă, ca analist și șef al secției de cercetare pentru România și la Institutul de Studii Sudest-Europene de la Munchen, doamna Anneli Ute Gabanyi a fost din 2001 cercetător asociat al Institutului German pentru Studii Internaționale și Securitate din Berlin. De doi ani are onoarea să ocupe unul dintre locurile Consiliului Regal.

Redactor Diana Ilica    /   Producător: Lidia Voicu
Realizator: Bogdan Șerban – Iancu

2 comentarii

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    O emisiune foarte deosebita, informativa si plina de adevar. Felicitari realizatorilor !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53712406
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate