Ora Regelui CCCXXIX
TVR a prezentat sâmbătă, 16 februarie 2019, a trei sute douăzeci și noua ediție a emisiunii “Ora Regelui”. A fost redifuzarea ediției din 10 noiembrie 2018. Proiectul cultural ”Regina – soldat”. Fotografiile inedite ale Reginei Maria sunt povestea de vitejie și noblețe a Reginei care a demonstrat, cu un veac în urmă, că un om hotărât, cultivat și fermecător poate schimba cursul istoriei. Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu au fost în Alsacia pentru a onora memoria soldaților români uciși în lagărul de prizonieri ai armatei germane. Custodele Coroanei a dorit să aducă omagiu localității Soultzmatt, care a donat Guvernului României, în anul 1919, locul pe care fusese așezat lagărul, pentru a fi transformat în cimitir militar românesc. Fundația Invictus Games din Marea Britanie care se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Harry, a inspirat Familia Regală română în a sprijini participarea militarilor români la Jocurile Invictus. Anul acesta, echipa României a cucerit cinci medalii la Sydney. Cei 15 militari, veterani ai teatrelor de operații din Irak și Afganistan, s-au aflat în competiție cu 500 de sportivi din 18 țări. În ”Ora Regelui”, o parte a Concertului Regal la care a participat violonista Anna Trifu alături de Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Concertul Caritabil al ”Fundației Principesa Margareta a României” este cel pe care fiica cea mare a Regelui l-a dăruit pentru prima oară tatălui său, cu 11 ani în urmă. Prezintă: Bogdan Șerban-Iancu |
Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !
“Every man is guilty of all the good he did not do.”
Voltaire