Omagiu Ducelui de Edinburg / Tribute to The Prince Philip

(AGERPRES) Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, a declarat, joi, la Arad, că are amintiri frumoase legate de Prinţul Philip al Marii Britanii, menţionând că acesta a fost un model pentru ea în ceea ce priveşte implicarea în activităţi caritabile sau sociale, cum ar fi cea de la Crucea Roşie Română.

“El şi cu bunica mea au fost rude. M-au inspirat şi pentru acest tip de muncă, de la Crucea Roşie. A fost un mentor frumos. Am amintiri frumoase, din copilărie şi de când am fost puţin mai tânără. (…) Am amintiri foarte frumoase toată viaţa”, a spus Majestatea Sa.

La rândul său, Principele Radu a arătat că activitatea socială şi caritabilă a Familiei Regale este inspirată de către Regina Elisabeta a II-a şi de Prinţul Philip.

“Amândoi sunt campioni: Ducele a acordat 900 de patronaje regale, iar Regina, peste 600. Când ei au început această activitate, nici nu se prea ştia aşa ceva în lume. Principele și-a dedicat toată viaţa celor din societate cu mai puţine posibilităţi, oameni fie în vârstă, fie copii, fie săraci sau elevi care nu aveau mijloace. Amândoi sunt o sursă foarte mare de inspiraţie. Regina și Ducele au dat mult din viaţă pentru chestiuni legate de oameni mai puţin norocoşi decât ei”, a afirmat Principele Radu.

English translation:

(Romania’s National Press Agency AGERPRES, 15 April 2021) Her Majesty Margareta Custodian of the Romanian Crown said on Thursday in Arad that she has fond memories of The Prince Philip of The United Kingdom, noting that he was a role model for her in terms of involvement in charitable or social activities. “He and my grandmother were relatives. They also inspired me for this type of work, social, such as the Red Cross. He was a mentor. I have beautiful memories, from childhood and since I was young (…) I have beautiful memories, all my life”, Her Majesty said.

In turn, Prince Radu underlined that the social and charitable activity of the Romanian Royal Family is inspired by Queen Elizabeth II and The Duke of Edinburgh. “Both are champions: the Duke granted over 900 royal patronages, and the Queen, around 600. When they began this activity early in their life, little of it was known in the world. The Prince dedicated his whole life to those in society with fewer possibilities, to people, whether elderly or children, or poor, or students who did not have the means to continue. Both are a great source of inspiration. The Queen and the Duke dedicated a lot of their life to issues related to people less fortunate than them”, said Prince Radu.

2 comentarii

  1. Sincere cindoleante din GERMANIA

    HERZLICHES BEILEID AUS DEUTSCHLAND, MAJETÄT

    SEHR ERSCHÜTTERT UND TRAURIG WAREN WIR ALS WIR DIESE TRAURIGE NACHRICHT IM RADIO HÖRTEN UND IM DEUTSCHEN FERNSEHEN SAHEN……..

    ADIU, LIEBER PRINZGEMAHL PHILIPP VON ENGLAND, PRINZ VON GRIECHNLAND & DÄNEMARK

    Au arätät foarte frumos la RTL si ZDF ultimul drum acestui om royal si minunat.

    Er war der Fels in der brandung in meinem Leben. – Printul Phillipa fost ca o piatră, ca o stäncä în viața mea si avea und umor minunat.

    Chiar asa era si Tatäl meu, pe car l-am pierdut cänd aveam 20 de ani.

    NIHIL SINE DEO – NIMIC FÄRÄ DUMNEZEU

    Cu drag condoleante din Germania

  2. Astarastoae Daniela says:

    SINCERE CONDOLEANTE DIN ROMANIA
    BUNUL DUMNEZEU SA VA INTAREASCA

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53850437
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate