Nicolae-Șerban Tanașoca, In Memoriam

nicolae-seban-tanasoca

Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, a primit cu tristețe vestea trecerii la cele veșnice a profesorului universitar Nicolae-Șerban Tanașoca. Alteța Sa Regală, alături de întreaga Familie Regală, transmite condoleanțe familiei îndoliate!

Născut la 3 octombrie 1941, dintr-o familie de aromâni, profesorul Tanașoca și-a dedicat viața studiului filologiei clasice, al civilizației bizantine și al culturilor din Balcani. El a fost directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, for care editează o revistă de prestigiu european.

Pe lângă studii și traduceri din cultura bizantină, Nicolae-Șerban Tanașoca s-a preocupat de istoria modernă a României, fiind un susținător public al valorilor și principiilor Coroanei. Profesorul a fost implicat în activitatea Centrului de cercetări “Carmen Sylva” al Arhivei Princiare de la Wied, locul de baștină al Reginei Elisabeta a României. Nicolae-Șerban Tanașoca a susținut neîntrerupt reinstaurarea sistemului monarhic constituțional în România.

La 11 decembrie 2008, Majestatea Sa Regele Mihai I i-a conferit Crucea Casei Regale a României.

Profesorul Tanașoca va rămâne pentru posteritate drept un eminent cărturar, cu o remarcabilă erudiție, pe care se sprijinea pentru a face paralele istorice și a trage învățăminte relevante pentru zilele noastre, precum și ca un distins orator, care nu o dată a dat valoare evenimentelor științifice cu temă regală. Una dintre ultimele sale apariții publice a fost la solemnitatea dedicată împlinirii unui secol și jumătate de la adoptarea Constituției din 1866, găzduită de Academia de Studii Economice.

Dumnezeu să-l odihnească!

6 comentarii

  1. Elena says:

    Condoleanțe

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    OMAGIU SI REGRETE PENTRU PLECAREA DINTRE NOI A EMINENTULUI ISTORIC NICOLAE-SERBAN TANASOCA !
    DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA !
    CONDOLEANTE FAMILIEI !

  3. Cristian Sandu says:

    Condoleante familiei!

  4. Sincere condoleante si regrete ca acest eminent profesor universitar nu a avut loc in Academia Romana !
    Pe undeva si acest fapt este o recunoastere a valorii sale.

  5. Liliac Lucretia says:

    Condoleante familiei! Regrete sincere la plecarea din aceasta lume a unei asemenea personalitati si a unui patriot ! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace

  6. Diana Lucia Zotescu says:

    Academia Romana si lumea universitara a suferit o ireparabila pierdere. In putinele situatii in care am avut fericita ocazie de a discuta cu marele disparut am fost profund impresionata de marea sa eruditie si de neabatuta sa forta de relevar si aparare a adevarului istoric, pentru a nu mai pomeni de opiniile noastre totasl convergente de sprijinire a Casei Regale in idea revenirii tarii noastre la Monarhie.

    Dumnezeu sa-i odihneasca si sa-i vegheze vesnicia, iar numele sau sa ramana vesnic in panoplia martilor carturari ai Romaniei.

    prof. Diana Lucia Zotescu
    dr. arh. Robert Eugen Zotescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53737116
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate