New York

Am incheiat astazi o vizita de cateva zile la New York. Manhattan, partea cu aura de mit a orasului, este un amestec de putere cu idealism, de cutezanta cu dinamism. O cetate de vise, bani si beton armat. Fostul guvernator al statului New York, dl George Pataki, numeste orasul New York un microcosmos; el mi-a dat exemplul unei scoli generale unde sunt copiii provenind din familii venite din 83 de tari ale lumii.
img_6665.jpg

Pentru a intelege America, in general, trebuie sa cunosti New York, cea mai elocventa paradigma a visului american in termeni de urbanism. Colosii de beton si sticla, in care oamenii traiesc pe felii suprapuse de materialitate, sunt in acelasi timp demni de admirat, prin forta orientata pe care o inspira, dar dau si fiori, prin impersonalitatea lor.

Orasul are o gigantica parte economica si financiara, ca si o componenta culturala de un volum strivitor. Niciunde in lume nu se pot vedea asemenea cantitati de carte, spectacol, conferinte, spatii de expozitii organizate pe etaje suprapuse, care par sa nu aiba sfarsit.

Pentru Romania, ca si pentru Europa rasariteana, cele doua “capitale” americane, Washington D.C. si New York, sunt centre importante, tot asa cum importante sunt toate cele 50 de state care, laolalta, alcatuiesc forta unei tari mari cat un continent. In ciuda parteneriatului strategic si privilegiat pe care il avem cu SUA, exista inca mult, chiar foarte mult loc de construit proiecte, de dezvoltat idei intre cele doua maluri ale Atlanticului.

Statele Unite reprezinta si pentru Romania, ca pentru intregul continent european, tara cea mai influenta a lumii, singura superputere, tara care a declansat si condus razboiul din Irak, un eveniment care ocupa prima pagina a ziarelor lumii, de ani de zile incoace. Dar, dincolo de realitatea acestui leadership mondial al tarii care a iesit victorioasa din Razboiul Rece, exista o infinitate de proiecte economice, culturale, educationale, de mediu inconjurator, ca si de diplomatie multilaterala, pe care toate statele, toate orasele si toate comunitatile care alcatuiesc SUA le au. In orase de numai zece sau cincizeci de mii de locuitori, ca si in metropole precum Chicago, Detroit sau Boston, exista mult potential si mult interes economic si cultural pentru partea noastra de lume. Si acesti oameni si aceste locuri reprezinta America.

Exista inca un volum imens de necunoastere intre cele doua parti geografice ale lumii democratiilor liberale. De aceea am incercat, in aceasta sedere, sa ating segmentele cele mai influente ale complexei si atotcuprinzatoarei vieti new-yorkeze.
img_6653.jpg

Am intalnit doua personalitati din Organizatia Natiunilor Unite, pe dl Dimitri Titov, asistent al Secretarului General ONU, sef al Departamentului pentru Operatiuni de Mentinere a Pacii si pe d-na Kori Udovicki, asistent al Secretarului General ONU, sef al Biroului Regional pentru Europa si CSI in cadrul Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Romania va avea numai de castigat prin prezenta activa in operatiunile de mentinere a pacii si in programele de dezvoltare in regiune si in lume. De altfel, toate institutiile internationale din care Romania face parte au cuvinte de lauda despre prezenta tarii noastre in sistemul international.
img_6648.jpg

img_6661.jpg

Am avut diverse alte intalniri cu personalitati reprezentand diplomatia americana, societatea civila, organizatiile internationale, cultura si arta. Am plecat de la fiecare intalnire placut impresionat si increzator vazand interesul lor pentru Romania si pentru lumea Europei orientale, care pare sa aiba atata culoare si energie si, mai ales, atatea de oferit.
img_6633.jpg

Intalnirile cu fostul guvernator al statului New York, dl George Pataki, cu dl Robert Smolik, consilier la Departamentul de Stat, cu ambasadorul Alan Blinken, cu ziaristul Tony Scott de la The New York Times, cu rabinul Arthur Schneier au fost pline de substanta si au generat idei pentru proiecte comune viitoare. Ambasadorul Mihnea Motoc, seful Misiunii Romaniei pe langa ONU, dna Corina Suteu, directoarea Institutului Cultural Roman, ca si dna Daniela Gitman, insarcinatul cu afaceri a.i. la Washington sunt trei tineri diplomati cu importante raspunderi care se bucura de multa incredere, respect si simpatie din partea americanilor si a institutiilor internationale. Ei fac parte dintr-o generatie a establishment-ului romanesc posesoare a unui bun-simt profesional, pentru care respectul fata de institutiile statului inseamna ceva mai mult decat o vorba pe hartie.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53902976
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate