Muzeul Satului la 75 de ani
|
Astăzi dimineață, Principesa Moștenitoare și cu mine am avut plăcerea de a reprezenta pe Majestatea Sa Regele la aniversarea a 75 de ani de la fondarea Muzeului Satului. În parcul Herăstrău, în anul 1936, sub domnia Regelui Carol al II-lea, își deschidea porțile Muzeul Satului, unul dintre primele muzee în aer liber ale Europei. La Stockholm, în Suedia, exista Muzeul Skansen, creat în anul 1891. Dimitrie Gusti, sprijinit de Regele Carol al II-lea și având alături o pleaiadă de cărturari și artiști români interbelici, a reușit performanța de a crea în România o instituție științifică și de artă ce a crescut în importanță și influență an de an. Situat în proximitatea Palatului Elisabeta, a Arcului de Triumf, a Lacului și Parcului Herăstrău, Muzeul Satului este un simbol al Bucureștiului și al României. Grație viziunii regale, politice și științifice a României anilor 1930, acest perimetru din București a devenit, în numai câțiva ani, dintr-o periferie un centru vital. Cu iubire, cu dăruire, cu încredere și cu simț al datoriei, Muzeul Satului a fost păstrat și îmbogățit necontenit, chiar în ani negri sau gri, ajungând astăzi, la trei sferturi de veac de la fondare, un loc vizitat de sute de mii de oameni pe an. Muzeul Satului rămâne, după 75 de ani, unul dintre puținele locuri din România unde poți întâlni, în măsură egală, elita țării (academicieni, artiști, ambasadori, oameni politici, jurnaliști de prestigiu sau oameni de afaceri) și reprezentanți ai României profunde. La mulți ani! |
Horatziu Ioan Cenusa O initiativa salutara, o viziune istorica a plusvalorii traditiilor nationale. Muzeul satului se costituie ca o adevarata banca de esantioane ADN a poporului roman.
#
Voicu Ionel Frumos!
#
Danciu Angela demn de laudat
Daca imi permiteti, doresc sa depasesc acest spatiu feeric – Muzeul satului – si sa patrundem in adevarata lume a satului, a spatiului rural romanesc. De curand, am avut sansa de a descoperi o carte colosala. Pentru unii ar putea parea teoretica, dar pentru mine a fost un izvor de informatie din care am aflat drama taranului roman. Carte este scrisa de Academicianul Ion Paun Otiman in care prezinta cine am fost si cine suntem azi si carui fapt datoram acest lucru. Din carte va voi prezenta cateva pasaje:
“Dar pentru a realiza marea dramă a satului românesc este absolut necesară comparaţia în timp şi spaţiu cu alte ţări, deci se impune o bază de raportare, în caz contrar am putea ajunge la concluzii eronate. Astfel, pentru a cuantifica efectele sociale şi economice ale tipului de economie rurală practicată jumătate de secol în România nu trebuie să citim bilanţurile sau conturile unităţilor agricole din satele noastre, ci este suficient să parcurgem, cu pasul uliţa, să intrăm în case, în ogradă, în grădină, atât la noi în România, dar şi în alte ţări. Nu trebuie însă să mergem în Elveţia, Franţa, Austria sau Germania (deşi ultimele două au fost mai distruse de război comparativ cu România), ci numai în Voivodina. Este cunoscut că în perioada interbelică satul românesc era incomparabil mai “arătos” şi mai prosper comparativ cu satul bănăţean din Voivodina. Dar acum ? Nu suportă comparaţie ! Satul românesc din Voivodina nu se deosebeşte (aproape) deloc faţă de satul occidental. Dar la noi ?
La noi satele au suferit trei mari procese de degradare sau distrugere: depopularea, demolarea şi stagnarea.”
“Starea ţărănimii române. Am citit nu cu mult timp în urmă o excelentă caracterizare a “meseriei” de ţăran făcută de scriitorul Corneliu Leu în eseul său “Ţară bogată, ţărani bogaţi: Germania.” A fi ţăran nu este o meserie, ca strungarul, tractoristul, mecanicul auto, electricianul etc. A fi ţăran înseamnă, de fapt, a reprezenta un complex de meserii reunite în una şi aceeaşi persoană – agricultorul. ”
“Această “frescă” sumbră a spaţiului rural românesc nu este completă dacă nu facem scurte referiri şi la starea de moralitate a ţăranului colectivist. Este cunoscut faptul că o morală mai sănătoasă ca a ţăranului român nu a avut nici o categorie socială. Nu era mai mare ruşine decât furtul. Ţăranul, după colectivizare, a continuat să “ia” din avutul colectiv fără a avea sentimentul că fură. Dar copiii şi nepoţii lui “s-au învăţat”, dacă putem folosi acest termen, să fure de oriunde: din câmp, din fabrică, din locuinţele noastre, din magazine, din buzunare. Va trebui mult să trudim pentru a stârpi această stare gravă de imoralitate, în prezent efectele ei fiind dezastruoase pentru România.”
“Cel mai puternic a fost afectat în această perioadă spaţiul rural. Brutalitatea “transformărilor socialiste” au redus la zero principalele valori ale spaţiului rural: proprietatea funciară, gospodăria privat-familială, moralitatea, coeziunea familială, tradiţiile, obiceiurile şi cultura populară. S-a încercat, şi într-o oarecare măsură s-a reuşit, îndepărtarea tineretului de biserică, frângerea credinţei în Dumnezeu şi în bunele moravuri ale lumii satului.”
“Aspectele degradării agriculturii, ale economiei rurale în ansamblu, din spaţiul rural românesc ar merita un studiu economic şi sociologic mai aprofundat, iar pe baza acestuia să se stabilească soluţii concrete de regenerare, restructurare şi reformă.”
Daca doriti a citi acesta carte integral, as fi foarte onorata sa V-o trimit integral deoarece o am in format electronic. Daca imi puteti comunica o adresa de e-mail.
Cu deosebit respect, Anca M.
Urmaresc in mod regulat toata activitatea dumneavoastra de pe blog si in general tot ce tehnica digitala imi poate aduce direct pe birou, intrucat sunt prea departe de Romania. Ca jurnalista in diaspora ( Romanianvip, Gandacul de Colorado, Curentul international) si totodata pictorita naiva a peisajului rural romanesc, salut initiativa altetei voastra de a comemora cei 75 de ani de la intemeierea unui muzeu atat de pretios. Fiicele mele aproape ca nu cred ca reginele romane purtau la marile ceremonii nationale portul popular romanesc. Muzeul ar trebui imbogatit, el constituie o forma a patriotismului romanesc, va multumesc ca ni-l aduceti din nou in memorie. Iolanda Lemke, Frankfurt