Morile de apă de pe Valea Rudăriei

2

Alteţa Voastră Regală,

Ieri s-a încheiat vizita noastră de informare în comuna Eftimie Murgu, judeţul Caraş-Severin, în perspectiva elaborării unui proiect de finanţare europeană, care să aibă în centrul său promovarea turistică şi economică a complexului mulinologic de pe Valea Rudăriei.

Delegaţia Inițiativei Tinerilor pentru Modernizarea României, compusă din 4 persoane – Vlad Badea (Preşedinte ITMR), Ionuţ Măzăreanu (Secretar General ITMR), Virginia Mateş (managerul de proiect) şi Ioana Biriş (membru în echipa de proiect) -, a ajuns în satul morilor de apă duminică, 19 septembrie. Am fost întâmpinaţi la sediul Primăriei de câţiva reprezentanţi ai autorităţilor locale, care ne-au condus spre apartamentul oficial al Primăriei, unde am fost cazaţi. Amabilitatea şi ospitalitatea cu care ne-au tratat localnicii şi reprezentanţii lor sunt exemplare.

Cum în seara zilei de duminică a început să plouă torenţial iar sătenii erau prinşi într-o nuntă, am hotărât să rămânem în apartament şi să pregătim întâlnirea cu Primarul comunei, domnul Ilia Imbrescu. Întâlnirea a avut loc în dimineaţa zilei de luni, ocazie pe care am folosit-o pentru a ne prezenta organizaţia şi pentru a pune mai multe întrebări despre comună şi proiectele Primăriei.

După întâlnirea de la Primărie am pornit spre munţi pentru a vizita morile de apă, despre care se spune că există înainte de secolul al XVII-lea. De altfel, cel mai frecvent răspuns pe care l-am primit de la oameni la întrebarea “De când sunt morile?”, este “din moşi strămoşi”.

Istoria seculară a morilor de apă de pe Valea Rudăriei merge mână în mână cu tradiţia asocierii ţăranilor pentru conservarea lor. La moară cerealele sunt macinate de “rândaşi”, săteni care în baza unor convenţii cutumiare produc făină pentru autoconsum şi asigură (cu rândul) îngrijirea pieselor morii. Tehnicile şi denumirile arhaice s-au transmis “din tată-n fiu, din tată-n fiu”, după cum ne-a povestit Moş Lazăr (84 ani), un sătean pe care l-am surprins coordonând reparaţiile care se efectuau la una din mori şi care ne-a prezentat istoria şi tradiţiile care îl leagă de acestea.

După ce am vizitat toate morile, ne-am întors în centrul satului, unde am discutat şi cu alţi locuitori. Marţi am părăsit comuna, dar am rămas foarte plăcut impresionaţi de amabilitatea şi deschiderea oamenilor de acolo.

Proiectul pe care îl vom elabora în lunile următoare şi pe care îl vom propune Primăriei se va concentra pe caracterul economic al morilor, care ar putea deveni instrumente pentru producerea pe o scară mai mare a unui brand economic local/regional (de exemplu, Făină de Eftimie Murgu) şi pe asigurarea unor condiţii corespunzătoare pentru promovarea turistică a complexului mulinologic.

Eftimie Murgu este primul nostru proiect din cadrul programului “Relansarea satului românesc”, prin care intenţionăm să modernizăm şi să promovăm cât mai multe aşezări rurale din România, prin accesarea fondurilor europene.

Am ataşat câteva fotografii pe care le-am făcut în cursul vizitei noastre. Dacă doriţi şi aveţi timp, vă rugăm să postaţi câteva rânduri pe blogul Alteţei Voastre, în ideea că poate adunăm sprijin pentru proiect şi din rândurile cititorilor blogului România Altfel.

Cu stimă,
Vlad Badea

Preşedinte
Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României
Tel. (+40) 740 50 78 93
E-Mail: office@itmr.ro

SDC11329

roata

3

4

5

6

moslazar

10

8

6 comentarii

  1. Natura omului says:

    Se spune ca fiecare OM poate sa:
    1. sfinteasca ‘locul’;
    2. isi creeze singur viitorul; prin gandurile, vorbele si faptele sale;
    3. oblige ‘destinul’ sa-l urmeze;
    4. fie doctor pentru el insusi.
    .
    Succesele si mandria de ‘a fi roman’ sa va insoteasca toata viata!

  2. ercean raimonda says:

    Locurile sumt minunate .Ar fi minunat daca s-ar amenaja pentru turism.Turismul la noi sufera foarte tare.Nu are cine se ocupa de el.Succes in proiectul propus.

  3. Rodica Maria Rada says:

    Mult respect si multa stima intregii familii regale si multi ani cu sanatate MAJESTATII SALE va iubesc

  4. Esmyana Martisor says:

    Doresc Initiativei Tinerilor pentru modernizarea Romaniei proiecte infaptuite pentru eternitate.
    “Asa sa ne ajute Dumnezeu” !

  5. Papaelcuta Tiger says:

    Splendid! O initiativa laudabila. Succes in tot ce intreprindeti!

  6. Mihail Mataringa says:

    Iată o scurtă poezie dedicată morilor de apă de pe valea Almăjului

    Moara părăsită

    Jgheab din lemn uscat de moară
    Numai vântul te coboară
    Şi din când în când vreo ploaie
    Adunată în şiroaie.

    Piatră seacă ne-nvârtită
    Zaci în moara părăsită
    Peste-un veac, mai ştiu şi eu
    Vei fi piesă de muzeu.

    Lemn şi piatră ţărănească
    Dumnezeu vă odihnească.

    Mihail Mataringa

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53181586
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate