Minoritatea rroma in Romania si in sud-estul Europei *

Doamnelor si domnilor,

Este, intr-adevar, o placere sa conferentiez astazi la Chatham House.

Ca roman, consider ca este un privilegiu sa ma adresez domniilor-voastre, fiindca tara mea inca mai plateste consecintele a patruzeci de ani de izolare si de dictatura care au facut Romania iesita din comun, chiar si inauntrul blocului comunist. Si mai platim consecintele unor alti zece ani in care, nici tara noastra, nici regiunea, nici continentul nu au stiut prea bine ce sa faca din “minoritatea din spatele cortinei de fier” a continentului.

Ca membru al Familiei Regale, este o placere sa fiu cu domniile-voastre astazi, fiindca asum o pozitie iesita din comun si surprinzatoare, aceea de a reprezenta si pe regele Mihai si autoritatile unei tari care nu este o monarhie. Dar acesta este numai in aparenta un paradox. De fapt, este un semn de maturitate a democratiei romanesti, un semn de curaj, de clarviziune si de creativitate al oamenilor politici romani de astazi si al societatii romanesti, in intregime.

In fine, sunt in mod special bucuros sa ma adresez dumneavoastra ca sud-est european, fiindca acest fascinant proces de re-unificare europeana este alcatuit nu numai din chestiuni insemnate si numeroase schimbari cruciale, dar si lipsa de comunicare, frustrare, necunoastere si superficialitate.

Chestiunea rroma nu este, prin urmare, singura care trebuie sa fie mai bine cunoscuta si inteleasa. Astfel ar trebui sa fie intreaga regiune in care aceasta minoritate traieste, daca vrem intr-adevar sa construim o Europa unita. Fiindca largirea Uniunii Europene nu inseamna numai extinderea teritoriului si o binevoitoare tolerare a unei culturi si civilizatii straine, ci o reunificare in termeni geografici, istorici si culturali.

Acelasi lucru este aplicabil si minoritatii rroma: rezolvarea acestei probleme cere o mai buna cunoastere a subiectului, eliminarea a ceea ce e prost perceput si, mai presus de orice, acceptarea in mintea noastra ca aceasta realitate este inevitabila, ca ea nu este un subiect politic stanjenitor, ci un fapt al continentului. Existenta minoritatii rroma nu trebuie vazuta ca o complicatie in plus adusa de procesul de largire al Uniunii Europene si, in nici un caz, ca un alt pret pe care trebuie sa-l platim pentru topirea Cortinei de Fier.

In ultimele luni, datorita calatoriilor numeroase, am realizat cat de diferit se vad lucrurile din diverse puncte de pe glob. Am inteles ca geografia joaca, in sistemul international, un rol mult mai mare decat eram tentati sa credem la sfarsitul secolului trecut.

Asadar, acest magic prefix “geo”, pe care il atasam astazi cu usurinta la orice (politica, strategie, cultura) este departe de a-si fi epuizat resursele. El ar mai putea fi atasat, ca o pereche de ochelari de vedere in fata ochilor multor altor stiinte sau preocupari umane. Ar fi, poate, folositor, sa vorbim alta data, la Chatham House, despre subiecte surprinzatoare, cum ar fi “geopatriotism” sau “geostrategia disimularii.” Daca acceptam ca sud-estul Europei este un subiect paradoxal, ar trebui sa facem la fel despre minoritatea rroma. Nu numai ca cele doua subiecte sunt situate in aceeasi arie geografica, dar existenta amandurora afecteaza acelasi centru nervos al creierului vest european.

Calatorind aproape in fiecare saptamana catre un alt oras al Europei, pot sa vad cum lucrurile arata diferit vazute de la Varsovia, Bucuresti, Lisabona, Londra, Paris, Sofia, Dublin sau Roma. Aceasta diversitate de puncte de vedere, mentalitati, ignoranta, culturi, prejudecati, interese, nu este numai o comoara. Este si o problema. Si ea priveste si sud-estul Europei si minoritatea rroma.

Am spus cateva randuri mai devreme ca sud-estul Europei, ca si minoritatea rroma, sunt doua subiecte paradoxale. Ar fi intelept sa nu evitam sau sa dispretuim acest paradox, ci sa-l explicam.

Poate ca va amintiti de faimosul dramaturg italian al secolului al XX-lea, Luigi Pirandello. In scrierile sale, Pirandello analiza fiinta umana in jurul a trei “puncte”: asa cum este, asa cum pare, asa cum vrem sa fim. Nu pot sa ma impiedic sa ma gandesc cat de relevanta este aceasta impartire pentru cele doua chestiuni: Europa de est si minoritatea rroma.

Karl von Clausewitz** spunea ca razboiul are intotdeauna o dezvoltare neprevazuta, exact ca un pendul suspendat intre trei magneti egali, situati la o distanta egala fata de pendul: in ciuda fortelor fizice efale dezvoltate de magneti, pendulul se misca neprevazut.

Dupa parerea mea, neprevazutul chestiunii rroma se inconjura de urmatorii trei “magneti”:

Faptele legate de minoritatea rroma (istorie si realitate astazi), corespunzand cu “asa cum este” al lui Pirandello.

Stereotipurile si imaginile create in jurul romilor, corespunzand cu “asa cum pare” al lui Pirandello.

Felul in care rromii se vad ei insisi, corespunzand cu “asa cum vrem sa fim” al lui Pirandello.

Se poate observa usor ca cei “trei magneti” se pot aplica chestiunilor legate de populatiile din Balcani, chestiunilor legate de tarile candidate la UE din centrul si sud-estul Europei si, de ce nu?, oricaror chestiuni legate de cooperare, integrare sau globalizare.

“Asa cum vrem sa fim”

Am invitat la Palatul Elisabeta, resedinta noastra din Bucuresti, pe un tanar domn, apartinand minoritatii rroma, membru al Parlamentului Romaniei, si l-am rugat sa-mi spuna ceea ce ar vrea el sa va spun eu domniilor voastre.

Deputatul roman mi-a spus ca poporul rroma este enigmatic. Asta suna frumos si romantic. Dar s-ar putea sa fie mai mult decat atat: s-ar putea sa fie o realitate care ar merita sa fie analizata. El a continuat spunandu-mi ca poporul rroma este enigmatic si pentru el insusi. Aceasta suna mai complicat politic si filosofic.

Mi-a mai spus ca acest popor enigmatic pentru el insusi are o mie trei sute de ani, reusind sa supravietuiasca fara limba scrisa. Aceasta este o caracteristica importanta, care face ca rromii sa fie diferiti de aproape oricare alt popor de pe pamant. Mi-a mai spus ca rromii comunica prin suflet si sange (temperament) mai mult decat prin cuvinte, si ca aceasta ii face sa nu-si poata ascunde identitatea, oricat de inteligenti sau de educati ar fi. Se poate observa ca musafirul meu punea educatia in opozitie cu sinceritatea.

Tanarul deputat roman se considera apartinand unui mare popor, o viziune despre rromi pe care o impartasea si lordul Menuhin. Yehudi Menuhin spunea ca omenirea datoreaza tiganilor si evreilor ultimele doua milenii de creativitate in muzica.

Pentru rromi, cel mai pretios dar de la Dumnezeu este Pamantul. Aceasta afirmatie este mai usor de inteles in Balcani si in Centrul Europei decat in Europa de vest. Si aceasta pentru ca in tarile din regiunea noastra, semnificatia pamantului si a existentei lui Dumnezeu este mai simpla si mai lipsita de prejudecati decat este in vestul european.

Pamantul este un dar, cel mai de pret, dar pamantul este de asemenea o sursa de libertate care-tI da dreptul sa il traversezi in lung si in lat, ca o expresie a libertatii. Rromii tinuti intr-un teritoriu dat, inseamna fiinte incarcerate.

Dumnezeu a dat oamenilor pamantul ca un dar, impreuna cu libertatea de a se misca. Dumnezeu nu a fixat frontiere. Omul a trasat limite si obstacole. Straiele colorate purtate de rromi ilustreaza personalitatea lor, dorinta lor de libertate, spune musafirul meu. Rromii dau o importanta cu totul particulara lui Dumnezeu, Femeii si Copilului. Ce are importanta pentru ei nu este valoarea pamantului sau a aurului, ci cultul fundamental al familiei (care trebuie sa fie numeroasa din principiu) si ideea de planning familial ii supara foarte mult. Ei gasesc o placere sublima in a se intalni cu intreaga familie, cu toti numerosii ei membri.

Tanarul meu interlocutor mi-a reamintit ca rromii au fost eliberati din sclavie in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si ca de atunci,nimeni pe acest pamant nu s-a gandit la o strategie de a da vietii lor un scop, un loc, o mana de ajutor. Pana la jumatatea secolului al XX-lea au fost subiectii unor practici de exterminare. As putea adauga ca aceste practici au culminat cu holocaustul sau, cum rromii numesc in limba lor aceasta atrocitate, “porjamos.”

In ce priveste populatia rroma din Romania, ei au fost subiectii unui fenomen de segregare intre 1950 si 1989, apoi de marginalizare sociala, intre 1990 si 2000. Totusi, ultimii zece ani au adus o imbunatatire potentiala, fiind recunoscuti oficial ca minoritate in Romania.

Dar, tot in aceasta perioada, rromii au coborat in majoritatea lor sub nivelul saraciei. Dupa parerea invitatului meu, vestul ar trebui sa inteleaga motivele pentru care ei se comporta asa cum se comporta. Mai mult, tanarul membru al parlamentului roman mi-a spus ca nu trebuie sa cerem rromilor ceea ce ei nu au cum sa dea. El crede ca europa nu le-a dat nimic timp de 1300 de ani. Si ca, in conformitate cu invataturile lor, cineva trebuie sa dea si apoi sa ceara.

Am intrebat de ce, in opinia lui, poporul rrom a colindat pamantul pentru 1300 de ani si nu a dezvoltat niciodata limba scrisa. El mi-a raspuns ca din cauza lipsei de organizare armata. Am intrebat de ce nu au avut organizare armata. Mi-a raspuns ca legatura de baza a membrilor acestui popor este credinta, iar Dumnezeu nu a creat nici o armata. In al doilea rand, castele erau formele lor de organizare sociala, si ca acestea nu au provocat niciodata conflicte in afara castei respective. In acelasi timp, STABOR (intalnirile publice pentru reconciliere) nu judecau oamenii, ci ii puneau impreuna. O astfel de institutie este capabila sa evite conflicte, sa sublinieze cu intelepciune ca ceea ce s-a intamplat nu poate fi intors si sa previna conflictele, facand armata inutila.

Am continuat prin a discuta de ce rromii nu sunt integrati in Romania. Mi-a spus ca principala cauza este saracia. A doua: educatia (ei au fost fortati la o educatie pe care nu au vrut-o, in timpul regimului comunist). Solutia lui la sistemul de educatie al statului este: diferite forme neguvernamentale de integrare, care sa respecte identitatea si valorile lor, atragandu-i astfel incat sa nu se simta discriminati sau presati. Ce alimenteaza discriminarea?, am intrebat eu. El mi-a dat trei raspunsuri: prejudecatile si stereotipurile majoritatii, delicventa rromilor insisi si atitudinea lor de zi cu zi, care deranjeaza pe ceilalti prin extravaganta ei.

“Asa cum este”

Prima documentare istorica atestand existenta comunitatii rromilor apare in anul 1068, in timpul imperiului bizantin.

Rromii au primit diverse nume de la diferitele popoare cu care au avut contacte: “arami” (armean, pagan), “faraontseg” (gloata), “bohemien” (din Boemia), “tartares” (tatar), “gypsy” (egiptean), “saracin” (arab), “athinganoi” (tigan). Au fost cateva teorii divergente privind locul lor de origine. Unii experti au crezut ca rromii vin din Egipt, in special din cauza culorii mai inchise a pielii lor. Astazi, insa, exista aproape un consens fata de opinia ca ei isi au originea in nord-vestul Indiei, in provincia Punjab, asa cum omul de stiinta Zoltan Barany din Statele Unite ale Americii arata in cartea sa “Tiganii din Estul Europei: Schimbare de regim, marginalizare si etnopolitica“***. Este sigur ca migratia rromilor cate Europa, ca si a altor grupuri etnice a fost gradata, cu opriri in Grecia, Bulgaria, Serbia, Romania. Cuvantul “rrom”, de la grecescul romaios, nume dat locuitorilor imperiului roman, iar dupa crestinizare, pana la caderea imperiului, crestinior din Bizant, impreuna cu “sinto”, rromii din aria germanica si “kalo”, rromii din aria hispanica, definesc o comunitate etnica transfrontaliera, cu o limba si o cultura distincte.

Nu au existat studii romanesti despre rromi inainte de 1837, cand universitatea din Berlin a cerut savantului si politicianului moldovean Mihail Kogalniceanu, sa scrie un studiu despre ei. Lapidare, sursele confirma indiferenta elitei romanesti fata de destinul robilor. Despre rromii din Romania exista numeroase consemnari ale calatorilor straini. In schimb, ei sunt atestati, sub aspect juridic si social, doar ca robi domnesti, manastiresti sau boieresti, inca din primele documente ale cancelariilor Tarilor Romane (3 octombrie 1385). Timp de cateva secole, rromii vor suporta in Tarile Romane un tratament similar cu institutia sclaviei din Imperiul Bizantin.

Grupati pe tinuturi, coordonati de “bulucbasi”, subordonati hatmanului sau vornicului de tigani, dupa legile tarii, rromii erau considerati in sfera bunurilor miscatoare, vanduti ori daruiti, servind si ca unitate de schimb. Se putea vinde chiar o “jumatate” de rob, adica jumatate din numarul copiilor care i s-ar fi cuvenit unuia dintre soti.

Colapsul sistemului feudal avea sa determine si in Romania moderna abolirea scaviei tiganilor: in Moldova la 1844 robii domnesti si manastiresti, la 1855, robii boieresti; in Muntenia, la 1847 robii domnesti si manastiresti, la 1856, robii boieresti. Chiar daca robia a fost desfiintata, programul reformist al pasoptistilor si al guvernelor care au urmat nu a cuprins si chestiunea emanciparii, a integrarii sociale a rromilor. Daca in timp, statutul taranului roman a fost imbunatatit sistematic, pentru rromi, dupa dezrobirea juridica din 1856, absenta unei elite care sa le reprezinte interesele, a dus la revenirea la situatia anterioara. Dupa abolirea sclaviei, multi dintre ei s-au intors la locurile de sclavie, oferindu-se singuri spre vanzare.

Pentru a supravietui, cei mai multi rromi au fost constransi sa se separe de majoritate si sa dezvolte o “cultura a saraciei” si o “cultura a rusinii”, excluderea sociala a tiganilor a creat, in timp, un important decalaj socio-cultural intre populatia majoritara si comunitatea rromilor. Inceercari de organizare s-au facut in perioada de dupa dezrobire, incercandu-se structurarea pe bresle, dar industrializarea inceputului de secol XX, a facut inutil acest demers.

In perioada interbelica se constata o oarecare imbunatatire a situatiei rromilor, indeosebi intre 1934 si 1939 cand, sub patronajul unor institutii si personalitati ale vremii, Societatea generala a rromilor a editat reviste proprii, carti, a avut 784.793 cotizanti si, in general, a militat pentru drepturile etniei.

Deceniul al patrulea al secolului trecut avea sa fie, insa, cumplit pentru foarte multi tigani. In noiembrie 1940, Ministerul de Interne, la recomandarea Ministerului Sanatatii, interzisese tiganilor „nomazi” deplasarea, pe motivul ca transmit tifos. Anul urmator, un recensamant secret recenza 208.700 tigani, despre care se spunea ca ar contamina „rasa romaneasca“****. Un decret din 1942 trasa liniile spolierii si desemna criteriile de deportare pentru tigani. S-a inceput prin confiscarea bunurilor, prin Centrul national de romanizare. Apoi s-au rationalizat alimentele, iar tiganii „amorali” au fost expediati la munci publice in Transnistria. Tiganii „nomazi” au fost primii atinsi de persecutii. Presedintele Consiliulu de Ministri a ordonat deportarea lor in Transnistria pe satre. O alta categorie, „semi-nomazii”, au fost si ei selectati pentru deportare. La 11 august, inspectoratul general scria ministrului de interne ca deportarea rromilor nomazi, decretata la 1 mai, era aproape terminata, prin faptul ca 84% dintre ei ajunsesera in Transnistria. Au urmat rromii „sedentari”. Unul din criteriile de deportare era absenta bunurilor, dar proprietatea unui teren sau a unei case nu i-a putut scapa pe multi de deportare. Evacuarea a inceput la 12 septembrie 1942. In opt zile, 30.176 de rromi sedentari au fost dusi in Transnistria. Comisia romana pentru victimele Holocaustului a estimat ca aproape 36.000 tigani au fi murit in Transnistria, dar alte estimari propun o cifra cu mult mai mare*****.

Pana prin anii ’60, egalitarismul perioadei comuniste a permis rromilor reprezentari identice minimale (muzica in limba rromani, carti, etc.), un relativ acces egal la resurse si servicii sociale, fapt care a dus la o imbunatatire semnificativa a status-ului lor socio-economic. Mobilitatea sociala a creat premizele constituirii unei elite care, pe de o parte era integrata culturii majoritare, pe de alta parte reprezenta, tacit, modele de referinta pentru etnia rroma. Din punct de vedere cultural si social, rromii erau considerati o „subcultura” parazitara, un grup social marginal.

In ultima decada a perioadei comuniste in Romania, rromii “au beneficiat” de pactul dintre Romania si Republica Federala Germania. Incepand cu anii ’80, germanii puteau emigra in RFG, dar statul german platea taxa pentru fiecare barbat, femeie sau copil emigrat, intelegere cunoscuta sub numele de “vanzarea sasilor”. Statul a confiscat casele sasilor si i-a incurajat pe rromi sa se mute in ele.

Dupa colapsul economic din anii ’80, excluderea rromilor de pe piata muncii s-a generalizat si s-a adancit ruptura dintre populatia majoritara si rromi, fapte ce au dus la proliferarea manifestarilor rasiale.

La scurta vreme dupa rasturnarea regimului dictaturii comuniste, rromii au fost recunoscuti ca minoritate nationala. Desi acest lucru a presupus castigarea unor drepturi politice si civile, deterioarea situatiei lor economice si sociale a continuat. Tranzitia inspre economia de piata i-a afectat foarte mult, intrucat lipsa fortei de munca calificate a dus la o rata ridicata a somajului in randul populatiei rrome.

Diferite comunitati de rromi (circa 40 existente) au infiintat numeroase formatiuni politice si organizatii civice. La 25 aprilie 2000, Guvernul roman a aprobat o Strategie nationala de imbunatatire a situatiei rromilor, un program de zece ani care isi propune ridicarea nivelului social si economic al rromilor si integrarea lor in societate.

Consilierul meu a vizitat o comunitate rroma in afara unei localitati din centrul Romaniei. El a descoperit un univers pentru a carui descriere cuvintele “ghetou” sau “marginalizare” pareau reci si nesemnificative. Casele sunt facute din pamant si sunt acoperite cu cartoane groase sau bucati de lemn, tinute drept acoperis de cate doi bolovani legati cu sarma, peste varful casei.

Fiecare dintre capii de familie a vrut sa arate vizitatorilor cat de rau o duce. Aflati la marginea cetatii, acesti oameni spun ca isi doresc cateva lucruri: un loc de munca pentru fiecare dintre cei capabili sa munceasca, daca nu – doar pentru capul familiei, o locuinta decenta, educatie si hrana pentru copii. Nu stiu cine sunt, nu-si cunosc istoria, nu-i intereseaza ca au fost sclavi sute de ani, nu mai practica nici o meserie traditionala, nu stiu de ce trebuie sa voteze, o data la patru ani. Talentul lor nu se mai evidentiaza in dans sau muzica, acrobatie sau vrajitorie ci in arta de a supravietui. In anul 2003, asa arata o buna parte din comunitatea rromilor, peste tot in Europa Centrala si de Est, si nu numai.

Realitatea cruda nu a conturat, insa, doar dorinte frumoase in mintea lor. Multi dintre ei vor sa-si procure bunuri cat mai usor cu putinta, pe seama societatii. Este demn de semnalat prezenta, la unii indivizi sau la unele comunitati, a unei subculturi a feloniei, a delictului minor, tentatia de a incalca legea, de a disimula, de a se adapta si parazita.

“Asa cum pare”

In cartea sa “Lupta pentru controlul identitatii“******, Ian Hancock vorbeste despre stereotipuri si prejudecatI privitoare la rromi. El pretinde ca exista numai o vaga intelegere a identitatii rroma printre ne-rroma. Aceasta lipsa de intelegere, scrie el, este datorata unei combinatii de diferite motive: fiinta lor asociata cu cucerirea islamica asupra unei parti a lumii crestine; culoarea pielii, a carei nuanta mai inchisa este legata de ideea de pacat; faptul ca valorile culturii rroma nu incurajeaza relatia cu ne-rromii si creaza suspiciuni printre cei astfel exclusi; faptul ca rromii nu au teritoriu sau putere economica, politica sau militara; si, desigur, faptul ca sunt tigani, adica lenesi.

Hancock spune******* de asemenea ca prejudecatile lumii vestice fata de rromi sunt datorate, de asemenea, faptului ca oameni care nu au cunoscut un rrom in persoana niciodata in viata lor, nu ezita sa vorbeasca in detaliu despre cum arata si traiesc rromii. Imaginea pe care europenii o au este jumatate negativa si jumatate romantica. Raspandirea informatiilor false poate trece, uneori, drept intelepciune. De exemplu, exista o foarte raspandita idee ca rromii urasc apa si spalatul, ceea ce nu este numai inexact, dar se aplica cu brio altor popoare. Sa nu uitam ca popoare respectabile, membre fondatoare ale Uniunii Europene, nu se spalau in Evul Mediu, de frica sa nu-i imbolnaveasca atingerea apei.

Cercetatorul roman Florin Colceag******** evoca o legenda tiganeasca menita sa justifice comportamentul lor anti-social: un soldat roman a ordonat unui fierar tigan sa faca cinci cuie pentru crucificarea lui Isus. Tiganul fierar a inghitit unul dintre cuie spunand ca l-a pierdut si, astfel, lui Isus Hristos nu i-a fost strapunsa inima. Ca rasplata, El a decis ca rromii au dreptul sacru sa fure de la romani si de la descendentii lor.

O privire asupra studiului lui Florin Colceag intitulat “Romania si integrarea europeana” releva un numar semnificativ de feluri in care rromii sunt vazuti de ne-rromi:

– Comportamentul agresiv fata de ceilalti ese adeseori vazut ca un comportament conform cu codurile lor sociale.
– Izolarea se spune ca a forjat in ei sentimentul ca sunt “alesi” sau ca sunt un popor special.
– Rromii se spune ca sunt adaptabili la orice sistem social in functiune. Chiar daca marea lor majoritae sunt analfabeti, ei sunt adesea descrisi ca avand cunostintele necesare pentru a evita justitia si pentru a profita de avantajele legislatiei in vigoare, cum ar fi ajutorul social.
– Conservarea traditiilor lor este o forma de intarire a puterii lor de grup. Interesul personal si cel de grup sunt intr-o stransa legatura, ajutandu-I sa paraziteze orice sistem politic sau social si dezvoltand in ei flexibilitate a gandirii. Totusi, unii cercetatori vorbesc despre o nativa inteligenta, cu o inalta intuitie muzicala si capabili sa dezvolte mestesug cu un mare nivel de maiestrie.
– Indemanarea si filosofia oportunitatii in viata le-a dezvoltat capacitatea de a exploata orice ocazii in orice imprejurare. Se spune ca au o mare capacitate de a se adapta imprejurarilor si de a pastra, in acelasi timp, propria lor perspectiva cosmica.
Steretotipurile si imaginile deformate care descriu, in subconstientul colectiv majoritar, minoritatea rroma sunt produsele generalizarii comportamentului descris mai sus la intregul corpus social. Miturile sunt cele care contribuie la modelarea imaginii unor grupuri care nu se potrivesc modelului social dominant.

Totusi, in aceeasi cultura a modelului social dominant, rromii nu sunt totdeauna (si, mai ales, nu singurii) perceputi in termeni negativi. In proiectia populara, tiganii sunt simbolul libertatii. Sunt sute de bucati literare, romane sau poezii, ca si un mare numar de cantece, care ii au pe rromi ca subiect. Si tema este, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, libertatea: libertatea de a nu avea o slujba de la ora 9 la ora 16, libertatea fata de restrictii sexuale, libertatea fata de greutatea de a avea posesiuni materiale, libertatea fata de lege. Necinstea este o caracteristica fundamentala a stereotipului despre rromi; Isabel Fonseca a spus odata ca: “Tiganii mint. Ei mint mult mai mult decat orice alt popor.”

Libertate de a minti sau a minti pentru a fi liber?

Imaginea moderna a rromului este duala: pe de o parte, imaginea romantica a tiganului ca personaj primitiv, rural, posesor de cal si caruta; pe de alta, imaginea parazitului social, murdar si needucat. Ambele au insa o constanta: romii ca grup social fara o cultura sau identitate proprie, simbol al nelegiurii si razvratirii. Cei care transmit mesaje catre societate zi de zi, evita, de cele mai multe ori, sa prezinte lucrurile bune, exemplele fericite generate de comunitate. Comportamentul deviant al vreunui tigan va vinde mai bine ziarele decat initiativa unui profesor care sprijina comunitatea de la care se revendica.

Contrar stereotipului, se estimeaza ca doar 5% din populatia rroma din Europa duce un mod itinerant de viata.

Transmiterea stereotipului a fost facilitata de globalizare acum, la inceputul mileniului III. Iata cateva exemple legate de cea de-a saptea arta: tiganul apare, invariabil, in productiile hollywoodiene, si nu numai, ca fiind expresia celor doua trasaturi mentionate mai devreme – exotismul si parazitismul.

Filmul “Chocolate” cu Juliette Binoche si Johnny Depp il arata pe tigan ca fiind romantic, dansand si cantand, inofensiv fata de societatea care il respinge, lovindu-i valorile, umilindu-l.

Felonia este prezentata milioanelor de spectatori in filmul “Snatch”, in care rolul tiganului-lider este jucat de Brad Pitt. Mafie, jocuri de noroc, box ilegal, inselaciune si, din nou, dans si muzica.

Un film, excelent, de altfel, regizat de Emir Kusturica arata romii sarbi de la sudul Dunarii, la fel cu cei din “Chocolate” si din “Snatch”. Aici transpare o mai buna cunoastere a ierarhiei comunitatii, precum si o mai subtila ilustrare a dragostei lor pentru muzica. In rest, gangsteri, trafic cu petrol, prostitutie, razbunari si haos.

Cine poate clarifica situatia romilor? Particularitatile lor fac dificila definirea istorica si deschid drumul prejudecatilor. Istoria i-a invatat pe rromi ca, daca vor fi mai putin in contact cu Gadje********, le va fi mai bine.

Ladislaw Brody*********, parlamentar ceh de origine rroma, spunea ca “suntem impartiti in patru clanuri – muzicieni, mestesugari, oameni de afaceri si hoti. Hotii sunt cei care ne fac viata dificila. Noi putem sa spunem cine carui clan apartine dupa modalitatea de a vorbi. Dar majoritatea nu poate distinge care este o persoana de treaba si care nu. Poti vedea un tigan imbracat bine, dar care sa fie ultimul hot. Hotii sunt in minoritate in comunitatea noastra, dar ei formeaza stereotipul aplicat rromilor.”

Istorie, (“asa cum este”), stereotipuri (“asa cum pare”) si subiectivitate (“asa cum vrem sa fim”) sunt cei trei magneti intre care intelegerea minoritatii rroma se misca precum un pendul. Marea Britanie, Franta, Romania si intreaga Europa va avea de tras cele mai potrivite concluzii si va avea de adus pendulul intr-un punct stabil.
Iata ce spune desre aceasta sociologul roman Nicolae Gheorghe**********:

“Scopul este de a ridica statutul unui membru al comunitatii de la cel de tigan, la cel de rrom. Adica sa se realizeze o schimbare simbolica de la statutul de sclav la acela de egal cu un cetatean intr-un stat constitutional cu dreptul de a se identifica ca apartinand minoritatii Roma. A numi comunitatea Roma si nu gypsy inseamna un prim pas in a schimba prejudecata celorlalti fata de tigani, un prim pas in a intelege talentul si capabilitatile pe care aceasta comunitate le are”.

Adevarata rezolvare a problemei Roma, la nivelul interuman, poate fi apropiata doar prin parasirea paradigmei istorice, prin destructurarea imaginilor reciproce.

In ceea ce priveste Europa unita, pe care noi toti ne straduim s-o construim, consideram ca un succes in implinirea visului european va aduce cu el multe alte solutii, pe care nu le putem inca intrezari. Desi timpul a aratat ca rromii nu par a se supune constrangerilor sistemice, tot timpul a reliefat ca starea sociala a acestei minoritati tine mult de nivelul de trai general al societatii-gazda. Europa trebuie sa-si continue drumul politic, economic si identitar, dar trebuie sa constientizeze ca exista o problema numita Roma, care nu mai poate fi lasata in penumbra preocuparilor reale, intrucat persistenta in periferic va face recuperarea subiectului foarte putin probabila.

In ultimul deceniu, Romania a fost adesea, pe buna dreptate, criticata pentru cetatienii ei care aveau activitati sau prezente ilegale in strainatate. A fost jenant pentru Romiania si a fost jenant pentru tarile occidentale. Dar, din pacate, aceasta a fost tot ceea ce presa occidentala a inclus despre Romania. Au fost, de asemenea, momente in care tara mea a fost privita ca o tara in care intreaga populatie iese din guri de canal. Atunci cand sunt in Romania, tiganii sunt numiti „minoritatea rroma“ si trebuie respectati in conformitate cu legislatia internationala si cu drepturile omului. Atunci cand sunt ilegal intr-o tara occidentala, tiganii sunt numiti tigani si trebuie sa plece repede de unde au venit, adica in tara care se pregateste sa devina parte din aceeasi familie din care fac parte cei care trimit pe tigani acasa. Toate acestea imi amintesc o poveste romaneasca, in care gospodina ascundea gunoiul sub covor.

Am mentionat pe Yehudi Menuhin la inceputul acestei conferinte.

Lordul Menuhin a dovedit intotdeauna o atitudine admirabila privind rromii. Acest muzician evreu, care nu a ezitat sa cante un concert la Berlin la cateva luni dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, Yehudi Menuhin mergea, intr-o zi, pe strazile centrale ale Parisului, venind de la o repetitie. Sub arcadele unei celebre cladiri, el a vazut un tigan cersetor cantand la vioara si primind, in schimb, cativa banuti in cutia viorii. Yehudi s-a oprit, si-a scos vioara Stradivarius si a inceput sa cante in duo cu cersetorul, sub privirile trecatorilor care nu aveau la ei un bacsis potrivit cu cutia lui Menuhin.

Acest impromptu al lui Yehudi este un exemplu puternic despre cum chestiunea rroma trebuie privita: cu intelegere, cu responsabilitate, cu adevarata bunavointa, cu rabdare, cu simtul umorului si fara complexe de superioritate.

Dar, desigur, lordul Menuhin nu a fost decat un muzician, iar Europa este o vioara prea mare pentru un singur arcus.

* Conferinta tinuta de principele Radu la Chatham House din Londra, la 5 iunie 2003. Aceeasi conferinta a fost repetata la Institutul Francez de Relatii Internationale (IFRI) in decembrie 2003, precum si la Parlamentul din Helsinki, in septembrie 2003.

** Analist si strateg politic si militar, faimos pentru studiile sale despre istoria relatiilor internationale si despre arta razboiului, citat in Beyerchen, A., 2000, “Clausewitz, Nonlinearity and the Unpredictability of War” in Gandirea militara romaneasca, nr. 4, iulie-august 2000, paginile 147-163.

*** Barany, Z., 2002, The East European Gypsies: Regime Change, Marginality and Ethnopolitics (Cambridge: Cambridge University Press), pagina 9.

**** Publicatia Helsinki Watch, No. 3, 1994

***** Achim, V., 1998, Tiganii in istoria Romaniei [The Gypsies in Romania’s History] (Bucharest: Editura Enciclopedica) 1998, pp.141-143 și 2001, pp.101-111; Ioanid, Radu., 2000, The Holocaust in Romania: The Destruction of Jews and Gypsies Under the Antonescu Regime, 1940-1944 (Chicago: Ivan R Dee), paginile 225-237; Barany, Z., 2002, The East European Gypsies: Regime Change, Marginality and Ethnopolitics (Cambridge: Cambridge University Press), pagina. 106.

****** Hancock, I., “The Struggle for the Control of Identity”, http://www.othervoices.org/2.1/hancock/roma.html

******* Hancock, in http://www.othervoices.org/2.1/hancock/roma.html
Colceag, F., 2001, “Romania and European Integration,” http://www.austega.com/florin/ROMANIA.htm.

******** Strain de populatia rroma.

********* Citat în O’Nions, H., 1995, “The Marginalisation of Gypsies” at http://webjcli.ncl.ac.uk/articles3/onions3.html.

********** http://www.eurozine.com/biography/Gheorghe.html