Mesajul Regelui
Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I cu ocazia Anului Nou 2009 Români, Țara noastră a încheiat cel de-al doilea an ca membru al Uniunii Europene. Apartenența la NATO și la Uniunea Europeană lucrează în favoarea democrației, libertății și stabilității. Nu este, însă, de ajuns. Viața politică și alegerile anului 2008 arată cât de importantă este lucrarea neîntreruptă a societății, a oamenilor, pentru a menține și a întări instituțiile democrației și libertății. Sunt încredințat că înțelepciunea și voința românilor vor aduce echilibrul de care ducem lipsă. Vine o vreme de încercări pentru lumea liberă. Dezechilibre economice vor afecta democrațiile lumii. România, nevindecată deplin de anii comunismului, nu poate fi un partener egal și respectabil fără instituții solide, predictibile și servite cu loialitate. Viitorul României este în mâna instituțiilor, nu a oamenilor care le servesc. În anul care începe, va conta fiecare gest românesc, pe arena politică și economică mondială. Etica instituțională nu este opțională. Rostul României, în momentele viitoare de criză economică, va depinde de comportamentul celor care îi reprezintă interesele. Sistemul instituțional respectabil este cheia stabilității țării. Pentru aceasta, Romania are nevoie să-și dăltuiască o Constituție care să dea un rol limpede, neechivoc și complementar instituțiilor Statului. Este o chestiune de onoare, de respect pentru tradițiile noastre. Este singura soluție pentru salvarea democrației și a demnității noastre. Așa să ne ajute Dumnezeu! Mihai R Castelul Săvârșin, 26 decembrie 2008 |
14:37 Mihai I: România are nevoie de o Constituţie care să dea un rol limpede instituţiilor statului
Bucureşti, 26 dec /Agerpres/ – Regele Mihai I afirmă că România are nevoie ‘să îşi dăltuiască o Constituţie care să dea un rol limpede, neechivoc şi complementar instituţiilor statului’, aceasta fiind, în opinia sa, ‘singura soluţie pentru salvarea democraţiei şi a demnităţii’ românilor.
‘În anul care începe, va conta fiecare gest românesc, pe arena politică şi economică mondială. Etica instituţională nu este opţională. Rostul României, în momentele viitoare de criză economică, va depinde de comportamentul celor care îi reprezintă interesele. Sistemul instituţional respectabil este cheia stabilităţii ţării. Pentru aceasta, Romania are nevoie să-şi dăltuiască o Constituţie care să dea un rol limpede, neechivoc şi complementar instituţiilor statului’, declară Regele Mihai I, într-un mesaj adresat românilor cu ocazia Anului Nou.
Regele atrage atenţia că ‘vine o vreme de încercări pentru lumea liberă’, că ‘dezechilibrele economice vor afecta democraţiile lumii’.
‘România, nevindecată deplin de anii comunismului, nu poate fi un partener egal şi respectabil fără instituţii solide, predictibile şi servite cu loialitate. Viitorul României este în mâna instituţiilor, nu a oamenilor care le servesc’, subliniază Mihai I.
Regele evidenţiază însă că România a încheiat cel de-al doilea an ca membru al Uniunii Europene, subliniind că apartenenţa la NATO şi la UE ‘lucrează în favoarea democraţiei, libertăţii şi stabilităţii’.
‘Viaţa politică şi alegerile anului 2008 arată cât de importantă este lucrarea neîntreruptă a societăţii, a oamenilor, pentru a menţine şi a întări instituţiile democraţiei şi libertăţii. Sunt încredinţat că înţelepciunea şi voinţa românilor vor aduce echilibrul de care ducem lipsă’, încheie Regele Mihai I. AGERPRES/ (Diana Stîrlea)
Alteta Voastra!
Am citit si recitit cu deosebit interes mesajul MS Regele Mihai I de Romania si constat ca a reusit sa spuna esenta in nu multe cuvinte,dar extrem de bine cantarite;”Non multa,sed multum”.Din nou MS Regele Mihai I ne da noua tuturor o lectie de demnitate regala,prevalandu-se in mod exemplar de drepturile esentiale ale orcarui monarh constitutional:dreptul de a incuraja si dreptul de a avertiza!
Pentru orice Roman,dar mai ales pentru cei ce au in mana destinele Tarii(i.e. factorul politic),acest mesaj ar trebui sa fie piatra de temelie!
Sper ca vorbele Majestatii Sale sa gaseasca ecoul cuvenit!
Cu toata consideratia,
Dr.Nicoara Ovidiu
Gardianul, sit internet, 26 decembrie 2008
Regele propune schimbarea Constituţiei. Rolul preşedintelui şi forma de guvernare, în discuţie
Mesajul de Anul Nou al Regelui Mihai, personalitate aflată deasupra disputelor de partid, readuce în actualitate o temă explozivă pentru clasa politică. Repunerea în discuţie a Constituţiei, chiar dacă nu va avea ca rezultat schimbarea formei de guvernământ, va genera dezbateri despre rolul preşedintelui, imprecis conturat în prezent. Reforma constituţională a fost prezentă în multe luări de poziţie ale Regelui, dar până acum impactul mesajului era limitat la zona elitelor intelectuale. Contextul economic pune în lumină importanţa temei pentru marele public: într-o perioadă de criză, stabilitatea ţării este dată de stabilitatea instituţiilor care o guvernează, avertizează Regele Mihai. Pentru a avea instituţii stabile, Romania are nevoie de o Constituție care să dea un rol limpede, neechivoc și complementar instituțiilor Statului, concluzionează fostul suveran. Aflat într-un an electoral, preşedintele-jucător Băsescu ar putea fi lăsat în off-side de o reformă constituţională ce ar reduce rolul şefului statului la unul decorativ, mai ales că a pierdut şansa teoretică de a conduce guvernul, necandidând la alegerile parlamentare. Partidele politice au ridicat mănuşa, în mandatul care a trecut, acceptând votul uninominal propus de Traian Băsescu ca o soluţie la alegerile pe listă, model Iliescu. Ar fi deci dificil de explicat refuzul preşedintelui de a accepta o reforma constituţională care să tranşeze ambiguităţile lăsate de acelaşi Ion Iliescu în raporturile dintre instituţiile statului. Cine ar fi însă politicienii care ar profita cel mai mult din noul meci cu Băsescu?
Băsescu, la mâna parlamentarilor
Creată pentru Ion Iliescu, funcţia prezidenţială, de reprezentare, a ajuns să se suprapună peste cea executivă, fără să implice însă şi răspunderi concrete. Disputele generate de conflictul „dintre Palate” au afectat toate guvernele post-decembriste. Dezbaterea acestei teme a fost amânată, celebrii „322” încercând să tranşeze conflictul constituţional prin suspendarea preşedintelui. Disputa s-a terminat indecis, cu un armistiţiu ce permite PD-L şi PSD să guverneze împreună. Anul 2009 nu va fi însă doar anul crizei economice, ci şi al campaniei pentru preşedinţie. Scenariile care circulă în mass media pleacă de la premisa că Traian Băsescu va continua să-i atace în stilul binecunoscut atât pe parlamentari, cât şi pe miniştri, pentru a le transfera nemulţumirile legate de criză şi pentru a-şi menţine popularitatea. Anchetarea unor miniştri sau a unor parlamentari şi spectacolul televizat de la DNA ar spori, de asemenea, resentimentele clasei politice faţă de Băsescu. Opoziţia liberală poate declanşa dezbaterile legate de reforma constituţională, cu atât mai mult cu cât liberali influenţi, ca Dinu Patriciu, susţin ideea unei monarhii constituţionale. Tema ar fi preluată, apoi, de cele două mari partide aflate la guvernare. PSD pentru că se teme în continuare de Traian Băsescu, iar PD-L pentru a avea un atu în relaţia cu preşedintele. Până acum, partidul s-a aflat la remorca de imagine a lui Băsescu. După alegerile din 2008, baronii PD-L au început să comenteze ordinele preşedintelui de-facto al partidului, aflat în poziţia de a le cere ajutorul pentru campania din 2009. O reformă constituţională le-ar da deci posibilitatea de a-i întoarce serviciul, dar în acelaşi timp de a-i limita puterea şi rolul în partid.
Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I cu ocazia Anului Nou 2009
Mesajele trasmise de fostului suveran al României cu ocazia Anului Nou au avut un rol important în timpul dictaturii comuniste, menţinând speranţa într-o lume liberă şi un viitor fără comunişti. După 1989, contestatarii regimului Iliescu ar fi dorit să-i opună acestuia pe Regele Mihai, dar fostul suveran s-a menţinut în afara disputelor politice. Iată mesajul integral, adresat românilor în 2008, de către
Regele Mihai:
„Români,
Țara noastră a încheiat cel de-al doilea an ca membru al Uniunii Europene. Apartenența la NATO și la Uniunea Europeană lucrează în favoarea democrației, libertății și stabilității. Nu este, însă, de ajuns. Viața politică și alegerile anului 2008 arată cât de importantă este lucrarea neîntreruptă a societății, a oamenilor, pentru a menține și a întări instituțiile democrației și libertății. Sunt încredințat că înțelepciunea și voința românilor vor aduce echilibrul de care ducem lipsă. Vine o vreme de încercări pentru lumea liberă. Dezechilibre economice vor afecta democrațiile lumii. România, nevindecată deplin de anii comunismului, nu poate fi un partener egal și respectabil fără instituții solide, predictibile și servite cu loialitate. Viitorul României este în mâna instituțiilor, nu a oamenilor care le servesc. În anul care începe, va conta fiecare gest românesc, pe arena politică și economică mondială. Etica instituțională nu este opțională. Rostul României, în momentele viitoare de criză economică, va depinde de comportamentul celor care îi reprezintă interesele. Sistemul instituțional respectabil este cheia stabilității țării. Pentru aceasta, Romania are nevoie să-și dăltuiască o Constituție care să dea un rol limpede, neechivoc și complementar instituțiilor Statului. Este o chestiune de onoare, de respect pentru tradițiile noastre. Este singura soluție pentru salvarea democrației și a demnității noastre.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Mihai R
Castelul Săvârșin, 26 decembrie 2008”
Evenimentul Zilei
Regele Mihai a primit o budincă specială de la Prinţul Charles
Alex Negru
Georgeta Petrovici
Sâmbătă, 27 Decembrie 2008
După ce a desfăcut cadourile de Crăciun (printre care o budincă, trimisă de Prinţul Charles), Regele Mihai a transmis ieri mesajul de Anul Nou, de la Castelul de la Săvârşin, judeţul Arad.
Capul familiei regale a României vorbeşte despre efectele crizei economice şi atrage atenţia asupra faptului că „România are nevoie să-şi dăltuiască o Constituţie“ care să dea un rol complementar instituţiilor statului.
„Vine o vreme de încercări pentru lumea liberă. Dezechilibre economice vor afecta democraţiile lumii. România, nevindecată deplin de anii comunismului, nu poate fi un partener egal şi respectabil fără instituţii solide, predictibile şi servite cu loialitate. Viitorul României este în mâna instituţiilor, nu a oamenilor care le servesc“, a spus ieri Maiestatea Sa.
Schimbarea Constituţiei, „singura soluţie“
„În anul care începe, va conta fiecare gest românesc, pe arena politică şi economică mondială. Etica instituţională nu este opţională. Rostul României în momentele viitoare de criză economică va depinde de comportamentul celor care îi reprezintă interesele. (…) Pentru aceasta, România are nevoie să-şi dăltuiască o Constituţie care să dea un rol limpede, neechivoc şi complementar instituţiilor Statului. Este o chestiune de onoare, de respect pentru tradiţiile noastre. Este singura soluţie pentru salvarea democraţiei şi a demnităţii noastre“, a conchis Regele Mihai.
În castelul de pe domeniul de la Săvârşin, unde vor rămâne până după Anul Nou, membrii Casei Regale şi-au împărţit cadourile şi au primit colindători, la fel ca oricare creştin. Pe data de 24 decembrie, porţile castelului regal de la Săvârşin, din judeţul Arad, s-au deschis larg pentru a primi sute de colindători, bătrâni sau copii care au citit despre rege doar în cărţile de istorie. Unii colindă tori i-au adus în dar colaci frumos împletiţi şi un costum popular vechi de 200 de ani.
Între timp, în bucătăria castelului se pregăteau bucatele pentru seara de Crăciun. „Avem sărmăluţe în foi de viţă, cu puţină mămăligă şi, în principal, un curcan umplut, iar la desert o plăcintă specială din Anglia pe care ne-a trimis-o Prinţul Charles“, a spus Principesa Margareta. Prăjitura trimisă din Anglia se numeşte „Christmas Pudding“ (budinca de Crăciun – n.r.) şi face parte din gama de produse Duchy Original de la Cornwall. Apoi, după cum a dezvă luit Alteţa Sa Regală Principesa Margareta, Regele Mihai a găsit, sub bradul de Crăciun, o ramă foto digitală. Regina Ana a primit un ornament de birou, o broască ţestoasă din argint, iar principele Radu, un calculator nou.
Pe „scaunul împărătesc“
În prima zi de Crăciun, familia regală a participat la slujba de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, unde a fost întâmpinată de 5.000 de oameni cu uralele „Trăiască Regele“.
După ce a asistat la liturghie, urcat pe „scaunul împărătesc“, Mihai I al României a luat împărtăşania şi a pornit spre reşedinţa Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu. Aici, Maiestatea Sa Regele şi alteţele i-au înmânat Înalt Prea Sfinţitului decoraţia Crucea Casei Regale a României.
Adevarul, 28 decembrie 2008
Mesajul de Anul Nou al Regelui Mihai I
În mesajul de Anul Nou adresat poporului român, Regele Mihai I s-a pronunţat pentru adoptarea unei Constituţii cu instituţii solide, precizând că „etica instituţională nu este opţională”.
Români,
Ţara noastră a încheiat cel de-al doilea an ca membru al Uniunii Europene. Apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană lucrează în favoarea democraţiei, libertăţii şi stabilităţii.
Nu este, însă, de ajuns. Viaţa politică şi alegerile anului 2008 arată cât de importantă este lucrarea neîntreruptă a societăţii, a oamenilor, pentru a menţine şi a întări instituţiile democraţiei şi libertăţii.
Sunt încredinţat că înţelepciunea şi voinţa românilor vor aduce echilibrul de care ducem lipsă.
Vine o vreme de încercări pentru lumea liberă. Dezechilibre economice vor afecta democraţiile lumii. România, nevindecată deplin de anii comunismului, nu poate fi un partener egal şi respectabil fără instituţii solide, predictibile şi servite cu loialitate. Viitorul României este în mâna instituţiilor, nu a oamenilor care le servesc.
În anul care începe, va conta fiecare gest românesc, pe arena politică şi economică mondială. Etica instituţională nu este opţională. Rostul României, în momentele viitoare de criză economică, va depinde de comportamentul celor care îi reprezintă interesele.
Sistemul instituţional respectabil este cheia stabilităţii ţării. Pentru aceasta, România are nevoie să‑şi dăltuiască o Constituţie care să dea un rol limpede, neechivoc şi complementar instituţiilor statului.
Este o chestiune de onoare, de respect pentru tradiţiile noastre. Este singura soluţie pentru salvarea democraţiei şi a demnităţii noastre.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Mihai R. Castelul Săvârşin, 26 decembrie 2008
La multi ani Majestatii Sale Mihai I, regele romanilor, si Familiei Regale!
Dinu Velicu Sapca
Majestate, sunt o veche adepta a monarhiei constitutionale.Cu ani in urma, pe cand eram inca studenta, am corespondat cu Majestatile Voastre, fiind membra in Asociatia Regele Mihai I,din pacate n-am mai stiut adresa si astfel nu am mai avut cum sa Va mai scriu.Va rog sa ma iertati!Dumnezeu imi este martor ca nu
V-am uitat!!!Acum, sunt medic veterinar,am absolvit studiile de master si doctorat in medicina veterinara(in domeniul farmacologie si medicina experimentala).Poate va aduceti aminte de mine,ultima oara am fost in audienta la Domniile Voastre impreuna cu Dl.Silviu Petrescu,presedintele Asociatiei Regele Mihai.Atunci,cu durere in suflet,v-am spus necazul meu,am afirmat si precizat, in cunostinta de cauza,despre unele aspecte privind pericolul neocomunismului care plana deasupra tarii noastre dragi.Nu stiu daca am fost subiectiva sau nu, insa pe oamenii care mi-au facut rau i-am iertat(ma refer la persoanele pe care le-am mentionat intr-o scrisoare trimisa Majestatilor Voastre).Asa este crestineste;sa ierti si pe vrajmasul tau.
Acum,cu multa durere in suflet, Va spun ca trecem in momente de mare cumpana pentru acest popor si ortodoxia romaneasca!!!
Masoneria,arma satanei,impune fiecarui roman sa accepte documentele biometrice.Aceasta masura draconica nu este decat o faza intermediara sau premergatoare catre insemnul cu pecetea fiarei 666 mentionata in Biblie!!!Majestate,cu toata sinceritatea si dragostea pe care o am fata de Dvs.si Familia Regala,va spun toate acestea nu de la mine,pacatoasa si netrebnica,ci de la Cuvantul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe.Parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru-Voda din Neamt,Parintele Arsenie Papacioc,Adrian Fageteanu, martiri ai inchisorilor comuniste,
adevarati marturisitori intr-un Hristos, au afirmat cu vehementa ca
aceste cipuri sunt pecetea fiarei apocaliptice.IPS Bartolomeu Anania impreuna cu alti ierarhi din Ardeal sunt impotriva documentelor biometrice.
UE,NATO,FMI etc. sunt defapt organizatii masonice;prea multe asemanari observ intre UE si fosta URSS.
Majestatile Voastre sa ma ierte de obraznicia mea.
Credeti-ma,va spun adevarul.Marturisesc in fata Majestatilor Voastre,adevaratii conducatori ai Romaniei,ca nu voi accepta
nici pasaportul,nici buletinul nou de identitate cu cip indiferent
de consecinte.Sunt un om liber.
Imi iubesc credinta,tara si regele.
Sa Va dea Dumnezeu multa sanatate si bucurie sufleteasca!