Cupa Regelui și Cupa Reginei la Oină 2023
Sâmbătă, 13 mai 2023, pe Stadionul Național “Arcul de Triumf” din București s-au desfășurat, ca în fiecare an, finala Cupei Reginei și finala Cupei Regelui la Oină. Federația Română de Oină se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei. HISTOIRES ROYALES La echipele feminine, Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012 a jucat împotria ACS Galicea Mare. Cupa Reginei a revenit anul acesta Daciei Mioveni, care a învins Galicea Mare cu scorul de 5-4. Dacia Mioveni a câștigat Campionatul Național 2022, iar Galicea Mare (Dolj) a câștigat Cupa României 2022. AGERPRES La echipele masculine, ACS Frontiera Tomis Constanța a câștigat în fața CSM Oltenița cu scorul de 20-9 și a câștigat astfel Cupa Regelui, pentru a șaptea oară. Frontiera Tomis Constanța este campioana națională în anul 2022, iar CSM Oltenița, vice-campioană națională 2022. Cupa Regelui a ajuns la cea de-a 10-a ediție, iar Cupa Reginei la cea de a 4-a ediție. Cupele, medaliile și diplomele au fost înmânate de Majestatea Sa Custodele Coroanei și de Alteța Sa Regală Principele Radu. Evenimentul a marcat două momente istorice pentru sportul nostru naţional, anul acesta fiind sărbătorită pentru prima dată Ziua Naţională a Oinei în data de 9 mai (stabilită prin Legea 87 din 11 aprilie 2023), precum şi împlinirea a 125 ani de la apariţia primului regulament oficial al jocului de oină, în anul 1898. Evenimentul de la Stadionul ”Arcul de Triumf” a beneficiat de momentele artistice susţinute de buciumaşii veniţi din comuna Spulber (judeţul Vrancea), Ansamblul ”Flori de Bărăgan” (judeţul Brăila) şi de cunoscutul rapsod Gheorghe Turda, care a intonat Imnul Naţional. Foto: ©Alexandru Nae La mulți ani Federației Române de Oină, care sărbătorește anul acesta 90 de ani de la fondare! Încă de la începuturile acestei organizații, Familia Regală a fost alături de cei care practică acest nobil și tradițional sport românesc. AGERPRES Anul acesta sărbătorim, de asemenea, prin legea votată de Parlamentul României, ziua de 9 mai ca zi națională a Oinei. Felicitări din toată inima! Sport puternic legat de tradiția populară și de identitatea națională, oina a fost jocul favorit al unor mari cărturari și scriitori: Ion Creangă, Petre Ispirescu, Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Ion Luca Caragiale, Alexandru Kirițescu, Felix Aderca, Nicolae Gane, Nicolae Iorga, Vasile Conta, Mihail Sadoveanu, Alexandru Davila, Take Ionescu și Ionel Teodoreanu, precum și multi alți scriitori apropiați de zilele noastre. La mulți ani Oinei și tuturor celor care o practică, din dragoste pentru sportul național și pentru România. |
Sportul înseamnă sănătate şi energie , muncă și disciplină, încredere, ambiție și perseverență…., sportul înseamnă viaţă. Respect şi consideraţie pentru Familia Regală, care întotdeauna susține și promovează necesitatea mișcării și a sportului în general, prezența sa la Cupa Regelui și Cupa Reginei la Oină fiind o dovadă a recunoașterii și a aprecierii meritelor și valorilor sportive.