Maximilian al II-lea de Baden, In Memoriam

Familia Regală a României a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la cele veșnice a Alteței Sale Regale Maximilian al II-lea, Marele Duce (Markgraf) de Baden.

Fiu al Marelui Duce Berthold și al Marii Ducese Theodora, născută principesă a Greciei și Danemarcei, Principele Maximilian s-a născut în anul 1933 la Castelul Salem, scaunul multisecular al Familiei Mari-Ducale de Baden.

Marele Duce Maximilian al II-lea și soția sa, Marea Ducesă Valérie, au fost prieteni apropiați ai Familiei Regale a României și, mai ales, ai Regelui Mihai și ai Reginei Ana. Ei au stat mereu aproape de Regele Mihai și de Regina Ana, cu prietenie, afecțiune și sprijin, fără întrerupere, atât în timp de exil, cât și după întoarcerea în România.

Ei au venit în România în anii 2008, 2011, 2016 și 2017. Familia Regală a României a vizitat de nenumărate ori reședința regală de la Salem, în ultimii cincizeci de ani, fiind alături de Familia Mare-Ducală de Baden în toate ocaziile importante din viața celor două familii.

Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Consort au trimis scrisori Alteței Sale Regale Marelui Duce Bernhard, fiul cel mare și succesorul Alteței Sale Regale Defuncte, și Marii Ducese Valérie.

Maximilian II, Marele Duce (Markgraf) de Baden la Palatul Elisabeta, București, iunie 2008 ©Casa Majestății Sale Custodele Coroanei
Regele Mihai și Marele Duce Maximilian la Ateneul Român, iunie 2008 ©Casa Majestății Sale Custodele Coroanei
Marele Duce Maximilian II și Marea Ducesă Valérie de Baden la Opera Română din București, 25 octombrie 2011 ©Casa Majestății Sale Custodele Coroanei

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53838694
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate