Luni, 9 martie 2015, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margeta a conferit, în numele Majestății Sale Regelui Mihai I, Înaltul Patronaj Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Ceremonia a avut loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta și a fost urmată de un dineu în Sufrageria Mare. Alături de Principesa Moștenitoare s-a aflat Principele Radu. De asemenea, la ceremonie a luat parte Principesa Maria.
Certificatul de Înalt Patronaj a fost înmânat domnului Alin Petrache, Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Au fost invitați membri ai conducerii Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președinții unor federații sportive din țară, campioni olimpici, precum și reprezentanți ai presei.
În cuvântul adresat audienței, Alteța Sa Regală Principele Radu a afirmat:
„În această seară, suntem la Palatul Elisabeta în fața întregii națiuni datorită opțiunii domniilor-voastre. Comitetul Olimpic și Sportiv Român a decis că dorește să se așeze, după atâția zeci de ani de întrerupere, sub Înaltul Patronaj al Regelui, situându-se astfel în linia demnă a atât de multor comitete olimpice naționale, legate de Coroana țării lor atât istoric, cât și sportiv. (…)
Nu numai noi, românii, eram cei care ascultam Radio Europa Liberă de Crăciun, așteptând să-L auzim pe Rege vorbind, încuiați în case și în ascuns. Întotdeauna, într-o realitate istorică există și reversul medaliei. Și Majestățile Lor stăteau cu ochii în lacrimi, în anii 1950 și 1960, în fața televizorului, uitându-se la dumneavoastră, urmărind-o pe Lia Manoliu, pe Iolanda Balaș, mai târziu, pe Ivan Patzaichin și pe Nadia Comăneci evoluând și fiind fericiți că există o părticică din țara lor care îi face să se simtă mândri”.
Domnul Președinte Alin Petrache a adăugat:
„Casa Regală iubește România. Sportul românesc, indiferent de nivel, iubește România. Iar misiunea noastră, a Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a Casei Regale, este de a sprijini valorile acestei țări și de a cultiva excelența.
Odată cu primirea Înaltului Patronaj, Comitetul Olimpic și Sportiv Român își reafirmă un crez, dar și un drum. Primul se referă la siguranța că potențialul imens al sportului românesc își va regăsi expresia în cadrul competițiilor de cel mai înalt nivel. Cel de-al doilea semnifică direcția de la care nu ne putem abate, aceea de valorificare a talentului, ambiției și determinării tuturor sportivilor noștri”.
În luna decembrie 2014, Majestatea Sa Regele a conferit Comitetului Olimpic și Sportiv Român Decorația Regală „Nihil Sine Deo” pentru a onora un secol de la fondare și nouă decenii de la prima participare a României la Jocurile Olimpice. Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regelui acordat Comitetului Olimpic și Sportiv Român reprezintă, astfel, o continuitate a încurajării tradiției românești a excelenței în sport.
Fotografii realizate de Daniel Angelescu
|
Luând în considerație valoarea dorinței, deciziei și demersului Comitetului Olimpic și Sportiv Român, precum și istoria unui veac de olimpism , de performanță și excelență românească, Casa Regală a României apreciază realizările și rezultatele remarcabile în raport cu idealurile legate de patrimoniul mondial al sportului , acordând Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regelui . Prin acordarea Înaltului Patronaj unor instituții cu preocupări sociale, culturale, sportive, etc. se acționează pentru cultivarea în rândul tinerilor , și nu numai, a interesului pentru educație, artă, cultură, sport, etc pentru dezvoltarea și întărirea încrederii și responsabilității lucrului bine făcut , pentru continuitatea tradiției de susținere, sprijinire și promovare a adevăratelor valori. Toată stima și considerația pentru Casa Regală a României demnă, ca întotdeauna , de cinste, onoare, prețuire și respect. Trăiască Regele !
Este un prilej de onoare si cinste pentru Comitetul Olimpic si Sportiv roman de a primi Inaltul Patronaj al Casei Regale a Romaniei si in acelasi timp un imbold in activitatile de performanta viitoare . Traiasca Casa Regala a Romaniei in frunte cu Regele Mihai!
Vlad Tepes Distinctie si rafinament!
#
Fejer Vasile si mult respect!
#
Tiberius Cselenyi 🙂
[…] Luni, 9 martie 2015, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margeta a conferit, în numele Maje… […]
RESPECT pt Familia Regala si Casa Regala a Romaniei!!Traiasca Regele!!Nihil Sine Deo!!