Majestatea Sa la Conferința Copiilor din Uniunea Europeană
Astăzi, Majestatea Sa Margareta a luat parte la sesiunea de încheiere a Conferinței Internaționale pentru participarea copiilor în luarea deciziilor și elaborarea politicilor la nivelul Uniunii Europene, care s-a desfășurat în zilele de 6 și 7 mai 2019, la București. Custodele Coroanei s-a adresat audienței cu un discurs referitor la importanța participării copiilor la decizii legate de conturarea propriului lor viitor. La conferință au participat copii și adulți din țările Uniunii Europene. Conferința a avut loc în capitala României, în timpul președinției țării noastre la Consiliul UE, iar scopul final a fost acela de a formula Declarația Copiilor Uniunii Europene.
Fotografii de Daniel Angelescu
|
” Pentru a lua decizii deştepte, trebuie să ţinem cont nu numai de lumea aşa cum este ea acum, ci şi de lumea aşa cum va fi ea în viitor ” şi asta pentru că, viitorul de mâine stă în atenția , grija şi încrederea acordată copiilor şi tinerilor de azi.
Tot respectul şi toată consideraţia pentru Familia Regală, care întotdeauna a manifestat o atenţie deosebită pentru copii şi pentru tineri, cosiderând că “democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți ”.
Luciditatea si forta gandiirii copiilor si adolescentilor din prezent trebuie valorificate de conducatorii natiunilor noastre, copiii fiind adesea purtatori ai unor initiative geniale cu reale puteri de regenerare a vitalitatii – uneori diminuate – a evolitiei societatii noastre. Majestatea Sa ae o aplecare speciala catre acordarea de suport total tinerilor, pentru ca acestia sa-si fructifice din plin talentele si inteligenta.