Majestatea Sa a mulțumit Ambasadei Franței pentru vizita regală la Paris
În seara de 27 martie 2019, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au oferit un dineu Excelenței Sale doamnei Michele Ramis, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Franceze la București. La dineu au luat parte ASR Principesa Maria, consilierul prezidențial Laurențiu Ștefan cu soția, precum și cei doi colaboratori ai ambasadoarei care au avut un aport direct la realizarea vizitei regale de luna trecută. Majestatea Sa a adresat mulțumiri autorităților Statului francez și ambasadei franceze la București, pentru invitația de a vizita Paris și Reims cu ocazia centenarului vizitei Reginei Maria în Franța și a președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Custodele Coroanei și Principele Radu au avut întâlniri la Palatul Elysee, la Senatul Franței, la Quai d’Orsay, sediul Ministerului francez al Afacerilor Externe și al Europei și au participat la ceremonia de încheiere a Sezonului Cultural Franța – România de la Paris, la Muzeul Louvre.
Fotografii de Daniel Angelescu
|
Pretuire si recunostinta!
Toată admiraţia şi preţuirea pentru MS Margareta, Custodele Coroanei şi pentru ASR Principele Radu, pentru care ” recunoştinţa este o unitate de măsură a demnităţii personale,” iar viaţa trăită în recunoştinţă îi aduce linişte, bucurie , încredere, apreciere şi respect .