Londra si Oxford, 2 mai 2007

Inca de la ora 10, am intrat in arena cu lei. Dl Bob Graham, aspru critic al Romaniei post-decembriste si vizitator al tarii noastre de 50-60 de ori in anii 90, ziarist liber-profesionist si colaborator la prestigiosul The Sunday Times, alaturi de un ziarist roman de la BBC sectia romana si o ziarista de la Radio Romania Actualitati au purtat cu mine o discutie de doua ore, in care nu au economisit nici unul din “armamentele grele din dotare”.

Am intrat, imediat dupa aceea, la ora 12.30, intr-un alt fel de arena. The Mid-Atlantic Club si The English Speaking Union au organizat o conferinta cu tema “Care este aportul Romaniei la Uniunea Europeana”? Sala, primitoare si interesata de subiect, era alcatuita din 40 de personalitati de prim rang din mediul diplomatic, politic, economic, mediatic si cel al societatii civile. Conferinta, dar mai ales sesiunea de intrebari si raspunsuri au fost pasionante. Sunt recunoscator gazdelor pentru a-mi fi oferit sansa de a vorbi atat de franc si intr-o companie atat de valoroasa despre tara noastra. Momentul actual nu este simplu. Nici in Romania, nici in Marea Britanie, nici in Turcia sau Franta, de exemplu. De aceea, atat dimineata, la intalnirea cu mass-media, cat si la pranz, la intalnirea cu elita londoneza, dialogul a fost de mare substanta.

Seara am petrecut-o la Oxford, la unul din cele mai celebre colegii ale lumii: Magdalen College, fondat in 1458. Exista, insa, ceva si mai vechi decat colegiul: lemnul de pe peretii salii mari, in care a fost gazduit dineul, provine dintr-o biserica construita inca mai devreme de acea data. La propunerea lui Marc Ellenbogen si a Prague Society for International Co-operation, presedintele Colegiului a oferit un dineu cu ocazia vizitei mele in Regatul Unit. Au participat profesori, cercetatori, doctoranzi, studenti.

Magdalen College este unul din cele mai renumite locuri din lume. Desi nu are putere politica si nici nu a fost absolvit de vreun fotbalist, colegiul are o anumita putere, care rezida in cu totul altceva: aici se gasesc hartile originale desenate intre 1915 si 1917 de Lawrence of Arabia; aici au invatat laureati ai Premiului Nobel; aici, apa se bea din carafe de argint batut cu ciocanul, facute in anii 1800; aici se gaseste, in atmosfera, aproape palpabil, un amestec de stiinta cu mandrie, de inteligenta cu ritual, de continuitate cu stabilitate si, ca in toate celelalte colegii din Oxford, un fel de anacronism care rade de el insusi.

La intrarea in colegiu, Marc Ellenbogen, unul din distinsii fellows de la Magdalen, m-a intrebat ceremonios daca ma poate prezenta portarului-sef al colegiului. Am spus ca da, si portarul, cu cheile in mana, imbracat cu o pufoaica moderna, mi-a imprumutat “legitimitate”, strangandu-mi mana, inainte de intrare.

In seara petrecuta cu savantii si studentii de la Magdalen College m-am reintalnit, dupa 10 ani, cu Sir Malcolm Rifkind, fost ministru al Apararii si de Externe britanic. In luna martie 1997, in primul tur al vizitelor Regelui Mihai pentru NATO, ministrul de Externe de atunci, Malcolm Rifkind, s-a intalnit cu Majestatea Sa si cu noi la Parlamentul Britanic.

Gazdele m-au flatat cu curtoazia, inteligenta, masura si ritualul lor. Nici unul dintre geniile matematicii, fizicii, chimiei sau biologiei moleculare din jurul mesei nu pareau interesati nici de noul prim-ministru scotian al Marii Britanii, nici de suspendarea presedintelul roman, nici de alegerea presedintelui turc. Exista, insa, o puternica simbolistica a invitarii mele acolo, in citadela britanica a invatamantului, de catre o organizatie mondiala, Global Panel, cu filiala ei ceha, The Prague Society for International Co-operation. Aceasta simbolistica gravita in jurul leadership-ului cu totul exceptional pe care il reprezinta, istoric si “biologic”, Regele Mihai al Romaniei. Am insiruit in acest ultim paragraf o serie de motive de a considera exceptional acest dineu, un fel de omagiu adus Romaniei din noi. Totusi, nu acestea sunt motivele pentru care consider seara de neuitat, ci conversatia scurta pe care am avut-o cu omul de stiinta asezat in dreapta mea, la masa.

Ilia este un tanar de 26 de ani, care preda si cerceteaza chimie la Magdalen College. Este rus si este un geniu. La varsta lui, dechide altora portile misterului stiintei. S-a nascut la Novosibirsk in 1981 si parintii nu l-au putut boteza, fiindca toate bisericile orasului erau inchise si nu existau preoti. De aceea, religia nu i-a lipsit de mic copil si a ramas, oarecum, agnostic. Ilia este subtire si fin ca un aristocrat, cu ochi albastri ca ai tarilor Rusiei, desi este un copil de proletari din orasul unde Stalin isi stabilise inchisorile. Ilia mi-a spus, inca de la inceput, inainte sa schimbam ganduri, ca isi cere iertare pentru ceea ce Rusia a facut tarii mele, in ultimele decenii. Mi-am reprimat cu greu un nod in gat. I-am raspuns ca este primul om intalnit de mine care isi cere iertare pentru asa ceva.