Loialitatea regalitatii

Regalitatea are forta prin faptul ca este singurul instrument identitar palpabil in planul statalitatii, restul fiind politica si legitimitate democratica. Statul nu poate sa fie explicat pe intelesul tuturor decat daca este incarnat de o persoana. Daca este nu intruchipat, ci doar reprezentat, el devine un instrument social si public greu de inteles. Statul poate insemna totul si nimic in acelasi timp, mai ales daca persoana care-l reprezinta are un puternic profil politic.

Exista ceva in identitatea, in substanta natiunii romane care este strans legat de Tron si de Coroana, indiferent daca au fost deposedate de putere sau nu. Notiunea de carmuire de tip statal, ca si raportul dintre legitimitatea istorica si cea democratica sunt atat de complicate in Europa, incat nici pana astazi cele doua veacuri si mai bine de la Revolutia franceza nu au rezolvat problema.

Mao Tze Dun spunea ca „istoria este simptomul bolilor noastre”. Urmarind destinul lui Pu Yi, ultimul imparat chinez, se poate verifica adevarul zicalei lui Mao. Istoria nu este alcatuita din fapte istorice succesive, asa cum securitatea europeana nu este suma securitatilor tarilor din Europa. Mai intai, la nivelul istoriei nu exista mase, ci popoare sau natiuni si, ocazional, simple populatii, triburi si hoarde. Pe urma, consumatorii de informatie publica fac istorie tot atat cat face fiziologia noastra parte din destinul nostru. Elitele, este adevarat, detin instrumentele cu care se poate separa relevantul de irelevant. Dar, intr-o sala de operatie, nu instrumentele te fac sanatos, ci Dumnezeu si chirurgul cu ajutorul instrumentelor care, in mana lui, devin relevante. Mass-media nu este periculoasa prin ea insasi, ci prin noi. Daca suntem vulnerabili cultural si institutional, castiga vremelnic chiriasii istoriei. Daca suntem solizi, internetul devine vitamina pentru institutii si valori.

Principiul atitudinii monarhice romanesti a fost intotdeauna legat de interesul national. Asa cum Ferdinand I a facut abstractie de obarsiile lui germane punand, mai presus de toate, interesul national al Romaniei, lucru complicat in contextul istoric al primului razboi mondial, tot asa Carol I a actionat mereu in interesul national. Ca dinastie venita din afara, Familia Regala a Romaniei si-a cimentat legitimitatea istorica prin loialitate. Una dintre sursele importante de legitimitate ale Familiei a fost loialitatea. Au dovedit-o din plin Carol I, Ferdinand I, Mihai I.

Democratia europeana de astazi este, cu mici exceptii, cinica. In timp ce regalitatea, mai ales cea romaneasca, prin exemplele Carol, Ferdinand, Elisabeta, Maria, Mihai, Elena au fost expresia iubirii, a spiritului de raspundere si a bunatatii, a altruismului. Daca secolul XIX, prin societatea sa rationala, a rapit din importanta regalitatii, societatea secolului XXI „risca“ sa puna la loc multe din virtutile regalitatii. Luati exemplul Papei Ioan-Paul al II-lea. Extraordinarul sau leadership a fost posibil si printr-un anume contrast cu lumea intelectuala a Europei de Vest, inteligenta, sigura de sine si cinica, precum si prin diferenta de la cer la pamant dintre el si unii lideri politici occidentali de azi, iscusiti, ambitiosi si irelevanti istoric.

Secolul XX a adus o eclipsare a monarhiei, prin caderea marilor imperii. De toate acestea a fost responsabila si clasa politica si Coroana. Finalul de secol XIX si inceputul de secol XX au adus prabusiri ale unor sisteme care nu mai functionau. Puterea era, in Germania, Imperiul Rus, Imperiul Austro-Ungar si in Imperiul Otoman, in asemenea masura concentrata in mana monarhului, incat prabusirea sistemului avea sa demoleze, in cadere, si ceea ce este bun, identitar, fundamental, in esenta Coroanei. Sistemul de astazi, functionand performant si generand stabilitate in tari precum Franta sau Germania, ideea monarhiei ca forma de guvernamant este putin prezenta public.

In tari precum Romania, unde valoarea intrinseca a institutiei Tronului si Coroanei, din motive istorice, depaseste chestiunea formei de guvernamant, Familia Regala are un profil public aparte, paradoxal la o privire superficiala.

Dar nici in lume raportul Coroana-putere politica nu este inca transat. Nici in regalitatile care locuiesc in republica (Romania, Serbia, Bulgaria), nici in cele care locuiesc in monarhie (regatele Europei Occidentale). Cum poate rezista si cum se poate dezvolta modern o institutie care nu mai are putere propriu-zisa, este o intrebare care ramane actuala. Mai ales atunci cand este vorba despre o institutie care nu este de natura democratica, dar  care exista intr-un sistem puternic caracterizat de democratie si libertati.

Nu este deloc exclus ca schimbarea de generatie in unele dintre monarhiile europene sa aduca surprize la nivelul raportului dintre Coroana si clasa politica sau Stat. In tarile est-europene, modelele de revenire a regalitatii in spatiul public republican are cel putin trei modele diferite. Ramane de stabilit cum s-ar putea situa si justifica, in viitorul din ce in ce mai liber si democratic, o institutie in care prerogativele statale sunt mostenite prin nastere. Tot asa cum ramane de descoperit cum poate democratia si libertatea, producatoare de prosperitate, sa salvgardeze traditia, identitatea, continuitatea si mandria nationala, apeland la institutii perene, de natura nedemocratica, pentru complementaritate.

Democratia, salvatoare si binefacatoare, nu a reusit sa rezolve problema identitatii nationale, fiindca numarul de voturi rezolva leadership-ul politic si administrativ, nu „biologia” statalitatii. Natiunea este si ea un organism, dotat cu un sistem circulator, ale carui globule rosii si albe se numesc oameni.