La Pitesti

Am plecat de dimineata la Pitesti, la Colegiul National Bratianu, unde am vorbit elevilor reuniti de la mai multe licee despre leadership, viitorul României, despre democratie, libertate si identitate si despre Viziunea pe 30 de ani a Casei Regale.

img_2489.jpg

Sunt bucuros ca am putut fi alaturi de elevii pitesteni: nu am mai fost demult în municipiul lor, iar initiativa de a vorbi despre lucruri atât de însemnate este o calitate prin ea însasi. Apoi, evenimentul organizat de ei a iesit bine si initiatorii lui au fost tineri, ceea ce face ca bucuria si speranta mea sa fie cu atât mai mari.

img_2498.jpg

Am avut un bun schimb de idei cu elevii. Linistea cu care au ascultat si profunzimea cu care s-au investit in dialogul nostru au fost cel mai frumos dar. Am avut parte, ca si la Calarasi si în orasele din Hunedoara, în zilele din urma, de semne distincte de încredere, respect, admiratie si speranta. Acestea sunt toate complimente facute Majestatii Sale Regelui, un om care a stiut sa încarneze Statul român în mod continuu si demn, împotriva tuturor vicisitudinilor, din ce în ce mai subtile, mai globalizate si mai insinuate.

img_2513.jpg

Vremea a tinut din nou cu noi, iar elevii si profesorii au completat-o cu caldura si ospitalitatea lor. Am remarcat, din nou, calitatea comportamentului ziaristilor locali, respectul, masura, simpatia si profesionalismul lor.

Am invitat elevii si profesorii Colegiului National I.C. Bratianu la Palatul Elisabeta, în toamna. Vom continua acolo discutia noastra si vom gasi proiecte comune.

3 comentarii

  1. Rompres, 15 mai 2008 says:

    16:20 Argeş: Principele Radu a vorbit cu elevii depre modele de succes

    Piteşti, 15 mai /Rompres/ – Principele Radu a discutat, joi, cu elevii de la mai multe licee din Piteşti despre lideri şi modele de succes în societatea actuală, cu prilejul unui seminar organizat la Colegiul Naţional ‘I.C. Brătianu’, transmite corespondentul ROMPRES.

    ‘Este o întâlnire cu elevii, o discuţie despre modelele de succes în societate, despre lideri şi despre ce trebuie făcut pentru a ajuta tânăra generaţie şi societatea să se dezvolte stabil. (…) Am considerat întotdeauna că şcoala conţine germenii unei altfel de lumi. Tânărul între 15 şi 19 ani este întotdeauna pătruns de sentimente de generozitate, de iubire, de prietenie, de spirit de răspundere. E o vârstă la care viaţa nu a reuşit să-şi arate partea ei urâtă’, a spus principele Radu.

    Întrebat ce crede despre curentele muzicale care îi transformă pe unii tineri în persoane depresive, predispuse la gesturi extreme, principele Radu a spus că astfel de fenomene au apărut periodic în ultimele decenii.

    ‘Nu cunosc foarte bine fenomenul actual, dar e ceva ce în ultimii 40 de ani s-a întâmplat destul de des în Europa. Valuri de generaţii (…) au avut câte ceva distructiv în felul tinerilor de a aborda viaţa. Acest lucru s-a întâmplat şi din cauza unei prea mari libertăţi, care te lasă să faci şi rău, nu numai bine. Mai există ceva: o anume cruzime în societatea de azi, pentru că societatea, mai ales cea occidentală, începe să dispreţuiască credinţa, să dispreţuiască generozitatea, iubirea’, a spus principele.

    Principele Radu a participat la seminarul cu tema ‘România: o nouă viziune şi succesul ce se poate obţine în România’, organizat de un grup de elevi ai Colegiului Naţional ‘I.C. Brătianu’. La întâlnire au participat peste 120 de elevi de la cele mai bune licee din Piteşti. ROMPRES – FOTO PE FLUX/(George Onea)

  2. Ella says:

    M-am bucurat cand ati vizitat Oradea si am regretat ca nu am stiut din timp sa particip,ca spectator,la evenimentele ce au avut loc.
    Acum ma bucur ca ati vizitat Pitestiul,orasul adolescentei mele de care m-am despartit in urma cu peste 40 de ani.M-am simtit pentru o clipa acolo si faptul ca v-a placut orasul,tinerii,oamenii locului……..m-a bucurat.Va multumesc .

  3. Cerasela Platz says:

    Traiesc in Occident de peste doisprezece ani,personal cunosc multi occidentali,cunosc multi nemti foarte credinciosi,foarte angajati in viata crestina,foarte aproape de Dumnezeu.
    La nici cateva saptamani de la venirea mea in Germania,am avut onoarea sa fiu la acea vreme in vecinatate cu o Doamna in varsta foarte prietenoasa.Dumneaei m-a invitat la o plimbare in zona in care locuiam atunci,desi nu vorbeam germana,aceasta Doamna minunata mi-a aratat una din bisericile din localitate.De asemenea ne-a insotit si prietena acestei Doamne deosebite,impreuna comunicam si simteam pe Dumnezeu,rugandu-ne,fiecare in felul nostru.
    Este prima din nenumaratele trairi binecuvantate alaturi de occidentali pentru care Dumnezeu este la fel de aproape ca oriunde in lume.Doar impreuna,doar in iubire si intelepciune,reusim sa prevenim,sa evitam prejudecatile,doar cu ajutorul Domnului.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53905987
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate