La noi
|
După ce am asistat aproape perplex la spectacolul telemediatic de sfârșit de an, care a ajuns în decembrie 2009 la cote de vulgaritate și de primitivism care nu se pot compara cu nimic din istoria recentă; după ce am asistat, în viața publică, la patru săptămâni care au dovedit că absolut orice este posibil la noi, doresc să vă reamintesc, la început de an 2010, câteva gânduri pe care vi le-am împărtășit nu demult. Ceaușismul nu a fost o variantă locală a comunismului, așa cum s-ar putea crede la prima vedere. El nu a fost o simplă formă de dictatură. Pentru generațiile noastre, ale celor trecuți de vârsta de 45 de ani, el a fost și rămâne “complexul prezidențial” și un model de leadership. Oricât ar dori, democrații de astăzi nu reușesc să se dezbare nici de complex, nici de model. Propunerea Casei Regale de anul trecut, de a crea o altfel de Instituție a Președintelui României, a eșuat datorită imposibilității clasei conducătoare (politicieni, oameni de afaceri și oameni de televiziune) de a se elibera de “complexul Președintelui”. Acest complex depășește sfera politică propriu-zisă, având rădăcini în mentalul, afectul și psihologia noastre. Președintele este supremul obiect de admirație și de contestare. El este sursa fricii voluptuoase, cea care ne face să ne simțim băgați în seamă, cea care ne dă un rost pe lume. Este un viciu, o meteahnă de care avem nevoie. Avem nevoie să fim umiliți, speriați și să tresăltăm de plăcere atunci când el, succesorul ceaușist, ne bagă în seamă. Timp de patru (acum cinci) ani, trăim prin el: ziua se scrie în funcție de cum a zâmbit, ce a spus, cum s-a mișcat. Fie că îl urâm, fie că îl iubim, îi consacrăm timpul nostru, orizontul nostru, speranța noastră. Și când tăcem, o facem cu gândul la el. Unii dintre noi au complexul prezidențial de inferioritate (mulți la număr). Alții sunt atinși de complexul prezidențial de superioritate (mai puțini la număr). Aceștia din urmă se exprimă critic, analizând harnic, fie încruntat, fie cu un zâmbet superior pe buze, personajul prezidențial, zilnic. Dar, deși îl critică, ei îl învestesc, în mod irațional, cu puteri sporite asupra noastră, a tuturor. Miile de oameni cu treabă prin preajma puterii încep să se încoloneze politic, mediatic și economic, satisfăcuți și vinovati, în jurul noului-venit, indiferent ce culoare politică are el, indiferent dacă e competent sau nu, bine-intenționat sau nu, potrivit cu job-ul sau nu. Ce importanță are că Legea Fundamentală din 1991 nu dă Președintelui niciun rol administrativ? Ce importanță are că Legislativul este cel prevăzut să hotărască majoritatea parlamentară și să creeze, pe baza ei, noul Executiv? Ce importanță are că Președintele nu are dreptul să mai facă politică de partid, după ce este ales? Toate acestea sunt apă de ploaie în fața “complexului prezidențial”, în fața modelului ceaușist de lider, posesor al sufletelor și minților noastre. Modelul de lider ceaușist, satrap sau luminat, nu ne iese din cap, nici celor de stânga, nici celor de dreapta, nici celor necolorați politic. Nu vedem posibilă viața românească predictibilă și corectă. De altfel, nici Europa nu prea o vede. Ce ar fi existența noastră fără telefoanele mobile legând în mod confidențial dușmani ireconciliabili, scurt-circuitând instituțiile Statului și regulile, batjocorind principiile? Cum am mai începe o nouă zi dacă regulile s-ar schimba? Și ce dacă tinerii români, copiii noștri, ne disprețuiesc moștenirea și pleacă de acasă, în lume? Nu putem concepe că Statul ar putea fi reprezentat, iar nu condus. Nu vrem în ruptul capului să ne schimbăm. Ne este frică de normal. Aceasta îmi aduce aminte de o glumă a anilor ‘70: “Într-un spital de boli nervoase era un pacient care se considera veioză. Stătea într-un picior și credea că luminează. Doctorii au vrut să-l mute, însă ceilalți pacienți s-au opus. Ei, seara, la ce mai citeau”? |
Faceti o mare greseala, cind spuneti:”Nu putem concepe ca Statul ar putea fi reprezentat, iar nu condus. Nu vrem in ruptul capului sa ne schimbam. Ne este frica de normal.”. NOI putem concepe ca “Statul ar putea fi reprezentat, iar nu condus.”. Ce te faci, insa, ca oamenii aflati la conducere nu pot, si incearca (si, mai grav, reusesc) sa CONDUCA,nu sa REPREZINTE. Aici e buba, nu in mentalitatea oamenilor. Si, cind lucrurile stau astfel, nu e normal sa ne facem griji? Eu spun ca e normal. Anormal ar fi sa ne prefacem ca nu vedem si sa ne prefacem ca traim intr-o tara normala. Sa refuzi sa vezi realitatea si sa traiesti in propriul univers- iata ce mi se pare patologic. Cu atit mai mult cu cit nu poti indrepta o greseala decit daca o constientizezi. E normal ca noi, cei care traim din salariu si pensie (spre deosebire de dumneavoastra) sa ne facem griji cind la putere ajunge un incompetent care conduce guvernul prin intermediul unui instrument uman perfect docil. In plus, in toate tarile, seful statului este discutat la maxim, pro sau contra, atit de presa cit si de oamenii simpli, din acelasi motiv: vrem-nu vrem, ne place sau nu, comentam sau nu, politica ne influenteaza vietile. Seful statului e comentat la maxim in toate tarile: Franta(chiar in Franta s-a spus ca Sarkozy este cel mai comentat presedinte al celei de-a cincea republici, ca nici un alt presedinte francez nu a mai stirnit atit de multe si de patimase discutii; acelasi lucru s-a spus- si pe drept cuvint- si despre Berlusconi), Italia, SUA etc. Asa a fost dintotdeauna, asa va fi totdeauna. Asa e normal. Asadar, cred ca trebuie sa incetam sa ne punem cenusa in cap, chiar si atunci cind nu e cazul, si sa credem ca sintem ultimii oameni, daca nu de pe planeta, in orice caz, din Europa. Acest complex de inferioritate fiind el insusi o consecinta involuntara a regimului comunist, care ne-a adus unde ne-a adus. E o iluzie si o naivitate sa crezi ca schimbarile pot veni de la popor. Schimbarile nu pot veni decit de la cei care au puterea de a schimba- de la oamenii aflati la conducere. Trebuie sa incetam sa vedem in mentalitatea populara sursa tuturor relelor din aceasta tara.
Cind spun: “Seful statului e comentat la maxim in toate tarile”, ma refer la ADEVARATUL sef al statului, la cel care conduce CU ADEVARAT statul, la cel care are pirghiile puterii, la cel care are putere de decizie si, prin deciziile sale influenteaza vietile oamenilor: in Romania- Basescu, in Italia- Berlusconi, in Franta- Sarkozy, in SUA- Obama etc.
“La noi” ca nicaieri !
Nu putem evolua spre alte orizonturi pentru ca nu ne dezbaram de mentalitatile ceausiste.Pentru a construi o tara sanatoasa,o civilizatie romaneasca de elita,tineretul trebuie educat si civilizat,iar mentalitatile vechi trebuie epurate,inoite.Fara ceva nou in mentalitati nu vom putea evolua.Indiferent ce regim va veni la conduberea Romaniei,important este sa avem un lidearship cu mentalitati de tip occidental care sa scoata Romania din mocirla si sa evoluam spre o etapa economica mai buna.
Daca vom evolua spre alte orizonturi,indifedrent ce va fi Republica sau monarhie important este sa descoperim un om curat,cu inalta constiinta morala care sa construiasca o Romanie noua.
Cred că nu se va supăra nimeni dacă am să prezint, ajutându-mă de textul Alteţei Sale, şi un alt punct de vedere, deosebit de postările de la nr 1 şi 2.
.
Eu îmi imaginez „complexul prezidenţial” ca fiind o oglindă ondulată în care ne privim iluzionându-ne că suntem aşa cum ne reflectă ea, oglinda. Mai grăsuţi sau mai slăbănogi, mai frumoşi sau mai urâţi, după cum ne arată oglinda (metamorfozată din preşedinte). Şi, Doamne fereşte să dispară oglinda, căci devenim nimeni!
.
Oglinda (Preşedintele) este supremul obiect de admiraţie şi de contestare. Ea este sursa fricii voluptoase, cea care ne face să simţim că existăm, cea care ne dă un rost pe lume în raport cu individul de lângă noi. Ea este un viciu, o meteahnă de care avem nevoie. Avem nevoie să fim umiliţi, speriaţi sau să tresăltăm de plăcere atunci când ea, oglinda, se îndreaptă spre noi, când ea ne bagă în seamă. Timp de patru (acum cinci) ani, trăim prin ea: ziua se scrie în funcţie de cum „s-a ondulat” în faţa noastră, de cum s-a mişcat. Fie că o urâm, fie că o iubim, îi consacrăm timpul nostru, orizontul nostru, speranţa noastră. Şi când tăcem, o facem cu gândul la ea.
.
Unii dintre noi au complexul „reflectorizant” de inferioritate (mulţi la număr). Alţii sunt atinşi de complexul „reflectorizant” de superioritate (mai puţini la număr). Aceştia din urmă se exprimă critic, analizând harnic, fie încruntat, fie cu un zâmbet superior pe buze, „obiectul ondulat”, zilnic. Dar, deşi îl critică, ei îl învestesc, în mod iraţional, cu puteri sporite asupra noastră, a tuturor.
.
Ce importanţă are că oglinda nu-i făcută să administreze, să hotărască majoritatea parlamentară, să facă politică de partid? Toate acestea sunt apă de ploaie în faţa “complexului oglinzii”, stăpân absolut al sufletelor şi minţilor noastre.
.
Nu putem concepe că oglinda ar putea să fie simbolul de reprezentare al Statului, şi nu factor de decizie în conducere. Nu vrem în ruptul capului să ne schimbăm. Ne este frică de normal.
.
Aceasta mă face să parafrazez gluma Alteţei Sale:
“Într-un spital de boli nervoase era un pacient care se considera oglindă. Se ondula în mijlocul salonului închipuindu-şi că reflectă imaginea celor ce-l privesc. Doctorii au vrut să-l mute, însă ceilalţi pacienţi s-au opus. Ei cum s-ar mai vedea?”.
.
Să-mi fie iertată îndrăzneala de a mă folosi de textul Alteţei Sale, dar nu am găsit altă soluţie pentru a-mi exprima părerea privind o realitate, pe cât de tristă, pe atât de îngrijorătoare.
Alteta, in primul rand observ ca a fost o decizie inteleapta sa va retrageti din cursa prezidentiala si cine v-a sfatuit a facut-o bine. Altfel ati fi intrat in troaca aceea a campaniei fara nicio limita a murdariei, la care s-au pretat televiziunile partizane.
Apoi, dati-mi voie sa va propun ceva.
1. Sunt un monarhist convins si as vrea sa imi dati posibilitatea sa ma implic intr-o actiune mai directa in favoarea reintroducerii monarhiei. Pentru aduce initiativa in Parlament, de unde cu 2 treimi poate fi data ca referendum, e nevoie de 500.000 semnaturi, din jumatate din judete, cu cel putin 20.000 in fiecare din aceste judete. Eu unul m-as apuca sa strang semnaturi, dar as avea nevoie de doua lucruri:
– girul unei asociatii avand intr-un fel legatura cu Casa Regala – nu poti sa ceri aprobari de la primarii daca pui o masa, decat avand asta la mana.
– As vrea sa pot fi platit la numarul de semnaturi aduse. Eu as face-o si pe gratis, dar lucrarea prespune si niste cheltuieli pe care nu stiu daca mi le permit.
2. Ca sa aratati putin pisica presei mogulare care v-a dat cu flit cand aveati nevoie de ea, ar fi bine sa va faceti si dvs macar un ziar online, fie cu voluntari, fie cu materiale platite la bucata. De altfel, Casa Regala e singura care mai poate scoate din noroi presa noastra capitalista, dandu-i directia si un reper cu o garantie a obiectivitatii. Numai sa nu primiti somerii de la presa murdara falimentata in ultima perioada.
Meseria mea, in care am ceva experienta, e de jurnalist local si mi-ar placea sa ma implic si intr-un astfel de proiect.
Ar fi o onoare pentru mine daca mi-ati raspunde la mail (frcalinp@yahoo.com)
Octavian Goga – Noi
La noi sunt codri verzi de brad
Si câmpuri de matasa;
La noi atâtia fluturi sunt,
Si-atâta jale-n casa.
Privighetori din alte tari
Vin doina sa ne-asculte;
La noi sunt cântece si flori
Si lacrimi multe, multe…
Pe bolta, sus, e mai aprins,
La noi, batrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi rasare…
La noi de jale povestesc
A codrilor desisuri,
Si jale duce Murasul,
Si duc tustrele Crisuri.
La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Si-mbratisându-si jalea plâng
Si tata, si feciorul.
Sub cerul nostru-nduiosat
E mai domoala hora,
Caci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.
Si fluturii sunt mai sfiosi
Când zboara-n zari albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfratiti cu noi
Îsi înfioara sânul
Spun ca din lacrimi e-mpletit
Si Oltul, biet, batrânul…
Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferintii,
De jalea lui ne-am raposat
Si mosii, si parintii…
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Desertaciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi…
………………………………..
Mihaii
ŞI eu cred că este vremea TREZIRII!
Vă mulțumesc pentru mesaj. Sunt bucuros că aveți atâta însuflețire și dorință de a face bine României. Aș fi bucuros să vă primesc la Palatul Elisabeta și să vă fac cunoștință cu colaboratorii mei și proiectele lor.
La mulți ani!
Radu al României
Alteţa Voastra Regala,
Ideea retragerii dvs din cursa prezidenţială a fost una foarte buna, cel puţin din puctul meu de vedere.
Nu am înţeles două lucruri:
1. Ce caută un membru al Casei Regale la conducerea republicii (am scris special cu r mic);
2. Ce legătură are un membru al Casei Regale cu o instituţie unde discontinuitatea este nota dominantă.
Aşa cum s-a mai spus (vedeţi comentariul nr. 7), trebuie ţintit direct către Regat.
Numai reinstaurarea Monarhiei poate readuce continuitatea, reprezentarea demnă, puterea exemplului personal, simţul datoriei. Şi asta FOREVER, nu pentru 5 sau 10 ani.
Chiar în cazul în care aţi fi fost ales preşedinte (din nou, p-ul mic este intenţionat), nu cred că aţi fi putut avea rezultate – din cauza instituţiei în sine (“Preşedintele este numit, pe când Regele aparţine Ţării” – M.S. Ana).
Riscul era ca peste 5 sau 10 ani, să fim confruntaţi cu situaţia de după abolirea sclaviei în SUA, când un număr considerabili de oameni, acum liberi, s-au întors la foştii stăpâni, pentru că au găsit foarte greu să se ocupe de propriul destin. Adică după 5 sau 10 ani mulţi s-ar fi întors către clientelismul politic dirijat de la Cotroceni, circul mediatic şi disperarea instituţională a unei republici dubioase. Mandatul (mandatele) “lui Radu” ar fi rămas în istorie ca o perioadă frumoasă de care ne-am fi amintit cu plăcere şi cu tristeţea unei imposibile reeditări.
Vă rog să nu luaţi observaţiile mele ca lipsă de politeţe. Cred doar, deplin şi cu sinceritate, că valorile de care avem nevoie ca Naţiune (şi care au fost şi sunt promovate de Casa Regală a României) nu pot fi “la putere” 5 sau 10 ani ci, FOREVER.
Nota bene: deşi nu aş fi votat pentru Alteţa Voastră ca preşedinte, am trimis link-uri către pagina AVR la cât de mulţi prieteni şi cunoscuţi am putut.
Mulțumesc pentru mesaj, pentru cuvintele de încurajare și pentru franchețe. Amândoi știm că aveți dreptate.
Radu al României
Multumesc pentru raspuns, si pentru invitatie, Alteta. Am sa va caut, dar, daca nu e prea tarziu, peste circa o luna. Acum sunt inca f prins, si locuiesc in provincie.
Ma incanta un astfel de articol….si eu cred ca numai Monarhia ne-ar mai ajuta. Nu am trait pe vremea aceea dar din ceea ce am citit in istorie este singura forma de guvernare care ne-ar aduce la liman, ne-ar reda mandria de a fi roman in tara ta dar si inafara ei. Am fost foarte trista ca v-ati retras din campania de anul trecut….dar cred ca si altii ca ati facut bine. Si eu doresc un referendum pentru monarhie. Dumnezeu sa va dea intelepciune la toata familia si sa nu “obositi in facerea binelui” pentru Romania, chiar daca nu primiti decat dezamagire din jur.
Cu drag,