La Chișinău, Principele Radu a participat la Sesiunea Solemnă a Parlamentului

Vineri, 9 septembrie 2016, Alteța Sa Regală Principele Radu a răspuns invitației președintelui Parlamentului Republicii Moldova, dl Andrian Candu, de a lua parte la Sesiunea Solemnă a Parlamentului cu ocazia aniversării a 25 de ani de la desprinderea țării de Uniunea Sovietică și semnarea Declarației de Independență. La această solemnă ocazie, Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Regele Mihai I și pe Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române.

La ceremonii au luat parte Președintele Republicii Moldova, Excelența Sa domnul Nicolae Timofti, Excelența Sa domnul Prim-ministru Pavel Filip, domnul Alexandru Tănase, Președintele Curții Constituționale, membri ai Parlamentului și ai Guvernului. Au fost prezenți înalți reprezentanți ai Parlamentelor Belgiei, Elveției, Turciei, Poloniei, Letoniei, Lituaniei, Bulgariei, Serbiei, Ucrainei, României și ai Parlamentului European. A fost prezent Corpul Diplomatic acreditat la Chișinău.

Principele Radu a depus flori la statuia Domnitorului Ștefan cel Mare, în compania Președintelui Parlamentului Moldovei, a Președintei Senatului Belgiei și a Președintei Consiliului Național al Adunării Federale a Elveției.

În Sala Palatului Republicii, Principele Radu a participat la ședința solemnă, în prezența autorităților statului, a invitaților străini, a reprezentanților cultelor, a oamenilor de artă și a Corpului Diplomatic.

©Parlamentul Republicii Moldova

6 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Felicitari oficialilor de la Chisinau pentru initiativa de a-L invita pe Alteta Sa Regala Principele Radu sa reprezinte Familia Regala la festivitatile de aniversare a celor 25 de ani de cucerire a independentei de sub cizma URSS.

    Acelasi eveniment se va sarbatori cu un spectacol si la Bucuresti maine, la ora 19:00, cu participarea unei orchestre si a unor artisti de la opera din Chisinau. Va fi si un spectacol folcloric, tot cu artisti din Chisinau.

    Spectacolul va fi la ora 19:00 in aer liber, in Piata Atheneului Roman din Fata Palatului Regal. INTRAREA LIBERA.

    Diana Lucia Zotescu

  2. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Vizita pe care Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei a intreprins-o in Republica Moldova se constituie in cel mai bun raspuns la adresa afirmatiilor facute de catre ambasadorul SUA la Chisinau. Parafrazandu-l pe dl. Adolphe Thiers – primul presedinte al celei de a treia Republici Franceze – Regalitatea nu numai ca ne divide cel mai putin dar este la ora actuala singura institutie – adevarata Institutie a Natiunii – care marcheaza unitatea Romanilor in aceste vremuri in care anumiti oficiali straini incearca sa ne invete, ca de multe ori in istoria noastra, ca Prutul este cu adevarat o granita.

  3. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    DEOSEBITA ADMIRATIE PENTRU OFICIALITATILE MOLDOVEI DE PESTE PRUT SI PENTRU ASR PRINCIPELE RADU !
    COROANA DE OTEL A REGILOR ROMANIEI APARTINE SI MOLDOVEI DE PESTE PRUT !
    RUSINE CELOR CARE NU CUNOSC ISTORIA NOASTRA SAU SE FAC CA NU O CUNOSC SI SE EXPRIMA IN SPATIUL PUBLIC CONTRAR EVIDENTEI !

  4. Zanfir Constantin says:

    Sa ne intarim “prin rugaciune si fapta … si sa inaintam impreuna … spre UNITATE”
    (Papa Franciac)

  5. Costel Berbece says:

    Asa cum CASA REGALA A ROMANIEI,prin actiunile sale,a favorizat intrarea Romaniei in NATO si UNIUNEA EUROPEANA, la fel actioneaza si acum,ca R.MOLDOVA,SA AIVE,ACEIASI SOARTA,PENTRU CA ESTE PAMANT ROMANESC!!! CRED CA DOAR UNIREA,ESTE SOLUTIA CEA MAI BUNA,PENTRU INPACAREA CU TRECUTUL,CONSTRUIREA PREZENTULUI SI CONSOLIDAREA VIITORULUI ROMANIEI !!! Deocamdata HOTARAREA MAJESTATII SALE REGELE MIHAI I,este ca,SUCCESOR LA TRONUL ROMANIEI,ESTE ALTETA SA REGALA,PRINCIPESA MARGARETA A ROMANIEI,CAREIA I-A SI CEDAT UNELE DIN PREROGATIVELE REGALE !!! TRAIASCA REGELE NOSTRU,MAJESTATEA SA MIHAI I AL ROMANIEI,SI FAMILIA SA REGALA,A ROMANIEI !!!

  6. […] În septembrie 2016, a fost pentru prima oară când un membru al Familiei Regale a fost invitat la o sesiune solemnă a Parlamentului Republicii Moldova. La invitația președintelui Legislativului, Andrian Candu, Principele Radu a reprezentat pe Regele Mihai și pe Custodele Coroanei Margareta la eveniment. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53831552
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate