Invierea
|
Sambata Mare este asemenea zilei în care, potrivit Vechiului Testament, Dumnezeu s-a odihnit, după ce a creat lumea si omul. Ciclul se reia odata cu invierea lui Isus, care inseamna înfrangerea mortii si triumful vietii. Saptamana Mare, ultima saptamana a Postului Pastelui, numita si Saptamana Patimilor, are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere. Pentru a simti bucuria pascala trebuie sa ne pregatim in aceasta saptamana atat sufletul, cat si trupul, inasprind postul pe cat ne sta in putinta macar in aceste ultime zile, care sunt si cele mai importante din Post. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca bucuria lui Dumnezeu se revarsa si peste cel care a venit abia in ceasul al unsprezecelea ca si peste cel care a venit inca din ceasul intai la Hristos. Sambata Mare este o zi de reculegere, dupa o saptamana in care Isus este primit ca rege al iudeilor, tradat, judecat, condamnat si rastignit. Este ziua in care crestinii se pregatesc pentru marea veghe din noaptea Invierii. Trupul lui Isus este astăzi în mormant si este o zi de odihna inaintea renasterii vietii. In sfanta zi de Sambata praznuim coborarea la Iad a Mantuitorului. Se spune ca este singurul suflet care nu a fost tinut de moarte, fiind unit cu trupul, dar unit in acelasi timp cu Dumnezeirea Sa si coborand la Iad cu sufletul ca să-i elibereze pe stramosii Adam si Eva si pe toti din veac adormiti.
Majestatile Lor au ajuns ieri la Savarsin, ca si noi. Fiecare venea din alta parte, din alta vizita. Ne-am intalnit, pentru inca o data, in locul acesta simbolic pentru mersul Romaniei de astazi. Fiindca, dupa saptesprezece ani de la schimbarile din Romania, incet-incet, castelul se intoarce la forma la care era in 1947, cand a fost furat. Intalnirea cu satul, in preajma sfintelor sarbatori de Paste, ne da tuturor un sentiment binefacator de speranta si de confort sufletesc: traditiile raman intacte, inocente si generoase. La castel, Viorica si Elena pregatesc cozonac si oua rosii, sterg praful, aerisesc camerele si culeg flori pentru a intampina sarbatoarea religioasa cea mai importanta a anului. Regele si Regina se vor plimba prin parc, vor cauta cu ochii spre ce anume s-a mai reparat, pus la locul lui sau indreptat din ceea ce s-a stricat in cei cincizeci de ani de absenta. Principesa si cu mine am mers in parcul castelului de dimineata si am luat cateva imagini pe care le punem alaturi, pentru ca cititorii sa vada cum a inflorit gradina noastra. Seara vom merge la Inviere la catedrala de la Alba-Iulia, la invitatia IPSS arhiepiscopului Andrei. Este prima oara cand Majestatile Lor vin la sarbatoarea de Paste in acest loc. Catedrala a gazduit sarbatorile Incoronarii Regilor Romaniei Mari, Ferdinand si Maria, in anul 1922. Era timpul ca Regele Mihai si Regina Ana, cei mai indreptatiti oameni de pe pamant sa calce pe urmele predecesorilor lor, sa intre in Catedrala Reintregirii Neamului, in seninatatea si misterul noptii de Inviere. Aceasta seara de 7 aprilie are o anume semnificatie. Romania a cunoscut in ultimii saptesprezece ani bruiaj, murdarie, nerusinare, lasitate, tradare, micime si ticalosie. Tot Romania a cunoscut, in acesti saptesprezece ani, frumusete, noroc, clarviziune, generozitate, loialitate si masura. Daca la catedrala de la Alba-Iulia, unde la o anumita data din an se inghesuie destui sa prinda un loc in fata istoriei, Regele se intoarce astazi cu liniste si armonie, inseamna ca Romania are un “maine”. Sa dea Dumnezeu ca acest “maine” sa nu fie al raului cel mai mic, ci al binelui!
|
Alteta,
Primiti, Va rog, cu ocazia sarbatorilor de Paste, aceasta icoana si acest text, pe care l-am impletit cu bucurie si speranta. Prin aceasta icoana prezenta Lui sa fie vie in sufletul Altetei voastre, lumina si credinta, oamenilor care au strans in palme si deschis aceasta ‘’mica poarta’’, sa va calauzeasca pe drumul ales. Idealurile, pe care insusirile Voastre vi le fagaduiesc, se se indeplineasca, iar, in momentele de cumpana, curajul de a nazuii, de a crede, de a lupta, sa nu va lipseasca.
Hristos nu s-a urcat intamplator pe cruce : curajul indurarii unor suferinte cumplite a fost singura cale prin care a putut arata ca s-a facut om cu adevarat, in intregime ; prin care si-a putut dovedi buna-credinta. Nici inteligenta, nici intelepciunea, nici tamaduirile, nici invatatura nici chiar bunatatea ori mila nu ar fi probe serioase, singur curajul in fata durerii si a mortii ii sta la indemana. Bataia, singele, moartea, astea sunt dovezile care nu inseala, care nu pot fi masluite. Si avand ceva din brutala vulgaritate si maretia sfruntare a faptului implinit.
Crestinismul e tot un cavalerism : nu cere mai putin avant, mai putina putere de indurare, mai putina demnitate si tinuta, mai putina nepasare pentru ce « se face » ori « se zice »mai putin efort mereu reluat zi cu zi, mai putin antrenament decat orice sport, orice exercitiu, orice sistem militar-religios, orice morala de tip busido si de grup.(Peguy, H. Franck). Numai ca are, in plus, si o noblete super-rogatorie, a bunatatii si iubirii. Reflexul de raceala ori sila al cavalerului sau al stoicului, crestinismul il infraneaza.( Jurnalul fericirii – N. Steinhardt)
Sa ne rugam a primi harul curajului ori harul rabdarii, adica pe cel mai adecvat campului de lupta. Razboiul este o treaba a celor tineri si ei sunt in masura sa vorbeasca despre el, caci ei sunt cei mai capabili sa-l duca la bun sfarsit. ‘’In orice fel de razboi, orice are forma poate fi definit, orice poate fi definit poate fi supus. Nici o forma nu este imposibil de supus, dar nimeni nu stie forma sub care poate fi obtinuta victoria’’ (Manuscrisul ascuns – Sun Tzu)
Crestinul este cel caruia Dumnezeu nu i-a dat duhul Temerii si poate duce razboiul nevazut, acel ostas al lui Hristos incins cu adevarul, imbracat cu platosa dreptatii, coiful mantuirii, sabia Duhului. Hristos din moarte la viata ne-a scos pe noi, din intuneric la lumina si din robia pacatului si a mortii la libertate ne-a trecut, deschizandu-ne “calea cea noua si vie” a Imparatiei Sale (Evrei 10, 20).
Cu pretuire si bucurie, Alteta,
Va vestesc: HRISTOS A INVIAT!
Adrian Buga
Alteta Voastra Regala,
Alteta Voastra,
In primul rand, doresc sa Va transmit crestinescul “Hristos a inviat!”, deopotriva cu dorinta ca Lumina Invierii sa ne calauzeasca pe tot parcursul anului.
Am participat si eu la Slujba de Inviere de la Biserica din Bruxelles si am fost impresionat de numarul mare de romani care a luat parte. Aceasta functioneaza in cadrul unei catedrale foarte incapatoare (putin mai mare decat Catedrala mitropolitana din Iasi), dar care in fiecare duminica se dovedeste a fi neincapatoare… De Pasti au fost atat de multi oameni incat multimea a ocupat intreaga Biserica si aproape jumatate din piata din fata catedralei (piata St Catherine). Fiecare a primit Lumina invierii pe care a dus-o la casele lor asa incat prin metrou, in statii de metrou sau pe strada puteau fi zariti oameni purtand lumanari aprinse. Pentru belgieni sau straini era un motiv de surprindere si de nevoie de a afla “ce se intampla”, pentru mine era o modalitate sigura de a-mi recunoaste conationalii, iar pentru noi toti ar trebui sa fie un indiciu ca ideea de a promova imaginea Romaniei plecand de la spiritualitate, de la credinta pe care o avem este poate cel mai bun lucru. Cunoasterea comunitatilor de romani nu s-a oprit doar la cea (numeroasa) din Bruxelles. La Antwerpen sau aproape de Rotterdam, sunt Biserici care nemaiavand enoriasi au fost salvate de la inchidere (sau retransformare a spatiului in altceva) de catre romani care duminica de duminica in numar mare se strang la Biserica. Din cate stiu, in Bruxelles exista deja doua Biserici romanesti si altele sunt pe cale de a fi cumparate/inchiriate in restul Belgiei. La fel cum Occidentul primeste o necesara infuzie de traire crestina (din partea romanilor, bulgarilor, dar si a minunatilor polonezi care traiesc credinta la fel de intens), noi trebuie sa ne constientizam mai bine identitatea prin ceea ce facem si ceea ce suntem. Ceea ce suntem s-a putut vedea, de exemplu, la Bruxelles, la Slujba Invierii.
Pe de alta parte, este foarte bine ca anul acesta Sarbatoarea Pastelui a fost sarbatorita de catolici si ortodocsi impreuna. Poate ca ideea IPS Bartolomeu de a stabili in fiecare an data comuna a Pastilor ar trebui luata foarte in serios intrucat aici nu este vorba de dogma, ci pur si simplu de o conventie la care se ajunge prin dialog si intelegere de ambele parti.
Preiau deviza Casei Regale si zic “Asa sa ne ajute Dumnezeu!”
Nicolae
„Hristos a înviat, ce vorbã sfântã!
Îti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parcã serafimi-ti cântã
De câte ori crestine tu auzi.
Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în adevãr,
În poienita-n care zburdã cerbii,
În florile de piersic si de mãr.
În stupii de albine fãrã gres,
În vântul care suflã mângâios,
În ramura-nfloritã de cires.
Dar, vai, în suflet ti-a-nviat Hristos?
Ai cântãrit cu mintea ta, crestine
Cât bine ai fãcut sub cer umblând?
Te simti mãcar acum pornit spre bine?
Mãcar acum te simti mai bun, mai blând?
Simti tu topitã-n suflet vechea-ti urã?
Mai vrei pieirea celui plin de har?
Ti-ai pus zãvor pe bârfitoarea-ti gurã?
Iubirea pentru semeni o simti jar?
O, dacã aceste legi de-a pururi sfinte
În aur mãcar azi te-au îmbrãcat,
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sã cânti: Hristos a înviat!”