Intre biologie si datorie

Misiunea Familiei Regale romane isi extrage seva de la Carol I. Ea este insa formulata in functie de tipologia fiecarei generatii. Este desigur un truism atunci cand afirm ca, daca Principesa Margareta si cu mine am fi fost alti oameni decat suntem, misiunea noastra ar fi aratat altfel. Principesa este insufletita de o grija sociala si umanitara puternica, fiindca asa a fost nascuta si educata. Daca ar fi fost Principesa Diana, altfel ar fi aratat angajamentul ei public.

Regalitatea este o institutie care se bazeaza pe biologie. Calapodul ei se construieste pe tipologia personalitatilor din fiecare generatie. Institutia regala nu este ca democratia, in care majoritatea alege in mod liber pe cine crede ca este mai potrivit. Aici Dumnezeu alege si, daca persoana are un profil uman care sa fie potrivit cu “mediul inconjurator”, actiunea publica se modeleaza in sensul folositor. In zilele noastre, regalitatea este o notiune asezata intre Dumnezeu, scoala si internet.

Regalitatea este jalonata de datorie, ca paradigma de putere. Biologia este partea care se schimba in mod inevitabil. Ceea ce ramane, de neclintit, este obligatia Familiei Regale de a se pune in slujba natiunii si de a incerca sa faca bine cu orice pret. Nu doar din generozitate, ci pentru ca institutia regala este „condamnata“ la a cultiva statornicie. Ea nu are alternativa. Ea nu poate fi ca oamenii politici, dibaci. Abilitatea, mestesugul politic o duce la pierzanie.

Regele Juan Carlos al Spaniei este tipologia omului de stat. Insa, faptul ca a rezistat 34 de ani nu se bazeaza doar pe talent sau pe imprejurarile politice. Fundamentul dainuirii sale inseamna patriotism, legitimitate, curaj si dorinta a face bine. Si noroc, mult noroc.

Institutia sfideaza biologia prin datorie, nu prin permanenta. Ea poate fi nepermanenta. Regele Mihai a continuat sa fie rege imbracat in salopeta, iar rezistenta lui s-a alimentat cu simt al datoriei. Rabdarea lui se explica astfel. Ana Pauker se pare ca ar fi afirmat, la un moment dat, ca partidul comunist nu este interesat de exterminarea Regelui Mihai, fiindca se asteapta extinctia lui biologica. Dupa cum vedeti, Ana Pauker si partidul ei s-au extins. Ei nu si-au putut indeplini misiunea, din cauza spiritului datoriei care-l anima pe Rege. Regele nu a invins biologia Anei Pauker, desi i-a supravietuit, ci menirea acestei persoane.

La noi in tara nu exista memorie institutionala deloc. Ruptura de la 1947 a aruncat in intuneric orice mugure de continuitate sau traditie. Iar dupa 1989, memoriei i s-au pus TAB-uri de-a curmezisul. Tot esafodajul administrativ de dupa 1990 a avut in vedere eludarea memoriei si inlocuirea ei cu o democratie originala. Nu se poate vorbi astazi, asadar, de memoria institutionala. Cel putin, deocamdata.

Principesa Margareta a rezistat, prin datorie, timp de nouasprezece ani la toate sicanele, ingratitudinile, la dispretul, ignorarea, precum si la exercitiile de memorie selectiva ale societatii civile.

Membrii Familiei Regale modeleaza institutia, atunci cand au viziune. Acest lucru este insa valabil in orice institutie (vezi cazul Papei Ioan Paul al II-lea, raportat la Vatican sau al lui Vaclav Havel, fata de presedintia Cehiei; tot asa se plaseaza si Konrad Adenauer fata de institutia Cancelariei germane sau Manerheim fata de presedintia Finlandei; si, in fine, viziune a avut Atatürk, fondatorul Turciei sau Hussein al Iordaniei, parintele Regatului hasemit al Iordaniei).