Institutul Regal de Management al Ospitalitatii

seara-irmo-013.jpg

In anul 2003, in vara, am vizitat Elvetia, in calitate de Reprezentant Special al Guvernului Romaniei. La Lausanne, am fost oaspetele uneia dintre cele mai renumite universitati din lume in domeniul ospitalitatii, al protocolului, serviciilor, hotelurilor si restaurantelor, Ecole Hoteliere de Lausanne. Infiintata in secolul al XIX-lea, universitatea de la Lausanne nu a deschis niciodata o filiala in afara Elvetiei.

Impreuna cu institutul IRECSON din Romania si sub egida Casei Regale, Ecole Hoteliere de Lausanne a creat cu doi ani in urma Institutul Regal de Management al Ospitalitatii, dupa un efort sustinut, care a avut nevoie de generozitate, multa incredere, rabdare si tact.

Aseara, in prezenta personalitatilor direct implicate in acest proiect vizionar, Principesa Margareta a inmanat diplomele primei promotii de absolventi ai Institutului care a fost sarbatorita la Palatul Elisabeta.

Dl Rudolf Reuland, directorul general al Ecole Hoteliere de Lausanne, profesorul Dumitru Porojan, presedintele IRECSON, profesorul Ray Iunius, director la EHL si sufletul intregului proiect, dl Tinu Sebesanu si dl Cris Micut, alaturi de reprezentanti ai Guvernului si ai universitatii de la Lausanne au sarbatorit alaturi de noi pe cei 26 de absolventi si familiile lor.

Sper ca in urmatorii ani, prin parteneriate extinse la alte scoli sau personalitati din domeniu, sa se dezvolte o structura institutionala care sa educe tinerii romani la nivelul extraordinar al invatamantului ospitalitatii pe care il practica, de doua secole incoace, Ecole Hoteliere de Lausanne.

Castigul ar fi dublu: pe de o parte, hotelurile si restaurantele, turismul si serviciile din Romania ar avea manageri de talie internationala; pe de alta parte, romanii care ar ajunge in pozitii-cheie in marile companii hoteliere din lume ar putea construi, prin pozitia lor, o legatura benefica si complexa cu Romania.

seara-irmo-007.jpg seara-irmo-012.jpg

seara-irmo-016.jpg seara-irmo-027.jpg

1 comentariu

  1. Cosmin Dinca says:

    Am aflat cu deosebit interes de proiectul intitulat “Institutul Regal de Management al Ospitalitatii”. Sunt de 4 ani receptioner in cadrul unui hotel din provincie. Mi-as dori ca in cadrul acestui program sa putem avea acces la biblioteca Institutului si noi cei care, angajati ai unor societati ce nu au o politica de investitii in resursele umane, nu ne putem permite cei 5000 euro pentru cursurile efectuate cu renumita scoala hoteliera de la Lausanne.
    Felicitari Altetei Dvs. ca si coordonatorului de proiect, Dl. Cris Micut a carui solicitudine si promptitudine mi-au fost dovedite ori de cate ori am solicitat vreo informatie.
    Inca o data sincere felicitari.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53967358
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate